We Found Love – 2Cellos la Sala Palatului

41

Nu stiu daca aveau deja antamat inca de atunci un al doilea concert la Bucuresti, insa cert este faptul ca cei doi muzicieni de la 2Cellos paraseau anul trecut scena cu un “see you next year” datator de speranta ca vom avea ocazia de a le admira inca o data virtuozitatea, iar asta s-a intamplat la distanta de exact un an fara doua zile, in acelasi inceput de luna decembrie si in aceeasi Sala a Palatului.

Acea zi de duminica nu a stat sub cele mai vesele auspicii din punct de vedere meteorologic, insa asta nu i-a impiedicat pe multi sa se inghesuie cu stoicism la intrari imediat dupa orele 19, si am constatat cu satisfactie ca indemnul meu de anul trecut ca a-i vedea neaparat pe baietii astia in concert, pentru o experienta de neuitat, parca a fost auzit de puhoiul ala de oameni. Asa cum precizam si in cealalta recenzie, croatul Stjepan Hauser si slovenul Luka Sulic nu sunt niste scarta-scarta cu arcusul, ei sunt doua persoane cu solide studii in domeniu, fiind absolventi ai unei extrem de cunoscute Academii de Muzica din Marea Britanie si laureati a multor concursuri de gen. Descoperiti nu mai departe de 2011, datorita unei fericite coincidente care i-a propulsat rapid in atentia producatorilor si mergand pe nisa niciodata exploatata pana acum, aceea de a adapta muzica pop si rock la pretentiile violoncelului si a abordarii clasice, cei doi au atins performanta ca in decurs de doar patru ani sa ajunga deja la al treilea album, ultimul fiind lansat chiar in acest an. Este adevarat ca sarcina lor este facilitata considerabil de faptul ca muzica ultimelor decenii nu duce lipsa de piese care si-au castigat dreptul la nemurire, dar asta nu poate decat sa ne bucure si sa ne faca sa speram ca activitatea lor discografica va continua in progresie geometrica. Vorba aia, are balta peste si muzica destule cantece exceptionale ce-si asteapta randul la arcus.

Revenind la seara de duminica, trebuie spus ca recitalul a inceput cu o mica intarziere de aproape douazeci de minute fata de ora precizata pe afis, astfel incat cu doua minute inainte de 20:20 a intrat pe scena Luka cu al sau violoncel alb cu design futurist si, fara cuvinte si doar cu un salut cu mana adresat salii, a plonjat in magnificul tangou a lui Piazzolla. Dupa doar un minut a intrat si Stjepan cu un violoncel negru de data asta care a preluat din mers si a adancit si mai mult spectatorii intr-o feerie care navalise brusc si abrupt peste capetele tuturor. Ceea ce a urmat de aici incolo poate fi lesne imaginat doar daca te uiti la setlist, insa se impune o precizare daca este sa comparam cu precedentul concert. Ceea ce am observat este ca de data asta recitalul a fost parca mai bine structurat in doua parti distincte si ma gandesc ca acesta a fost fara indoiala un act premeditat si foarte bine gandit. Mai bine spus, au existat doua parti net diferite din punct de vedere al abordarii. In prima jumatate si-au facut loc doar piese ale caror acorduri nu aveau cum sa nu te arunce intr-o dulce reverie care a cotropit fara sorti de izbanda intreaga sala, pentru ca in a doua parte sa se intoarca foaia si sa se treaca la treburi grele si serioase; de altfel atunci, mai precis la “Thunderstruck”, a intrat in scena si tobosarul. Exact asa cum ma asteptam dupa experienta anului trecut, publicul care nici nu rasuflase pana atunci a reactionat ca si cand ar fi primit un ardei iute in anumite zone intime si a inceput sa dantuiasca printre randurile de scaune, altii mai impetuosi, nu neaparat tineri, dar cu siguranta nelinistiti au mers pana in fata scenei, astfel incat la “You Shook Me All Night Long” tot acel culoar se umpluse considerabil. Mai pe scurt dans, antren si voie buna, atmosfera de zile mari, cei doi dezlantuiti pe scena, lumea bucuroasa in sala, atat de bucuroasa incat la ultimele doua piese dinainte de bis au cantat in cor refrenele pieselor.

Nici amfitrionii serii nu s-au lasat mai prejos si au excelat atat la partea artistica, cat si la cea comunicativa. Parca mai deschisi si mai in largul lor decat anul trecut, ei au inceput dupa a treia piesa din program prin a multumi publicului pentru sala plina si, intr-adevar, n-am putut sa nu remarc la randul meu cat de bine dadea pentru ochi imaginea cu Sala Palatului plina pana la refuz, cu doar o mana absolut insignifianta de scaune ramase libere si cu lumea stand inclusiv pe scari. Acest aspect a fost incontinuu subliniat de-a lungul interventiilor lor dintre piese, deloc putine la numar si condimentate cu glume bine plasate si cu siguranta exersate cu ocazia fiecarui concert. Chiar Stjepan s-a auto-ironizat pe acest subiect, dar ne-a asigurat in gluma ca doar la noi va folosi texte inedite. Sigur ca da, noi l-am si crezut si toata sala a ras impreuna cu el.

Mai pe scurt, a fost o seara perfecta si cu de toate, insa as vrea sa subliniez ca a existat si ceva ce a deranjat putin, si poate ca nu doar eu am remarcat lucrul asta care s-a petrecut indeosebi in prima parte a concertului, mai precis la acele piese de care spuneam mai sus ca au incremenit oamenii in scaune si le-au interzis dreptul de a respira. Este vorba de aplauzele furtunoase care izbucneau pe final exact cand iti era lumea mai draga, adica in acele cateva secunde in care acordurile se sting incet-incet si te duc cu ele in alte sfere si galaxii adancind reveria. Este ceva cum nu se poate mai nepotrivit si mai agasant atunci cand vraja pluteste calma si relaxata precum fumul de tigara intr-o incapere inchisa sa te trezesti brusc ca si cand ti-ar trage cineva o smetie peste ceafa. Este adevarat ca duminica n-a fost la concert doar public de Ateneu sau de Sala Radio, problema este insa ca si acolo se mai trezeste cate unul sa aplaude fix cand nu trebuie.

Aproape o ora si jumatate a durat incantarea de duminica seara, incheiata la bis asa cum a si inceput, cu o piesa clasica si nostalgica ce a marit dezamagirea ca totul a durat atat de putin. Insa aminteam mai sus ca cei doi violoncelisti au material suficient pentru a o da inainte tare si cu forta, deci sa nu disperam ca s-ar putea sa avem norocul de a ne trezi cu ei pe cap si in 2016. Indemnul meu ramane acelasi de anul trecut pentru cei care n-au ajuns nici de data asta, iar indemnul spune ca aveti obligatia morala fata de voi insiva sa mergeti sa-i vedeti fiindca veti avea parte de o experienta fantastica din care nu veti regreta nici macar o milionime de secunda.

Setlist 2Cellos la Sala Palatului:

1. Oblivion (Cover Astor Piazzolla) – (2015)
2. Gabriel s Oboe (Cover Ennio Morricone – “The Mission” OST) – (2015)
3. Where The Streets Have No Name (Cover U2) – (2Cellos – 2011)
4. Viva La Vida (Cover Coldplay) – (2Cellos – 2011)
5. Shape Of My Heart (Cover Sting) – (Celloverse – 2015)
6. Resistance (Cover Muse) – (2Cellos – 2011)
7. With Or Without You (Cover U2) – (2Cellos – 2011)
8. Human Nature (Cover Michael Jackson) – (2Cellos – 2011)
9. Smooth Criminal (Cover Michael Jackson) – (2Cellos – 2011)
10. Welcome To The Jungle (Cover Guns N Roses) – (2Cellos – 2011)
11. Thunderstruck (Cover AC/DC) – (Celloverse – 2015)
12. Drum Solo
13. Voodoo People (Cover Prodigy) – (In2ition – 2012)
14. Mombasa (Cover Hans Zimmer – “Inception” OST) – (Celloverse – 2015)
15. They Don t Care About Us (Cover Michael Jackson) – (Celloverse – 2015)
16. Smells Like Teen Spirit (Cover Nirvana) – (2Cellos – 2011)
17. You Shook Me All Night Long (Cover AC/DC) – (2012)
18. Highway To Hell (Cover AC/DC) – (In2ition – 2012)
19. (I Can t Get No) Satisfaction (Cover Rolling Stones) – (Celloverse – 2015)
Encore
20. The Trooper (Cover Iron Maiden) – (Celloverse – 2015)
21. Air on the G String (Cover Bach) – (2015)