Mos Nicolae mi-a lasat anul acesta in ghete o invitatie de jurnalist la concertul Tarjei Turunen. Stie Mosul ce stie, pentru ca Tarja este una dintre modelele mele in viata, nu doar in materie de muzica, ci si de evolutie personala, de adaptabilitate si flexibilitate, reusind sa isi pastreze autenticitatea la fiecare pas. Tarja este ea insasi si pe scena rock, si pe scena muzicii clasice, aceasta din urma fiind chiar leaganul in care a crescut ca artista, inainte de Nightwish, inainte de renumele sau mondial.

Turneul “Ave Maria Christmas Tour” mi-a prezentat o alta Tarja fata de cea pe care o cunosteam deja. O alta, si, totusi, aceeasi; o Tarja acompaniata doar de un pian de concert, un violoncel si o vioara, fara tobe, fara chitara solo, fara chitara bass. Faptul ca locul de desfasurare a concertului a fost Ateneul Roman, una dintre salile de concert dragi mie, atat datorita acusticii foarte bune (poate chiar cea mai buna din Bucuresti), ci si datorita numeroaselor concerte de muzica clasica la care am avut placerea sa asist m-a facut deja sa ma simt ca acasa, iar Tarja este una dintre artistele care m-a “insotit” de cand eram mica, asa ca oriunde o vad, ma simt cumva acasa oricum. Spun toate astea ca sa clarific putin care a fost starea de spirit din care am privit acest concert. Stiam ce voi primi si, totusi, emotiile au fost acolo tot timpul.

Ora de incepere a fost cu aproximativ 15 minute mai tarziu decat cea anuntata. Astfel, a fost destul timp ca sa se aseze toata lumea, totusi la Ateneu nu prea se pune problema de asa ceva, pentru ca lucrurile se misca destul de repede in general. Publicul a fost mai mult al Ateneului decat al concertelor de muzica rock, pentru ca am vazut putini oameni imbracati in “uniforma” de metal si multi in “uniforma” de spectacol de muzica clasica. Nu stiu daca asta e bine sau daca e rau, tot ce pot sa spun e ca am fost surprinsa de schimbare. Publicul linistit si sobru nu e ceva obisnuit la un concert al unei artiste cunoscute pentru muzica metal. Totusi, dupa primele doua piese interpretate (ambele versiuni ale “Ave Maria”, prima a lui David Popper, iar a doua a lui Francesco Paolo Tosti), Tarja si-a exprimat dorinta de a avea un concert de muzica linistita, de Craciun. Totodata, ne-a destainuit cat de mult ii place sa cante diverse variante ale “Ave Maria”, gasind o oportunitate in acest turneu pentru a se intoarce la originile sale de cantareata de opera.

A urmat o varianta a piesei “Christmas Song”, scrisa de Bob Wells si Mel Torme (mai cunoscuta sub numele “Chestnuts Roasting on an Open Fire”, cantata de Nat King Cole), iar apoi radacinile finlandeze ale artistei au iesit la iveala prin piesa “Varpunen joulaamuna” a lui Zacharias Torpelius, un colind induiosator, despre o fetita care hraneste, in dimineata de Craciun, o vrabie aproape degerata, care, ulterior, se dovedeste a fi fratele ei mai mic, intors din Ceruri.

Pe scena au ramas doar cei trei instrumentisti care au insotit-o, incantandu-ne cu arhicunoscutul “Greensleeves”. Intoarsa pe scena, solista ne-a mai prezentat doua variante ale “Ave Maria”, una apartinandu-I lui Michael Hoppe, iar cealalta… surpriza! Chiar ei! Acesta, ne-a marturisit ea, a fost tributul ei adus sentimentului pe care il are atunci cand canta “Ave Maria”, o combinatie subtila intre muzica clasica si cea contemporana. Dupa inca un moment instrumental (colindul “Little Drummer Boy”), ne-am bucurat de piesa “White Christmas” apartinand lui Bing Crosby, iar mai apoi am ascultat si “Ave Maria” mea preferata, cea a lui Giulio Caccini, singura care imi starneste sufletul cu adevarat ori de cate ori o ascult.

Nu putea lipsi varianta lui Franz Schubert, poate cea mai cunoscuta dintre toate, cantata in limba sa originala, germana, si nu in latina, asa cum suntem obisnuiti sa o auzim, seara culminand cu “Walking in the Air”, una dintre piesele lui Howard Blake, inregistrate inca de pe vremea cand Tarja era solista trupei Nightwish (trupa care, apropo, a concertat numai 3 zile mai tarziu, pe 10 decembrie, la Arenele Romane) pe albumul “Oceanborn”, primul lor album pe care l-am ascultat vreodata, al doilea din discografia lor si cel mai bun dintre toate, dupa parerea mea.

Momentul de bis a constat in melodia “Silent Night”, dupa care Tarja a primit doua brate de flori si cadouri haioase facute de manutele dibace ale unor fani bucurosi ca au ocazia de a avea un moment cu acest monument muzical: Tarja Turunen.

E greu sa exprim ce am simtit in postura de a avea aceasta schimbare de perspectiva asupra unei artiste atat de dragi mie, insa am realizat ca, de fapt, am in fata aceeasi persoana, imbracata in aceleasi haine, cantand altceva; am realizat ca oamenii au multe laturi care, desi sunt acolo, la vedere tot timpul, sunt greu de observat o data ce ne obisnuim sa ii vedem intr-o anumita postura. Nu in ultimul rand, nu ca as fi avut nevoie de o confirmare, insa m-am convins ca aveam in fata mea, pe scena, o artista completa, o artista care poate sa cante orice oricand si care va face o treaba excelenta indiferent de situatie. Cu acest gand am plecat de acolo fizic, insa cumva inca mai sunt in sala, in fata scenei.