Un concert Megadeth, chiar daca trupa nu este la prima sa reprezentatie in Romania, nu poate fi ratat. Si nu poate fi ratat indiferent de locatia in care se desfasoara acesta, de data asta fiind alese Arenele Romane. Loc pe care, desigur, cei de la Megadeth il cunosc. Poate fi ratat, insa, daca firma de paza aleasa pentru eveniment poarta numele de Carpat Guard. Dar sa nu anticipam.
Deschiderea a fost asigurata de Trooper. Ce trebuie spus este ca acestia au avut un show alert, atat de alert cat este el de obicei, cu piesele deja cunoscute si asteptate de fani. Una peste alta, o prestatie care i-a facut sa se miste pe pustanii din fata scenei, mai ales pe vreo sapte sau opt din ei care se apucasera de…pogo. Am zambit putin cand i-am vazut, atat pe baza de varsta cat si pe baza de potriveala cu stilul adoptat de Trooper, dar era placerea lor, nu a mea.
Per total, trupa targovisteana si-a facut datoria si a cantat pentru fanii sai stransi la Arene, inclusiv deja arhicunoscuta piesa “Tari ca Muntii”. Trecand peste asta, sincer sa fiu, se putea mult mai bine. Existau formatii care, atat prin performanta scenica, prin muzica pe care o fac, cat si prin stilul abordat aveau din punctul meu de vedere mult mai multe de spus in fata celor de la Megadeth. Nu le dau numele, caci nu acesta este rostul, si oricum comparatiile vor fi mereu subiective.
Dupa pauza de rigoare si o asteptare cam indelungata, Megadeth apar pe scena in forta si asta imi spune ca au chef sa faca spectacol. Se incepe cu “Trust”, poate nu cea mai buna alegere, si se continua cu “Hangar 18”. Apare si tricolorul romanesc, pe care Dave il leaga de stativul microfonului, motiv de urale din partea nationalistilor. Le multumeste fanilor pentru faptul ca au facut in asa fel incat turneul mondial al trupei sa plece de la Bucuresti si se apuca de demarat masina de piese cunoscute, piese care au facut din Megadeth ceea ce sunt azi. Apar la rampa piesele de pe “Countdown to extinction”, poate unul dintre cele mai iubite si mai abordabile albume Megadeth, muzical vorbind. Desigur, nu avea cum sa lipseasca “A tout le monde”, piesa care a transformat toata suflarea din Arenele Romane in solist vocal. Si a fost si “Dawn patrol”, o alta piesa care mie personal imi este mai mult decat draga. Cum Megadeth au fost practic purtati pe aripi de public, bis-ul nu putea nici el lipsi, iar fanii s-au bucurat din plin de “Holy wars”. Din cate vedeti, desi este vorba de turneul de promovare al celui mai proaspat album al lor, “Super collider”, Megadeth nu au insistat foarte mult pe el, preferand o reteta cunoscuta si cu sanse aproape nule de a esua. Nici macar cel mai nou single al lor, “Kingmaker”, piesa chiar foarte buna, nu a facut parte din setlist.
Acum, ar mai fi cateva cuvinte de spus. Dave Mustaine nu mai are chiar aceeasi voce pe care o cunosteam cu totii si ma asteptam la asta. Dar nici pe departe nu inseamna ca este “terminat”, asa cum am auzit unele pareri, ba din contra, reuseste fara probleme sa duca in spate o trupa care, prin imaginea si locul pe care le are in istoria rock-ului, nu poate fi una care sa nu genereze pretentii. In alb, asa cum il stim, Dave conduce masinaria de sunet fara foarte mari sincope, iar daca nu mai urla ca in tinerete…asta nu scade cu nimic din spectacolul pe care-l face. Megadeth mi s-au parut o formatie in forma, comparand cu alte nume mari pe care le-am vazut la Bucuresti, si m-am bucurat ca a fost asa. Show-ul de la Arenele Romane poate fi socotit chiar marturia faptului ca Dave Mustaine, Chris Broderick, David Ellefson si Shawn Drover au inca multe de spus, asa ca urmariti-le evolutia ulterioara, zic eu, nu cred ca vom fi foarte dezamagiti.
Ceea ce a stricat show-ul a fost sonorizarea. Daca in fata, cele doua laterale se auzeau ca si cum cineva decisese sa ridice mediile si inaltele pana la punctul la care uneori nu prea mai intelegeai nimic, in spate am avut senzatia ca se auzea deosebit de infundat si ca cineva se jucase doar cu butonul de joase. Nu ar fi prima oara cand sunetul de la Arene nu este la inaltimea asteptarilor, si nici prima oara cand apar astfel de probleme la un concert Megadeth. De fapt, haideti sa nu o mai dau cotita: sunetul mi s-a parut a fi infect si asta a stricat o seara care putea fi extraordinara.
In ceea ce priveste publicul, pot spune ca am avut o surpriza cat se poate de frumoasa. Desi m-am dus cu teama, rugandu-ma ca Megadeth sa nu cante in fata a 600 de persoane, as spune ca Arenele au fost pline. Jos se putea avansa cu greu, mai ales de la mijlocul locatiei inspre scena, iar tribunele laterale le-am vazut…aproape pline. Nu risc sa dau o cifra exacta, dar stiind ca Arenele pot adaposti aproximativ 5.500 de persoane, as estima un public de minimum 3.000 de persoane. Ceea ce, repet, a fost neasteptat, mai ales in conditiile in care se anuntase ploaie si furtuna. Frumos, tare frumos.
Si acum, despre organizare. Trageti-va rasuflarea, tineti-va bine!
In primul rand, de apreciat intentia celor de la Project Events de a amenaja un pit pentru fotografi. Ce nu este de apreciat a fost ca acesta a fost atat de “mare” incat nu numai ca nu permitrea presei sa se descurce in ceea ce avea de facut, dar impiedica pana si statul oamenilor unul langa altul in conditii de minim confort. Cu 30 de cm daca ar fi fost mai lat si spun eu ca totul era perfect. Asa, munca de fotograf s-a transformat in cocosat in fata scenei si ferit picioarele gardului.
Apoi, cand alegi o firma de paza pentru evenimente cu oameni se presupune ca trebuie sa aduci una care a avut vreodata legatura cu fiinte vii, bipede si macar vag rationale. Pentru ca baietii de la Carpat Guard este clar ca nu au vreo legatura cu oamenii. Sa va explic.
La Trooper, din ceea ce fusese anuntata presa, regula era ca se poate fotografia tot concertul. In conditiile in care pit-ul a aratat cum am spus mai sus, decizia era salutara, pentru ca permitea se te mai misti putin pe acolo, ca sa beneficiezi de mai multe unghiuri. Ei bine, dupa trei piese cei de la Carpat Guard au inceput sa bruscheze (fizic si verbal) jurnalistii pentru a iesit din pit. Discutiile ulterioare, tensionate si asezonate de diferite cimilituri de sorginte neoasa, au dus la situatia la care presa a fost lasata sa reintre in pit.
La Megadeth, presa a fost anuntata ca fotografierea va fi permisa pentru doua piese. Cum “2” este un numar complex si greu de retinut, cei de la Carpat Guard au inceput sa bruscheze din nou oamenii din pit pentru a-i evacua din fata scenei, de data asta dupa o singura piesa! Dupa care presa a fost dusa catre iesire, unde am inteles ca baietii de la Carpat Guard ar fi incercat inclusiv sa scoata fotografii afara din locatie!
Discutiile au fost interminabile, iar cei de la Carpat Guard au folosit din nou ceea ce pare a face parte din pregatirea lor de baza pentru a fi angajati, adica fraze deloc academice si amenintari de coltul blocului, presei i s-a sugerat sa lase aparatele foto intr-o cabina de la intrare, “pe propria raspundere” si uite asa munca s-a transformat intr-un calvar.
A treia minune produsa de cei de la CARPAT GUARD este ca au refuzat sa ofere apa fanilor aflati in primele randuri. Ca sa va explic, desi sunt sigur ca nu trebuie, desi sunt sigur ca de fapt le explic personajelor de la Carpat Guard: primele randuri sunt cele mai greu de “dus”, inghesuiala este mare, trebuie sa suporti o miscare permanenta, temperatura este mare datorita spatiului restrans si aglomerarii de suflete, deci apa este o necesitate pentru organism. In plus, orice persoana lesinata acolo are toate sansele de a fi calcata in picioare, daca spiritele sunt mai incinse. Ei bine, cei de la Carpat Guard nu au invatat ca in indatoririle lor intra inclusiv acest lucru si au tratat oamenii ca pe animale, probabil cu acestea din urma fiind obisnuiti de pe vremea cand pazeau stana de oi, pentru ca se pare ca de la ea au fost adusi. Si sunt sigur ca acele persoane care au cerut apa, acolo, in fata, si au fost refuzate, au avut cu adevarat nevoie de ea.
Este inadmisibil ca, intr-o tara civilizata si ca firma de paza intr-una la fel, sa tratezi sub aceasta forma oamenii, presa si evenimentul. La orizont apar trei concerte mari pe are le va organiza Project Events: Andrea Bocelli, Patricia Kaas si Joe Cocker. Ce se va intampla acolo daca oamenii de la Carpat Guard vor trata presa si oamenii asa cum au facut-o la Megadeth? Se va ajunge la infruntari directe? Si nu este vorba doar de presa. Fata de ea mai exista o retinere, dar ce poate pati un simplu spectator daca are nesansa de a produce un gest care li se va parea celor de la Carpat Guard ca fiind nepotrivit? Dupa “prestatia” de la Megadeth ne putem astepta la orice din partea Carpat Guard…
Pe langa toate acestea, preturile absolut delirante practicate la concert nici nu mai conteaza. Se vede treaba ca suntem o tara extrem de bogata daca un pahar de bere a ajuns sa coste 7 lei, cu tot cu apa aferenta din el, ca de alcool nu pot vorbi, eu personal nu am detectat asa ceva in el. Nu mai pun la socoteala cum mi s-a vorbit in clipa in care am cerut ca paharul de bere oferit sa dispuna totusi de licoarea aceea galbena, nu ca jumatate din el sa fie plin de spuma.
Le sugerez celor de la Project Events sa caute o alta firma de paza sau sa asigure un instructaj bine pus la punct pentru evenimentele viitoare. Carpat Guard este depasita de lucrul cu oamenii si este depasita, de altfel, si de o minima ratiune. Se poate gasi o alta. E simplu. Studiile lui Cesare Lombroso pot fi folosite fara probleme pentru a determina care este firma de paza a caror angajati nu dispun de IQ subunitar.
As fi vrut sa ma declar incantat pana la sfarsit de seara asta. Din nefericire, pe oricine as fi ascultat si oricat de bun ar fi fost sunetul, evenimentele petrecute acolo nu-mi permit. Ca jurnalist intr-o tara civilizata, nu m-am simtit deloc confortabil asistand la asa ceva.
