Igorrr canta in locul trupei Monuments la ARTmania Festival!

9

Igorrr va canta pe 26 iulie, ziua în care cei de la Monuments erau programati sa concerteze la ARTmania Festival 2024. Din pacate, Monuments isi anuleaza turneul de vara si, implicit, spectacolul la festivalul din Sibiu.

Pana in prezent la ARTmania Festival 2024 au confirmat Korn, Spiritbox, Borknagar, Igorrr, Satyricon, The Flower Kings, Alpha Q, Awake the Demons si TAINE, noi nume urmand sa fie anuntate in viitor.

Abonamentele sunt disponibile pe artmaniafestival.ro.

Igorrr, proiect numit astfel dupa numele purtat de gerbilul fondatorului Gautier Serre (animal de companie din familia micilor rozatoare), a aparut din dorinta lui Serre de a-și transpune in sunete viziunea neconventionala și pe deplin dinamica și a reușit sa atraga atentia caselor de productie inca de la publicarea primului demo „Poisson Soluble” (2006), urmat de „Moisissure” in 2008.

“A ramane blocat intr-o singura emotie este foarte plictisitor pentru mine; viata este o gama larga de emotii – uneori ești fericit, alteori ești trist, furios, enervat, nostalgic sau uluit. Viata nu are o singura culoare. Iar cele 14 piese de pe «Spirituality And Distortion» sunt o calatorie prin diferite stari de spirit prin care am trecut”, spune Serre.

Iar sub acest alias (Igorrr), ce a devenit sinonim al experimentarii neinfricate a genurilor contemporane, Serre reușește sa imbine intr-un mod imprevizibil, unic și mereu palpitant, o varietate de genuri extrem de diferite, de la black metal, la sound-uri balcanice, muzica baroc, breakcore și pana la trip hop.

Peste tot in discografia sa poate fi gasita amprenta unor artiști care l-au influentat in dezvoltarea sa muzicala, nume precum Meshuggah, Chopin, Cannibal Corpse, Bach, Domenico Scarlatti sau Aphex Twin. Insa, pentru ca Serre nu a fost niciodata interesat sa se incadreze intr-un stil anume, sa ramana static sau sa recicleze ideile, fiecare piesa marca Igorrr este rezultatul unei explozii de creativitate, care, in ciuda diversitatii semnificative a lucrarilor sale de la un album la altul, a reușit sa pastreze un univers coeziv.

Lansat initial ca un „one man show”, Igorrr a devenit din 2017 trupa, un colectiv muzical ce a adaugat un nou nivel de intensitate și energie debordanta in spectacolele live.