Ziua 1

Gazda din fiecare an a festivalului ARTmania, burgul transilvanean Sibiu, ne-a asteptat la fel de primitoare cum ne-a obisnuit pana acum, centrul vechi fiind deja o atractie pentru turistii de pretutindeni. Aici, zecile de terase s-au umplut pe perioada festivalului, un motiv fiind si faptul ca sibienii au o oferta culinara de calitate si bautura la preturi rezonabile.

Joi seara, in Piata Mare, se puneau la punct ultimele detalii organizatorice, iar vineri am descoperit cu placere ca eforturile in acest sens s-au concretizat intr-o desfasurare impecabila, cea mai buna vazuta la evenimentele din acest an in Romania. Intrarea a fost asigurata de un personal de paza foarte civilizat si amabil, iar amenajarea spatiului a permis tuturor categoriilor de varsta sa se simta in largul lor. Artistii au fost si ei placut impresionati, s-au plimbat in zona festivalului, o parte din ei au urmarit concertele din public, au socializat cu fanii si s-au pozat cu toti care si-au dorit sa aiba o amintire placuta cu ei.

Ziua de vineri a trezit publicul molesit de caldura cu o combinatie de death si doom prestata de finlandezii de la Swallow de Sun. Cu un sound complex, membrii trupei au cantat in fata unui public rarefiat la acea ora, fara a parea afectati de soarele care inca ardea nimicitor. Vocalul Mikko ( Barren Earth) are o voce perfect adecvata stilului, clapele lui Aleksi dau nota puternica de melodic death metal, tobele si chitarile amplifica ritmul creand un sound cu efect deplin. La conferinta de presa grupul finlandez a dat dovada de modestie afirmand ca n-ar avea succes ca headliner, dar aceasta se justifica prin compozitiile mai greu de digerat si textele intense, ceea ce intr-adevar ar putea aduna mii de oameni cunoscatori doar in conditii de exceptie, Din piesele auzite la Sibiu am retinut: Don’t Fall Asleep, New Moon, These Hours of Despair, Plague of Butterflies.

Kamelot, aflati in prezent pe afisul celor mai mari festivaluri, au fost asteptati cu interes si la noi in tara iar publicul a reactionat efervescent, aratandu-le americanilor un motiv temeinic pentru a reveni. Acestia ne-au oferit un show senzational, lipsit ce-i drept de efecte pirotehnice, dar compensat de piesele bine alese si de atmosfera mistica ce formatia o creeaza. Am remarcat si tinuta scenica ingenioasa a vocalului Roy Khan, iar Elize (Amaranthe), care ii insoteste ca backing vocals, purta nelipsita-i masca venetiana. Aflati in prag de finalizare a noului album, au inceput insa cu piese de pe albumul Ghost Opera – The Human Stain, Ghost Opera, Season’s End, dupa care au au urmat noile compozitii, precum The Great Pandemonium. Am auzit si hiturile clasice: When the Lights are Down, The Haunting, Karma, iar concertul s-a sfarsit cu bis-ul March of Mefisto.

O data cu lasarea serii o adiere de racoare a fost binevenita, iar Piata Mare, inconjurata de cladiri vechi, parea decorul ideal pentru inca un show de exceptie, iesit din tiparele clasice: the sisters of mercy!

Andrew, Chris si Ben, reprezentanti ai unui stil gothic/industrial individual, si-au facut aparitia dintr-un nor gros de fum, care a invaluit scena pana la sfarsitul concertului. Asa ca show-ul lor, lipsit aproape total de elementele vizuale, a avut un impact major sonor, ceea ce este probabil si scopul celor 3 artisti britanici. Desi n-au mai avut de 17 ani vreo activitate pe plan discografic, intr-o ora si 30 de minute ei au demonstrat ce reprezinta un grup de valoare, intr-un mod simplu si fara pretentii.
Am observat un public mai diversificat si inmultit fata de cel prezent la primele 2 trupe, the sisters of mercy neincadrandu-se chiar 100% in ansamblul celorlalte stiluri din cadrul festivalului. Mai multi straini au venit sa-i vada, iar succesul grupului, care porneste din anii ’80 si se demarca mai mult prin aparitii live, si-a gasit echivalent pe plaiurile mioritice relativ recent, fiind mai cunoscuti generatiei trecute de 30 de ani.

Playlist-ul a constat din piesele vechi, de pe albumele si single-urile aparute inainte de 1990, plus piese nelansate si interpretate doar live, dintre acestea doar 2 fiind mai noi: Crash and Burn si Arms. In rest, am mai retinut: Ribbons, First and Last and Always, Alice, Anaconda, Giving Ground, Dominion/ Mother Russia, This Corrosion, Something Fast si Vision Thing (Vision Thing/ 1990), Lucretia my Reflection si Temple of Love. Spre final a mai fost si piesa instrumentala Top Nite Out – nelansata.

Piata s-a golit relativ repede, la miezul noptii doar cateva persoane ramanand sa-si impartaseasca impresiile, restul luand drumul teraselor si cluburilor unde au avut loc after-party-urile si unde programul a continuat cu trupele romanesti.

Ziua 2

Ziua a doua a debutat tot cu o formatie nordica, Sirenia, din Norvegia, care a atras atentia prin prezenta incantatoare a vocalistei Aylin, cooptata de numai 2 ani in trupa, dar si printr-un gothic metal cu rezonanta placuta si cu pasaje alternante bine legate. Chiar daca sunetul a creat mici probleme pe alocuri, cei 3 norvegieni si simpatica iberica au lasat o impresie foarte buna fiind chemati la bis, acesta constand in piesa “Absent Without Leave”. Restul playlistului a cuprins 10 melodii, dintre care amintim: The Path to Decay, Sundown, Downfall, The Lucid Door, Meridian, Lost in Life si My Mind’s Eye.

Au urmat aproximativ 30 de minute de pauza care sa ne pregateasca pentru o alta trupa scandinava, poate asteptata in cea mai mare masura de multi veniti in acest an la ARTmania: Dark Tranquility. Si, intr-adevar, am remarcat publicul inmultit simtitor fata de seara anterioara. De la primul acord, suedezii dovedesc o pofta extraordinara de cantat, iar la finalul primei piese Mikael Stanne a marturisit regretul de a fi ajuns sa concerteze atat de tarziu la noi in tara si ca-si doresc sa revina cat mai repede posibil. Show-ul lor a starnit in public cea mai omogena reactie din tot festivalul, cu headbanging la greu, steaguri fluturate si aparitia unui banner in primul rand, inscriptionat cu mesajul: “Dark Tranquility you are our Lethe”.
Suedezii au o vitalitate scenica debordanta si ne-au aratat ce inseamna un melodic death metal bine inchegat, iar Mikael a fost comunicativ mai tot timpul si a alergat in toate colturile scenei, dovedind totodata si calitati de bun vocal. Si astfel, pe parcursul a 1 ora, cei prezenti au avut parte de un concert pe care nu-l vor uita prea curand, cu un playlist pe gustul lor din care amintim: At the Point of Ignition, The Fatalist, Final Resistance, Punish my Heaven, Dream Oblivion, Lost to Apathy, The Grandest Accusation, Terminus.

Dupa un respiro prelungit care ne-a dezmeticit din atmosfera captivanta “Dark Tranquility”, a venit randul concertului de final, diferit ca gen de tot ce vazusem pe scena in cele 2 zile. Serj Tankian, aflat in turneu solo, a aparut insotit de instrumentisti de 5 nationalitati diferite, implicit cea romana prin Youth Orchestra Sibiu. Artistul armeniano-american si-a creat un nume in perioada System of A Down, dar cum celebra formatie n-a mai performat de vreo 5 ani, el a ramas inca imaginea asociata cu ea. In playlist s-a reflectat insa noua personalitate a lui Serj, formata in timpul carierei solo, prin piesele de pe Elect the Dead si Imperfect Harmonies (album asteptat in septembrie 2010). Pasajele mai putin “metalice” si aluziille cu tenta politica au fost probabil gustate mai mult de fanii dedicati ai lui Serj, restul publicului ramanand cu imaginea celorlalte trupe intiparita in minte.

Si ARTmania a luat sfarsit, reusind si la editia cu nr. 5 sa-si realizeze cu brio misiunea culturala, in ciuda diverselor controverse legate de line-up sau de alte aspecte mai putin semnificative. In fond, scopul unui festival este de a oferi diversitate pe acelasi plan muzical, atata timp cat nu are in titulatura: metal extrem, progressive, hard-rock sau alt gen care ar trebui luat in calcul la stabilirea numelor de pe afis.