Riverside la Silver Church a fost, probabil, cel mai asteptat concert de gen al anului din punctul meu de vedere. La fel se pare ca a fost si pentru altii si as spune ca toata lumea a primit ceea ce astepta. De data asta, la pomul laudat puteai sa te duci cu sacul.

Muzica celor de la Riverside este o combinatie de actual si clasic pe care nu ai cum sa nu o iubesti. Si este atat de bine inchegata incat singurul lucru pe care-l poti face este sa te lasi pe spate si sa o asculti. Exista acolo totul, si acel “tot” genereaza o atmosfera din care nu ai de ce sa te trezesti. Rar mi-a fost data sa ascult o trupa care sa duca lucrurile la acest punct.

Luminile urmeaza si ele acelasi drum, parca arcuindu-se peste fiecare nota oferita de polonezi. Nu putine au fost momentele in care pana si ceea ce razbatea, ca lumina, in spatele scenei, acolo unde fusesera aranjate chitarile polonezilor, se imbina perfect cu ceea ce se auzea de pe scena. Au fost momente care te obligau sa te transpui in alta lume, sa-ti creezi propria ta fantasma in mijlocul fantasmelor celor de la Riverside.

Nici show-ul nu este lasat la voia intamplarii. Riverside dispun de o miscare scenica perfecta pentru ceea ce interpreteaza, iar fiecare piesa este subliniata prin faptul ca acea atmosfera aparte de care am vorbit mai sus pleaca exact din ei, din modul in care isi imagineaza si isi traiesc muzica.

Din punct de vedere tehnic nu cred ca am foarte multe cuvinte de spus. Este una dintre cele mai perfecte si mai tehnice masini de muzica pe care le-am vazut la Bucuresti si nu cred ca exagerez spunand asta. Iar basul este extraordinar si trebuie sa spun ca rar am vazut un basist ca Mariusz, care sa stie sa-si faca instrumentul atat de prezent in recitalul trupei. Ca sa fiu sincer, este si cam prima oara de multa vreme cand reusesc sa aud basul, pentru ca de obicei acesta se pierde printre celelalte instrumente ale trupei, din motive mai mult sau mai putin obiective. Trecand de comparatiile care se fac si de care nu cred ca ne vom lipsi vreodata, indiferent de trupa, gen sau stil muzical, Riverside este alcatuita din muzicieni care dau lectii de instrument unor nume cu state mult mai vechi de serviciu in domeniu. Riverside nu sunt nici Pink Floyd, nu sunt nici Dream Theater, asa cum am auzit nu de putine ori. Riverside sunt Riverside si trebuie luati ca atare.

Recitalul a inclus piese, din ce mi-am dat eu seama, cam de pe toate albumele trupei, dar accentul a fost pus pe cel nou, asa cum este si normal. Publicul a fost tot timpul alaturi de ei si i-a impresionat si asta s-a tradus in doua bisuri la care s-au mai cantat trei piese. Un moment foarte gustat a fost cel in care Mariusz a scos o hartie din buzunar, s-a apucat sa citeasca de pe ea in limba romana, dupa care a decretat, tot in romana, ca “Nu inteleg nimic din ce spun”, clipa in care tot Silver Church-ul a izbucnit in ras. De asemenea, dupa concert cei de la Riverside au ramas alaturi de public, au facut fotografii si au dat autografe, semn ca succesul pe care-l au este departe de a li se fi urcat la cap. Iar daca va intrebati cam cate persoane au fost in acea seara la Silver Church, am sa estimez ca aproximativ 500.

Evenimente nu au fost, nici nu aveau cum sa fie si oricum la concertele “pazite” de Blackhawk Security nu se pune problema de asa ceva. Dupa experientele avute in ultima vreme cu firmele de paza am fost chiar bucuros de revedere cu ei, iar prezenta si prestatia firmei acolo mi-a adus aminte de ce o apreciez atat de mult.

A fost o seara aparte alaturi de Mariusz Duda, Piotr Kozieradzki, Michal Lapaj si Piotr Grudzinski, o seara pe care v-o recomand oricand aveti sansa de a va intalni cu ea si pe care am sa o repet cu cea mai mare bucurie daca viitorul ii va aduce din nou pe Riverside la Bucuresti.