“We are born of one breath, one word
We are all one spark, eyes full of wonder”
Tool este genul de formatie pe care o detesti sau o adori, nu exista cale de mijloc. Asa ca randurile urmatoare se adreseaza celor care inteleg si apreciaza muzica americanilor.
Trupa a fost infiintata in 1990 de catre Maynard James Keenan (voce) si Adam Jones (chitara), recrutandu-i apoi pe bateristul Danny Carey si basistul Paul D’Amour. Cel din urma a fost inlocuit in 1995 de Justin Chancellor. Descrisa, in general, ca o trupa care transcende mai multe genuri, Tool pare ca isi trage radacinile din rock progresiv, rock psihedelic si art rock.
Tool a revenit in peisajul muzical dupa treisprezece ani de absenta, atata timp a trecut de cand trupa a lansat “10,000 Days” in mai 2006.
Desi, pana acum, si-au exprimat sustinerea pentru muzica pe suport fizic, la inceputul acestei luni, trupa a facut o mare schimbare si a postat albumele pe platformele digitale. Raspunsul din partea fanilor nu a intarziat sa apara: au intrat imediat in topul de vanzari iTunes, iar Tool a devenit prima formatie care a ocupat toate cele 10 locuri in vanzarile Rock Digital Song Billboard.
Apoi a venit anuntul cu lansarea noului album (aparut azi, 30 august), intitulat “Fear Inoculum”, probabil unul dintre cele mai asteptat album din istorie. Acesta este produs de Joe Barresi (Queens Of The Stone Age, Chevelle) si masterizat de Bob Ludwig, cei doi colaborand cu Tool pentru “10.000 Days”.
Versiunea digitala vine cu trei piese bonus, toate instrumentale, dar care pot fi descarcate de catre posesorii albumului fizic. Coperta albumului este creatia lui Alex Grey, artist care a mai colaborat cu Tool in trecut.
Cred ca un album Tool poate fi privit unitar, fiind integrat in peisajul actual si influentat de conditiile sociale si experientele de viata ale membrilor trupei. Ca si in cazul albumelor precedente, “Fear Inoculum” poate fi privit ca o parabola in care adevaratul sens este descoperit abia dupa cateva auditii, pentru ca apoi sa se metamorfozeze, schimbandu-si intelesul cu fiecare ascultare. El capata irizatii de album-concept, gravitand in jurul ideii de spirit. Desi, muzical vorbind, exista un sablon specific pe care il regasim in compoziitle Tool, ceea ce face ca sonoritatile lor sa fie usor recognoscibile, trupa pare sa sfideze structurile si rigoarea muzicii comune. Poate fi vorba despre un soi de manierism care, dupa cateva ascultari, nu mai este agasant.
Piesa de titlu, “Fear Inoculum”, incepe decadent cu o repetitie de trei acorduri, la care se adauga apoi percutia. Chitara lui Adam Jones se remarca deja si acapareaza mare parte din atmosfera.
“Pneuma” urmareste acelasi model: se construieste ascendent cu acorduri suprapuse pentru ca apoi vocea lui Maynard James Keenan sa stabileasca un ritm consecvent. Piesa pare un organism viu ce se dezvolta. “Pneuma” (πνεῦμα) provine din greaca si se poate traduce prin “suflu”, sau, in sens spiriual: “suflet”. De remarcat este percutia orientala care da un aer mistic piesei. “Pneuma” este o piesa colosala, ce are multe de transmis, care la prima disectie isi arata continutul de mantra.
Acordurile obtuze cu care incepe “Invincible” devin usor de recunoscut, poate, ca o dovada a spectacolelor reusite, piesa suna in format de studio aproape la fel ca si variana live.
Urmeaza un pasaj de o frumusete hipnotica: “Descending” se construieste in jurul unui ritm lisergic cu riff-uri succesive ce creeaza un crescendo perfect, care culmineaza cu o lovitura de gong. Progresia piesei imi aminteste de Maurice Ravel si al sau “Bolero”. Acordurile simple se repeta, adaugand de fiecare data un instrument, totul culminand maiestuos, dovada ca austeritatea notelor nu reprezinta un obstacol in calea imaginatiei.
“Descending” impreuna cu “Invincible” sunt primele piese care au fost interpretate live cu ocazia concertului din Jacksonville, Florida, in mai 2019.
Danny Carey are un rol important pe acest album, percutia fiind partea dominanta, responsabila pentru influentele tribale. “Chocolate Chip Trip” este un exemplu pentru acest lucru. Piesa parca intrerupe starea de reverie creata, restabilind ritmul cardiac.
Piesele sunt lungi, poate chiar prea lungi, dar au meritul de a crea o atmosfera de vis in interiorul altui vis, stare de contemplare ce-mi aminteste de poemul lui Edgar Allan Poe, “A Dream within a Dream”: “Is all that we see or seem. But a dream within a dream?”.
Melodiile induc o stare de transa puternica, care transforma realitatea pâna la asimilare. Minimalismul, acordurile parca nefinisate, sunt caracteristice acestui album. Sursa incontestabila a puterii acestui album este data de notele si refrenele repetitive care devin aproape incantatii si capata o aura mistica. Ca o superba panza sonica, albumul devine ademenitor, estompand granitele dintre arta, psihedelic, metal si prog-rock, intr-un mod curios.
“Legion Inoculant”, una dintre piesele bonus, o melodie scurta, cu o atmosfera fantomatica, cu tonuri joase, care transporta ascultatorul intr-o lume abisala.
Vorbim despre un album pentru care asteptarile au fost uriase. Materializat in aceasta forma, apare inevitabila comparatie cu albumele anterioare. Se simte lipsa elementelor magice care faceau ca muzica sa fie cu adevarat unica, speciala. Lipsesc versurile lui Keenan inspirate de scrierile lui Jung (ritul individualizarii, alchimie) si matematica mistica a sirului lui Fibonacci din “Lateralus”. Oare sa fie simplitatea cheia acestui album? Sau poate e un manifest impotriva unei societati desensibilizate, in permanenta cautare de stimuli? Poate actioneaza ca un reset al receptorilor de dopamina, eliberand creierul din inchisoarea nevoilor aparente create de consumerism?
Sunt prezente toate ingredientele cheie pentru un album, desfasurate intr-un mod ambitios, dar lipseste acel sentiment de parca urmeaza sa afli tainele Universului. Asta poate pentru ca trupa a avut multe de spus pana acum, sau poate pentru ca e mai usor sa treci cu vederea natura sacra a lucrurilor simple care ne inconjoara.
Si, cu toate acestea, trupa nu s-a sfiit sa scoata albumul intr-un format pretentios, de colectie, cu un design conceput de catre Adam Jones, cu un ecran HD, difuzor de 4 wati si o brosura de 36 de pagini. Lucru ce pare sa contrasteze cu filosofia non-materialista abodata pana acum. Unii au considerat ca este revolutionar, eu consider ca are meritul de a diminua insemnatatea unui album care se adreseaza sufletului, in prima instanta. E doar o parere.
Tracklist “Fear Inoculum” (Digital Version):
01. Fear Inoculum (10:20)
02. Pneuma (11:53)
03. Litanie contre la Peur (2:14)
04. Invincible (12:44)
05. Legion Inoculant (3:09)
06. Descending (13:37)
07. Culling Voices (10:05)
08. Chocolate Chip Trip (4:48)
09. 7empest (15:43)
10. Mockingbeat (2:05)
Recenzie scrisa de Alina!
