URMA – Pur si deloc simplu

42

In ciuda frigului care ameninta sa prade si sa pustiasca serios din publicul doritor de cantari bune, Silver Church s-a umplut pana spre limita aglomerarii. Poate si pentru ca de la ultimul album au trecut aproape 4 ani. In ciuda faptului ca cei de la URMA nu sunt nimic daca nu profesionisti si punctuali, de data aceasta asistenta a trebuit sa astepte ceva mai bine de o ora si jumatate pana sa ii vada pe baieti urcati in sfarsit pe scena. Asteptarea a meritat, totusi, pentru ca oamenii nu s-au grabit nici sa coboare de pe platforma si ne-au tinut cu sufletul la gura aproximativ 2 ore fara pauza.

Tonul concertului a fost dat de Mani pe acordurile piesei “Terminus”, una din excelentele compozitii de pe noul album “Lost End Found”. URMA nu mai reprezinta de multa vreme doar o trupa de muzica, fapt atestat poate cel mai elocvent de acest nou material discografic. Baietii s-au angrenat intr-o cruciada culturala intr-un parteneriat bizar cu Ordinul Arhitectilor si Fundatia Pro Patrimonio ce are ca scop redescoperirea, restaurarea si conservarea constructiilor din patrimoniul Romaniei. Noul album este prezentat sub forma unei brosuri care include, pe langa imagini cu sali de spectacol din intreaga lume pe unde a concertat URMA si o invitatie de a redescoperi mostenirea arhitectonica si culturala romaneasca despre care vorbeam anterior. Dupa minutul de atentionare si dojana molcoma pe aceasta tema, salvele de tobe ale lui Dominic ne-au anuntat reluarea concertului printr-una din piesele mai vechi “A place for me”.

Prima jumatate a concertului a fost bine asezonata cu piese de pe noul album, printre care “All Wrong”, “Doyle” si mai ales orchestratia superba de pe “Cine iubeste si lasa”. Daca acest lucru nu era clar pana acum, cu siguranta dupa acest cel mai recent concert realizez faptul ca nicio reprezentatie nu seamana cu alta pentru baietii astia. Se joaca cu sunetele si improvizeaza enorm, adaugand influence din sfera rock-ului mai agresiv, reggae, jazz si blues. Si mai ciudat e faptul ca ele se imbina armonios si vin ca o manusa pentru noua dimnesiune folclorica a trupei, cea reprezentata in mod absolut fabulos de tropeta lui Sebastian Burneci. Numarul de virtuozitate al acestuia marcand jumatatea concertului si initierea unui nou manifest al lui Mani. Profitand de prezenta in sala a lui Ivan Patzaichin, am fost indemnati sa ne inregistram cu telefoanele mobile incurajarile catre Lucian Ionescu, pentru expeditia sa de aproape 6 luni si 5000 km de la Giurgiu la Venetia in caiac.

Spre final, fiecare membru al trupei a avut posibilitatea de a-si demonstra acuitatea artistica, sunetele scoase de instrumentele baietilor fiind parca de pe alta lume. Ca de obicei la asemenea evenimente, o prezenta nelipsita a fost Catrinel Bejenariu, care urcat si ea de doua ori pe scena preluand de la Mani rolul de transpus “vorbe” al trupei. Chitara lui Jimmy Cserkesz a fost, cel putin pentru mine, elementul definitoriu pentru acest concert. Nu cred ca pe intreg parcursul celor 2 ore de cantare sa fi sunat mai mult de 20 de minute ca o chitara normala, fara efecte.

Nu stiu daca sa o pun pe seama frigului de afara sau pe intarzierea trupei, insa publicul mi s-a parut putin apatic astazi, mai ales in prima parte a concertului. In fara de primele randuri, as fi vrut sa vad mai multa activitate, tinand cont de faptul ca baietii au dat totul ca de obicei si mai ales de faptul ca noul sunet impune mult mai mult ritm, antren si zbantuiala. E drept, poate ca reprezentatia din Silver Church nu a fost chiar pentru nostalgici si melancolici, insa a sunat la fel de bine ca-n vremurile bune, iar noile piese nu sunt cu nimic mai prejos fata de cele inregistrate pe primele albume.

Finalul de-a intampinat cu “What are friends for”, ca sa ne aminteasca, parca, de ce s-au strans aproape 400 de oameni in catedrala rock-ului de pe Plevnei. Pentru a pastra tenta de amestec intre nou si vechi, encore-ul a abordat piesele “What I am”, “Terminus” din nou si “Buy me with a Coffee” pe care am vazut din nou publicul pe care URMA il are la marea majoritate a concertelor si pe care l-ar merita pentru absolut toate spectacolele puse in scena.