Vathos concerteaza alaturi de Akral Necrosis in Quantic

28

Blackerii de la Akral Necrosis vor canta pe 18 mai, in clubul Quantic din Bucuresti, pe traseul unui turneu-fulger prin 3 dintre cele mai importante orase din tara, denumit “Festering Spring Tour”. A doua trupa invitata sa cante alaturi de bucuresteni, dupa Mercy’s Dirge, sunt cei de la Vathos.

Vathos este o trupa tanara de post black metal din Bucuresti, fondata in anul 2017, avand la baza mai multe influente din zonele atmospheric black sau melodic death si nu numai. Scopul lor este sa aduca o perspectiva personala scenei de post black metal.

Akral Necrosis pregateste un setlist de 80 de minute in care vor fi incluse piese in premiera de pe viitorul album de studio, anuntat sa intre in inregistrari anul acesta. Dupa un an sabatic in privinta activitatii live, timp acordat pentru conceperea unui nou album, Akral Necrosis se pregateste din nou de studio. La finele lui 2016, grupul a lansat al doilea album, intitulat “Underlight”, prin Loud Rage Music, material primit cu satisfactie de fani si bine receptat de presa internationala datorita unui black metal taios si lipsit de menajamente, augmentat cu pasaje surprinzatoare pentru gen.

Biletele pentru concertul Akral Necrosis, Mercy’s Dirge si Vathos din club Quantic se pot achizitiona la pret presale de 20 de lei de pe iabilet.ro sau de la intrare, in seara concertului, cu 25 de lei.