Costin Chioreanu si Sofia Sarri vor lansa pe 29 octombrie 2019, la Carturesti Verona (Magheru), albumul “Afterlife Romance“. Acesta va fi disponibil in format CD si Vinyl iar evenimentul incepe de la ora 19:00.
Debutul proiectului condus de avangardistul Costin Chioreanu in colaborare cu vocea supranaturala a Sofiei Sarri din Grecia e un exemplu bun de imprevizibilitate. De la prima ascultare, “Afterlife Romance” trimite mintea si fiinta catre o nostalgie fata de un timp care nu a existat niciodata. Produs de creierul Grindhouse Studios din Atena, George Bokos, astfel incat sa imite aparent o abordare lo-fi, acest album preia sensibilitatea si ciudatenia coloanelor sonore horror ale anilor ’70 si ’80 si le plaseaza intr-un mediu nou creat, intre acea ciudatenie cult si ceva experimente contagioase. Asa se formeaza un sentiment bizar de familiaritate in perceptia celui care asculta. In “Afterlife Romance” se creaza atmosfera unui timp si o cultura uitate care nu au existat decat in imaginatie.
Numele lui Costin Chioreanu apare foarte des in actiunile muzicale. In primul rand, datorita demersurilor grafice pe care le face in principal in zona heavy metal si pe-aproape. Azi poate ilustra coperti de discuri pentru trupe ca Opeth, Ghost, Empror si altele, iar maine poate lucra la o reprezentare pentru muzica Lisei Gerard, la un poster pentru Marilyn Manson si asa mai departe. Nu mai e o surpriza ca multi muzicieni se simt foarte confortabil cu expresiile lui, mai ales stiind ca au de-a face si cu un muzician. Chioreanu a explorat partea zgomotoasa a underground-ului cu mai multe trupe locale, de la crust punk melodic la black metal si avant-garde. Desi o data la ceva vreme foloseste si vocea ca sa exprime chinuri ale necunoscutului, instrumentul principal ramane o chitara conectata la o varietate de pedale astfel incat sa scoata sunete pe care nu le-ai mai auzit. Rune Eriksen de la Aura Noir si Earth Electric a fost in mod evident o inspiratie primara pentru el, care a trecut rapid de la idol la prieten si colaborator. Aplecarea lui Chioreanu catre magicul care reiese din atmosfera si catre valurile de lumina si intuneric intercalate au fost facute cunoscute prin cateva proiecte solo, unele dintre ele colaborari cu David Tibet si Attila Csihar.
In timp ce se scufunda intr-o crapatura imensa a afectului, tipic pentru orice artist nelinistit din orice era cunoscuta, conjunctura prin care a intalnit-o pe Sofia Sarri a aparut natural, asa cum se intampla cu cei care se numesc soul mates. Ambii traiesc in partea estica a Europei, totusi in culturi diferite. Precum Costin, si Sofia a avut un interes catre stilul metal si mijloacele avangardei. E clar ca viziunile ei si talentul impresionant nu pot ramane legate de cateva genuri interconectate. Astfel, a mers mereu mai departe si a inregistrat muzica cu artisti asociati cu miscarile free jazz, improvizatie, coruri polifonice, ca sa numim cateva exemple. in cele din urma a pornit pe un drum solo si in 2017 a lansat albumul “Euphoria”, care a lasat descoperite cateva vibratii urbane cu trimiteri catre ambient, o fragilitate plina totusi de viata, care explodeaza cand te astepti mai putin intr-o declaratie bazata pe dinamica individualitatii. Muzica grecoacei poate avea multe in comun cu artisti renumiti din trip hop, de exemplu, chiar daca felul prin care inspecteaza simtirile in timp ce se concentreaza pe mai multe aspecte ale personalitatii sale nu se poate incadra intr-o categorie. Caracteristicile supranaturale atribuite modului in care Sofia construieste linii de voce se pot pune pe seama locului de origine, insula Creta si edenurile albastre, fluide, inconjurate de munti dezordonati si paduri de cedru. A petrecut suficient de mult timp sub ape, intr-o lume mica dar imposibil de cuprins, care probabil a contribuit la formarea unicitatii din vocea ei. Marcile regionale au un rol important in dezvoltarea artistica a Sofiei avand in vedere insusirea pe care o intrebuinteaza ca sa transforme amintiri muzicale in interpretari geniale ale expresiilor contemporane.
Viziunea care a dus la compunerea albumului “Afterlife Romance” a prins viata cand Costin se bucura de o seara in nuante de apus, intr-un cimitir colosal si tulburator, Cimitirul Central din Viena. A simtit atunci ca anumite armonii trebuie compuse, fragmente sinistre care sa spuna povestea a doua fantome care se indragostesc intr-o noapte dupa ce ies din morminte, alaturi de mortii vecini. Nu e de mirare ca muzica de pe acest album e un memento bun pentru cateva secvente din coloanele sonore ale lui Fabio Frizii, pentru ca naratiunea care vine cu conceptul materialului face uz de senzatii si fiori, scene sinistre, reprezentarii suprarealiste si de un rim imens. Ritmul este exprimat printr-un mod inedit de a compune tobele, un stil care poate fi detectat mai degraba in experientele jazzerilor salbatici sau a interpretilor de blues.
Daca tot vorbim despre o poveste horror care atrage, iata si spolier-ul: sunetele sintetizatoarelor nu lipsesc de-aici. Totusi, sunetul de ansamblu de pe “Afterlife Romance” genereaza magnitudinea muzicii de orchestra. Inchipuie-ti scena asta: niste morti sunt invocati la un fel de petrecere de moda veche, iar spatiul de desfasurare este cimitirul, vazut ca o gradina de figurile decedate. Acest moment poate explica de ce uneori linia de bas se duce catre o structura de synth pop. De-a lungul albumului, fiecare sunet se topeste mai devreme sau mai tarziu si asa apare un spectacol aerian, dominat de manevre teatrale. Ceea ce da stralucire povestii este chiar intriga, elementul care rupe echilibrul, pus in scena de “thanatoguarzi”, paza nevazuta care supravegheaza cimitirul noaptea, cand se intampla chestii ciudate. Este o metafora care descrie trauma si frica inventate de cei care tin doliu si isi amintesc imaginea celor care nu mai sunt. Astfel, ritmul se incalceste, armoniile devin mai sumbre si mai intunecate, fara a fi scapata din vedere toata melancolia atrasa de anotimpul in care se petrece actiunea: toamna naucitoare.
In astfel de circumstante sonice, executia Sofiei Sarri apare ca un instrument extraterestru care da noi forme muzicii prin trasarea unor directii spectaculoase la nivelul liniilor de voce. Unii isi pot aminti de senzatiile pe care le lasa vocea lui Julee Cruise in super-discutatul serial, “Twin Peaks”, altii de echilibrul ametitor dintre naivitate si sapienta creat de Agnes Obel, de progrevisitatea impenetrabila a lui Björk sau de sensibilitatea fostei vocaliste Hooverphonic, Geike Arnaert. Dar toate aceste referinte nu fac dreptate formei libere adoptate de Sarri in muzica ei, fara ca acest album sa fie o exceptie. Sigur vei descoperi si alte conexiuni, doar ca sa le vezi dizolvandu-se in urmatoarea secunda. “Afterlife Romance” e recunoasterea trecutului muzical drept o chestiune a momentului actual care lasa loc pentru explorarea viitorului.