Acasă Știri Artisti de exceptie in noul sezon Jazz Nouveau din club Control

Artisti de exceptie in noul sezon Jazz Nouveau din club Control

8

Nils Petter Molvaer, Makaya McCraven, Mathias Eick Quintet, Shai Maestro, Niels Broos & Jamie Peet sunt artistii care vor concerta la noul sezon Jazz Nouveau, organizat de club Control si Twin Arts.

Sezonul V Jazz Nouveau debuteaza pe 14 octombrie cu primul concert in Bucuresti al grupului Mathias Eick Quintet.

Mathias Eick este unul dintre cei mai apreciati trompetisti din noul val de instrumentisti europeni, palmaresul sau fiind deja impresionant. In 2007 a castigat prestigiosul premiu international Jazz Talent acordat de Jazz Festivals Organization din New York, iar in 2009 bursa Statoil, cea mai ravnita din Norvegia.

Lista muzicienilor si trupelor cu care a colaborat este cel putin spectaculoasa prin diversitatea genurilor si greutatea numelor: de la Chick Corea si Pat Metheny la Manu Katche si Youn Sun Nah, de la Lars Danielsson si Jaga Jazzist (impreuna cu care a scos cinci discuri) la Ulver (Shadows of The Sun), Arcturus, Motorpsycho si The Gathering.

La Jazz Nouveau, grupul Mathias Eick Quintet isi va promova cel mai recent album, “Ravensburg“, editat in 2018 de cunoscutul label german ECM Records.

Trompetistul norvegian Nils Petter Molvaer concerteaza cu grupul sau in club Control pe 21 octombrie. Nils Petter Molvaer si-a pus amprenta pe mai mult de patruzeci de discuri in formule diverse – cu celebrul grup Masqualero, sau in colaborare cu artisti precum Dhafer Youssef, Django Bates, Lars Danielsson, Eivind Aarset, Manu Katche sau Sidsel Endresen.

Producator, compozitor de muzica de film si teatru, Molvaer este unul dintre cei mai inventivi si curajosi trompetisti europeni.

Bateristul american Makaya McCraven va concerta pentru prima data in Romania pe 18 noiembrie. Baterist, producator, compozitor, Makaya McCraven este prezentat de critica de specialitate ca un vizionar al sunetului si un deschizator de noi drumuri in jazz-ul electronic. O forta artistica redutabila a noii generatii de muzicieni, Makaya McCraven a surprins criticii si publicul cu albumul sau de debut, “In The Moment“, din 2015.

Descris de Turntable Lab ca una dintre cele mai importante intregistrari din jazz-ul modern, “In The Moment” devine Best of 2015 potrivit Los Angeles Times, Pop Matters, NPR Music’s Jazz Critics Poll si Apple Music.

Seria concertelor continua cu show-ul grupului Shai Maestro Trio din 25 noiembrie. De la rolul de pianist al lui Avishai Cohen si pana la formarea propriului trio, calatoria muzicala a lui Shai Maestro este una plina de indrazneala si reusite.

Nascut in 1987 in Israel, Shai Maestro este unul dintre cei mai promitatori pianisti ai momentului. Dupa patru albume impreuna cu contrabasistul Avishai Cohen si bateristul Mark Guiliana, Maestro isi urmeaza visul unei cariere pe cont propriu. In 2010 pune bazele Trio-ului Shai Maestro Trio, grup ce devine tot mai iubit de comunitatea iubitorilor de jazz, si nu numai.

Prezent la toate festivalurile importante, Shai Maestro Trio si-a castigat notorietatea prin versatilitatea, armonia si forta care ii insotesc toate prestatiile live. Cu o medie de 80 de concerte pe an, trio-ul a cantat pe marile scene ale lumii alaturi de Chick Corea, Tigran Hamasyan, Esperanza Spalding sau Diana Krall.

Sezonul se incheie pe 9 decembrie cu show-ul Niels Broos & Jamie Peet, care vor aduce pe scena din Control undeground-ul olandez contemporan, in primul lor concert in Romania. Daca Niels Broos este inspirat de Robert Glasper, Thelonious Monk, Coltrane sau Radiohead, inventivitatea, energia si carisma lui Jamie Peet amintesc de Chris Dave sau Questlove. Peet este unul dintre cei mai cautati bateristi din Olanda, talentul sau purtandu-l in turnee alaturi de artisti precum Gregory Porter, Ramon Valle, Dominic J. Marshall sau Lars Dietrich.

Toate concertele din seria Jazz Nouveau incep la ora 20:00 iar accesul publicului se face de la ora 19:30. Biletele se pot cumpara online pe eventbook.ro si iabilet.ro.

Jazz Nouveau este o serie de concerte organizate de Control Club in colaborare cu Twin Arts, care isi propune sa aduca in atentia publicului bucurestean artisti locali si internationali aflati din punct de vedere stilistic la confluenta dintre jazz si alte genuri muzicale.

X