Red Hot Chili Peppers – cronica de concert

58

“A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
Cu umbra unui copac sau mai bine, sau mai bine cu umbra ta”.

Sau mai bine cu un concert Red Hot Chili Peppers pe Arena Nationala, concert care, asa cum le place multora sa spuna, este socotit “evenimentul rock al anului”.

Am intrat in stadion cam cu vreo 10 minute inainte de a debuta cei de la Grimus. N-au reusit sa ma impresioneze, dar asta nu inseamna ca nu si-au facut treaba cat de bine s-a putut. E cam greu sa canti inaintea unei trupe ca RHCP, asa ca micile stangacii pot fi trecute cu vederea. Grimus a dus publicul acolo unde trebuia sa se afle inainte de debutul americanilor si pentru asta stau martore si cele cateva sute de maini care s-au agitat in aer pe mai toata perioada recitalului lor. Cumva, cred ca putem spune ca Grimus sunt pe cai mai: au cantat in deschiderea Placebo, iar acum au evoluat in deschiderea RHCP. Din punctul meu de vedere clujenii nu au de ce sa se planga. De plans ar fi o anume lipsa a inventivitatii, pentru ca in muzica lor sunt cam putine lucruri care pot fi socotite originale. Nu sunt nici primii, nici ultimii care se dovedesc a fi tributari curentului muzical, asa ca nu trebuie sa ne formalizam foarte mult. Grimus plac, macar si pentru categoria de fani abordata, si asta este tot ce trebuie retinut.

Si, dupa obisnuita pauza in care se pun la punct ultimele detalii, tensiunea incepe sa creasca. Izbucnesc uralele. Pe scena, da, se aflau in sfarsit Flea, Anthony, Josh si Chad. Plus un percutionist, Mauro, care face parte din line-up pentru acest turneu. RHCP debuteaza in forta, cu “Monarchy of roses”, si stadionul incepe sa se miste in ritmul nebuniei dezlantuite in tribuna. La a treia piesa, “Can’t stop”, am stat sa-mi dau seama daca va rezista, pentru ca macar in sectorul meu de tribuna nu am vazut sa fi fost vreo persoana care sa stea locului. Mai mult, toata lumea canta. Un cor imens de aproximativ 40-45.000 de oameni care intonau cu exactitate fiecare vers alaturi de Anthony. Nici trupa n-o ducea mai rau. Mi-e foarte greu sa povestesc lucrurile pe care le facea Flea pe scena pe piesa asta, dar miscarile sale semanau cu cele ale unui trib pagan care invoca ploaia.

Ma rog, minus Josh, care sedea (deloc linistit) pe scaun din cauza piciorului rupt. RHCP au continuat profesionist si, desi sunt in turneu de promovare al noului album, nu au lipsit nici piesele mai vechi. O bila alba din partea mea, pentru ca lumea le astepta, iar trupa a respectat faptul ca este pentru prima oara la Bucuresti. Asa ca au fost si “Under the bridge”, unde mi s-a parut ca Anthony pur si simplu nu se mai aude de stadion, sau “Give it away”, piesa cu care s-a incheiat concertul, dar nu inainte de un jam al cuplului Chad-Mauro, un fel de discurs al lui Flea (mult mai inspirat decat cele ale lui Joey DeMaio, daca va ganditi la vreo comparatie), plus o repriza de umblat in maini, a aceluiasi Flea. Desigur, nu au lipsit nici piesele de pe noul produs discografic, receptate in general bine, insa departe de a “misca” asa cum o faceau cele deja consacrate. La iesirea din scena am vazut cateva lacrimi. Sper sa fi fost de bucurie. Au fost aici, in fond!

La final, Chad ne-a explicat ca suntem “fuckin’ amazing”. Si a avut dreptate. Nu stiu cand am sa vad pentru a doua oara un astfel de public, mai ales ca nu sunt multe formatii care sa-si permita o reteta demna de un stadion de cateva zeci de mii de locuri. Si nu, nu pot face o comparatie cu publicul de la AC/DC, asa cum am auzit deja unele pareri, pentru ca locatiile nu fac parte din aceeasi liga, asa ca nu exista principalul termen de comparatie. Ceea ce s-a vazut insa pe Arena Nationala a fost o multime de oameni adunata pe doua inele si un gazon devenita, rand pe rand, vocal, dansator, chitarist sau tobar.

O mica problema am cu sunetul. Din zona in care am fost am putut sa remarc faptul ca acesta se auzea “spart” si am inteles ca nu sunt singurul care s-a plans de acustica existenta in anumite sectoare ale stadionului. Practic au fost momente in care cu greu se deslusea ce se aude pentru ca toate instrumentele se amestecau, iar vocea devenea ceva difuz din care nu se mai putea retine nimic. Teoretic, stadionul se spune ca a fost construit pentru fotbal si spectacole, ceea ce presupune ca s-au facut ceva probe de sunet.

Realitatea sta putin altfel. Fotbal nu prea se joaca pentru ca se strica iarba (!!!), cu acustica am vazut cum stam, iar pista de atletism pentru a putea gazdui si alte evenimente sportive nu are. Mai departe faceti voi socotelile. Astept urmatorul concert pentru a avea o parere definitiva despre acest lucru.

Despre organizare pot spune, in general, numai cuvinte bune. Accesul a fost facil, au fost amenajate locuri speciale in care puteai verifica locul de pe bilet si intrarea aferenta, paza de la BGS a fost neasteptat de intelegatoare si amabila iar la plecare nu am vazut sa fi fost vreo aglomeratie notabila. Bine, spun ce am vazut eu, pentru ca alte pareri sustin contrariul, insa e cam greu de crezut ca un stadion cu intrari largi, special gandite pentru a crea acces facil, a picat un astfel de test. Si pentru ca am spus “in general”, iata o mica problema notabila: aceea a fotografilor. Sincer sa fiu, pentru ca am vazut ca la Arch Enemy s-a putut fara probleme face asta, nu inteleg de ce nu se amenajeaza o “cutie valorica” pazita chiar undeva langa scena. Sunt complet de acord, este posibil ca jurnalistul sa nu se abtina sa mai traga un cadru dupa cele doua sau trei piese in care are voie sa faca asta. Dar asta nu inseamna ca trebuie scos din stadion, dus sa-si lase aparatul cine stie pe unde si adus inapoi sau, asa cum s-a intamplat in cazul unor colegi, sa se afle la doi pasi de a nu mai putea intra pe stadion. Un loc special amenajat intr-o parte sau alta a scenei ar rezolva toate problemele si le-ar permite tuturor sa rezolve cat mai usor cerintele respective. Consider ca este doar o mica stangacie care urmeaza sa fie rezolvata pe viitor, ca tot exista de-acum si experienta unui concert de asemenea dimensiuni.

Si acum, publicul. In mare parte l-am vazut decent, fara sa produca probleme, venit sa se simta bine. A dansat, a cantat, a respectat in mare parte lucrurile care i se spusesera ca trebuie respectate. I-a fost mai greu sa nu confunde cutiile cu nisip pentru fumat cu cosul de gunoi, drept pentru care acolo s-a dus sa arunce tot ce-i venea la indemana, desi doi pasi mai incolo tronau tomberoane generale si unele cu doua fante, pentru colectare selectiva. De asemenea i-a fost greu sa inteleaga ca la cozile la jetoane si produse, ca si in stadion, nu se fumeaza. Daca de partea cu cozile s-au achitat cei de la BGS, care le explicau ca fumatul se face la locurile special amenajate (de acum devenite gropi de gunoi in miniatura…), in stadion a fost ceva mai greu. Normal, s-au aprins tigarile. Multe. Drept pentru care…pe cine sa mai opresti sa faca asta? Culmea este ca in timpul celei de-a doua piese s-a zvonit ca o persoana a fost amendata pentru ca ar fi fost surprinsa fumand in stadion. Sper sa fi fost doar un zvon prin care s-a incercat stoparea situatiei, pentru ca daca acest lucru s-a intamplat atunci ar trebui sa-si primeasca banii inapoi. Nu de alta, dar pana au amendat-o pe ea sunt sigur ca si-au mai prins tigarile alte cateva mii de oameni. Iar pe gazon se si vedea fumul albastru care pluteste pe deasupra capetelor…

Si, de final, sa va dau si o veste buna. Romania este o tara extrem de bogata! Desigur, spun asta vazand preturile produselor comercializate in incinta, pentru ca ajuns acasa am verificat sa vad daca la chiuveta mea curge petrol si am fost dezamagit, era vorba tot de apa. Nu reusesc sa-mi explic sub nici o forma cand a ajuns un shot de Jagger (20 ml) sa coste 6 lei, nici de cand floricelele sau hot-dog-ul sunt 12 lei. Adica un cremwurst costa… aproape cat un kilogram luat de la aproape orice magazin din drum. Berea a fost cumva decenta, asta daca socotim ca un Ursus se putea lua la 6 lei, iar Grolsch-ul la 9. Mai ciudat a fost ca acelasi pret avea si apa, adica 6 lei un pahar de 400 ml, niciodata plin, drept pentru care am tras concluzia ca apa aceea trebuie sa fi fost adusa acolo la fel de greu pe cat au adus-o evreii in Israel, cand au pornit constructia unei tari in plin desert. Ma rog, afacerile nu sunt punctul meu forte, consider doar ca unele preturi sunt exagerate.

Cam asa au stat lucrurile la cel mai mare concert al anului in materie de rock, privindu-l macar prin prisma publicului adunat acolo pentru o singura trupa. Un inceput bun pentru Arena Nationala, discutabil putin prin prisma problemelor de sunet, un inceput pe care-l astept confirmat de alte evenimente.