Battle Beast, Rhemorha si Carthagods canta in deschiderea concertului Judas Priest

55

Formatia Judas Priest revine la Bucuresti pentru a concerta pe 22 iulie 2018, la Romexpo, in cadrul turneului “Firepower”. Battle Beast din Finlanda, Rhemorha din Rusia si Carthagods din Tunisia sunt cele trei trupe care vor canta in deschiderea concertului.

Ultimul concert Judas Priest in Romania a avut tot la Romexpo pe 1 iulie 2015. Grupul britanic se afla in turneul de promovare pentru albumul “Redeemer of Souls”. Te invitam sa citesti recenzia concertului Judas Priest la Bucuresti din 2015.

Battle Beast

Battle Beast se reintorc la Bucuresti pentru inca un show memorabil. Infiintati in 2008, la doar 2 ani au castigat Wacken Metal Battle, au lansat albumul de debut, “Steel”, in 2012. A urmat un turneu alaturi de Nightwish iar apoi un nou album intitulat Battle Beast care le-a adus un alt turneu, de aceasta data alaturi de Sonata Arctica si Powerwolf. In 2015 a fost lansat albumul “Unholy Savior” care a ajuns pe locul 1 in Finlanda. Tot in 2015 au ajuns la Bucuresti alaturi de Sabaton si Delain. Anul trecut au scos un nou material discografic intitulat “Bringer of Pain” care la randul sau a ajuns pe prima pozitie in topul din Finlanda.

Rhemorha

Este o formatie experimentata care vine din Siberia, Rusia, frontman-ul lor fiind unul dintre cei mai importanti promoteri din Rusia, formatia urcand deja pe scena cu multe nume cunoscute ale scenei metal. Si-au inceput activitatea in 2007 si au ajuns sa fie favoritii scenei locale cu EP-ul de debut omonim iar in 2009 au lansat albumul “I”. Au urmat turnee cu Soulfly, As I Lay Dying, All Shall Perish. Iar in vara lui 2010 ajung in Europa la Masters of Rock Festival din Vizovice. A urmat apoi un turneu cu Sepultura si cateva concerte alaturi de Korn si Scorpions. Din cauza situatiei politice, Rhemorha a luat o pauza de 3 ani, insa in 2017 au inceput sa lucreze la un nou album, “Natural Born Groove” care a fost lansat la finalul lui 2017. Inregistrat la Audiohammer Studios din Orlando, pe album au fost invitati Andreas Kisser si Logan Mader.

Carthagods

Carthagods este una dintre primele formatii de metal aparute in Tunisia, bazele sale fiind puse in 1997. Trupa este considerata formatie pionier a scenei metal tunisiene. In 2001 au cantat alaturi de Epica in Tunisia, in cadrul evenimentului “Rock Tunisia”, iar in 2007 la a doua editia a “Rock Tunisia” au urcat pe scena si au cantat alaturi de Kiko Loureiro, actualul chitarist Megadeth. In 2008 au lansat primul album, “Shadows and Eater of Sin” alaturi de chitaristul olandez Marcel Coenen iar un an mai tarziu au deschis concertul Dark Tranquillity din Tunisia. Au urmat apoi concerte alaturi de nume importante ale scenei metal precum Anathema, Tim Ripper Owens, Ron “Bumblefoot”, Paul Di Anno sau Max Cavalera. In 2015 au lansat cel mai recent album, intitluat “Carthagods”.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro (Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si in Statiile de Plata SelfPay din toata tara).

– presale 2: 310 lei cat A, 205 lei Cat B, 179 lei cat C, 155 lei Cat D (pana pe 22 iulie)
– la intrare: 320 lei cat A, 210 lei Cat B, 189 lei Cat C, 159 lei Cat D

Categoria A – cu loc pe scaun in tribuna VIP.
Categoria B – fara loc, in fata scenei.
Categoriile C si D – in spatele categoriei B, fara loc.

Copiii cu varsta sub 7 ani au acces gratuit doar in categoriile B, C si D si trebuie sa fie insotiti de un adult posesor de bilet valid. Locurile pe scaune in categoria A se ocupa in ordinea sosirii la locatie, acestea neavand numere alocate.