O seara de luni este o seara de luni, ea este ea, asta ca sa-l parafrazez pe marele nostru Gica Hagi. Nimic mai potrivit pentru o repriza de death metal. De fapt si prin urmare, consider cu simt de raspundere ca un ansamblu de asemenea factura isi gaseste intregirea fie intr-o seara de vineri sau de sambata pentru a alimenta creierul cu suficienta energie pentru serile sau seara ce urmeaza, fie intr-un crepuscul de luni, atunci cand te simti trist si singur pe lume ca orice cetatean respectabil si de buna credinta caruia inceputul de saptamana ii provoaca veritabile cosmaruri traite aievea. De data asta a picat in a doua varianta si numai bine a produs, dar sa o luam pe indelete si sa vedem ce s-a petrecut la fata locului.
La fata locului insa s-a produs o mica incurcatura pe care de altfel o si presimtisem, doar nu degeaba imi repetasem in cap timp de o saptamana “Este la Fabrica, nu la Arene. Este la Fabrica, nu la Arene. Este la Fabrica, nu la Arene…” si tot asa. Zis si facut, astfel ca cine intra vesel in jurul orelor 18:45 in Parcul Carol dinspre Cutitul de Argint? Exact la mine ma gandeam si eu, cel care stateam acum si ma uitam ca vitelul la poarta care nu stiu cat de noua era, insa se prezenta deosebit de inchisa. Asta inseamna puterea obisnuintei concertelor din ultimele luni, cvasi-toate desfasurate la Arene, deci sucit pe glezne si mars fortat prin parc pentru a ajunge la Fabrica taman la fix pentru inceputul recitalului celor de la Aktaion.
Prea multa lume nu apucase sa ajunga deocamdata, sa zicem ca erau vreo treizeci de oameni stransi in fata scenei, insa asta nu i-a impiedicat pe suedezi sa-si vada de treaba de-a lungul jumatatii de ora ce le fusese alocata si de care s-au achitat la minut. Sase piese au pus la cale in acest rastimp si acestea s-au insiruit sub forma de “Seven”, “Candid Flow Of The Shrapnel Dust”, “Prison Walls”, “M.A.D Ass Of A Catfish”,si “Walrus March”, deci se poate spune ca ambele albume ale trupei au fost judicios reprezentate. Daca “Prison Walls” si “M.A.D Ass Of A Catfish” au fost de pe albumul de debut “Throne” din 2015, celelalte apartin de “The Parade Of Nature” ce va fi lansat in 2016. “Seven” este primul single de pe acest album ce beneficiaza de clip si, pentru ca oamenii au fost prietenosi si extrem de comunicativi, acum puteti afla si voi ca in circa doua saptamani vor lansa si cel de-al doilea single insotit de clip si aici este vorba despre “Candid Flow Of The Shrapnel”. Stati deci cu ochii pe suedezi pentru ca, asa cum a tot repetat vocalul Jonas Snackmark – o aparitie scunda, insa extrem de energica si care n-a pregetat sa treaca gardul despartitor si sa se bestializeze in mijlocul publicului – aratand insistent catre tricoul cu numele trupei, veti mai auzi de ei. Pana una alta insa, odata cele treizeci de minute scurse destul de repede, “we are Aktaion and we fucking love you”. Pauza de hidratare.
Cincisprezece minute erau anuntate pana la urmatoarea trupa si prea multe nu prea aveai ce face in acest interval. Puteai in schimb sa dai o raita pe la standul de merchandising amenajat in incaperea din dreapta scenei si unde chiar aveai ce sa achizitionezi daca erai amator de suveniruri. Numai in ce priveste Decapitated am numarat vreo paisprezece modele de tricouri, insa si celelalte trupe aveau suficiente materiale. Inclusiv cei care urmau sa urce pe scena, adica britanicii de la Krysthla, care or avea ei doar patru ani vechime, dar care au avut timp sa-si lanseze in toamna anului trecut albumul de debut. “A War Of Souls And Desires” se numeste acesta, iar noua ne-au fost prezentate luni seara sase din cele opt piese care intregesc realizarea discografica. In formatie completa de cinci, adica Adi Mayes la voce, Noel Davis la chitara, Neil Hudson la chitara si backing vocals, Carl Davis la bass si Wayne Minney la tobe, Krysthla a prezentat tot timp de exact treizeci de minute si in aceasta ordine “The Human Cipher”, “Minority Of One”, “Caged Earth”, “Praise Thee In Flesh” “H+” si “Luminosity”. Avand si sprijinul unui public ceva mai numeros pentru ca deja sala era plina cam pe jumatate, iar in spate mai erau cateva suflete rasfirate, trebuie spus ca britanicii erau anuntati initial ca fiind cei care trebuiau sa deschida seara, insa au predat aceasta stafeta celor de la Aktaion. Nu stiu ce a stat in spatele acestei decizii, dar nu a fost chiar neinspirata pentru ca, neluand cu nimic din meritele suedezilor, Krysthla au intretinut o atmosfera melodica ceva mai agresiva decat Aktaion si au asigurat un crescendo ritmic al serii ce avea sa culmineze cu Decapitated. Pana acolo insa, “thank you very much, Bucharest, you are so great” si iarasi pauza.
Alt sfert de ora in care fiecare isi umple timpul cu ce crede de cuviinta si urmeaza trupele poloneze. Dar ce zic eu ca urmeaza, a fost de-a dreptul o invazie ca cea din anii 80, cand cohorte de Polski Fiat doldora de polonezi ne asediau litoralul alaturi de dederistii in Wartburg si Trabant, cehoslovacii in Skodele cu portbagajul in fata si ungurii in ce se nimerea, cei mai multi veneau cu caruta ca oricum mare diferenta nu era. Luandu-si in primire scena, primii din noianul de trei trupe ce au definitivat seara au fost cei de la Thy Disease, urmati de confratii de la Hate. Daca Thy Disease au avut parte tot de o jumatate de ora si ne-au livrat sase piese rostogolite astfel – “Costumes Of Technocracy”, “Muted Scream”, “Collateral Damage”, “Holographic Reality”, “Mean, Holy Species” si “Global Technocratic Prison”, conationalii au beneficiat de avantajul unei vechimi ceva mai mare si si-au alocat patruzeci de minute si sapte piese dupa cum urmeaza: “Into Burning Gehenna”, “Erebos”, “Alchemy Of Blood”, “Hearts Of Steel”, “Omega”, “Valley Of Darkness” si “Resurrection Machine”. Atmosfera generala a fost una vesela si marcata prin dese momente in care privitorii au bagat un headbang vartos si numeroase moshpituri si circlepituri. Ambele trupe s-au declarat incantate sa fie aici si au multumit in repetate randuri, neuitand sa precizeze ca “you, people, fucking rule”. De asemenea si tot in repetate randuri am fost chestionati daca “are we ready”. Poate paream nehotarati, cine stie? Sala sa tot fi fost plina la trei sferturi din capacitate si asta am vazut ulterior ca a dat destul de bine in traditionalele poze de final. Fara fite si prea multe mofturi, membri trupelor din deschidere s-au amestecat cu oamenii din public, au baut si au vorbit cu ei. Basistul de la Aktaion a stat aproape toata seara la bar tragand de berile aferente si dandu-se pe Facebook, asta cand nu era preocupat de ce se intampla pe scena. Colegul si solistul trupei cerea sticlele de bere si le deschidea cu dintii. Celebrele pauze de un sfert de ora au facut suvoiul uman fumator sa alunece in jos si in sus pe treptele nesfarsite ca o veritabila Golgota, lucru absolut normal si binevenit ca doar nu degeaba tocmai se intrase in Saptamana Patimilor. Iar ca o ultima precizare, Thy Disease au venit cu doar patru membri din cei sase pentru ca formula de turneu difera putin fata de cea cu care se inregistreaza in studio, in timp ce Hate s-au prezentat in efectiv complet.
Punctul de atractie al serii nu s-a lasat mult asteptat. Nu au mai fost deja clasicele cincisprezece minute, ci mult mai generoasele douazeci, astfel incat cu zece minute mai devreme de ora preconizata au bubuit dinspre scena acordurile de intro ale tovarasilor polonezi de suferinta in ale muzicii si a inceput nebunia.
“Blood Mantra Balkan Tour” s-a vrut si banuiesc ca a si reusit a fi un tur de forta prin Europa Centrala si de Est ce a debutat pe la jumatatea lui aprilie la Viena, a continuat spre est pentru a intra pe 17 aprilie in Romania la Timisoara, a coborat apoi prin Peninsula Balcanica pana in Grecia, a urcat spre Romania pentru escalele de la Bucuresti si Cluj pentru a se incheia la Brno la o zi distanta de recitalul din Transilvania. Fiind un turneu dedicat, a parut cumva normal ca intaietatea sa-i fie acordata ultimului album lansat in urma cu doi ani, mai ales ca acesta a fost destul de bine primit la vremea sa de catre critica de specialitate, insa nici alte realizari discografice nu au fost lasate deoparte, fiind acoperite practic patru din cele sase albume pe care polonezii le au la activ in istoria lor de exact doua decenii. Prea mult despre reprezentatie in sine nu ar fi de spus fiindca ce altceva poate insemna un concert death metal decat headbang cu toptanul, crowdsurfing la greu si in numeroase ocazii, moshpit cat cuprinde, iar asta contamineaza ca un flagel publicul, unde mai pui ca toate acestea sunt sustinute si de o sumedenie de beri ingurgitate de-a lungul orelor. Energia este transmisa si unor mogaldete de trei-patru ani care se zbantuie fericit in spatele salii, fac air guitar si sunt cu “horns in the air”, deci putem dormi oarecum linistiti ca tanara generatie vine tare din urma. Rafał Piotrowski, cu coama lui rasta impresionanta si care-i atarna pana la fund, invita la circlepit. Nici o problema. Adjudecat si asta il face pe vocal sa recunoasca ca “I said two days ago that Greece was the best but now I say that you are the best”. Declaratie de complezenta sau nu, nici nu are importanta, fiindca, parca pentru a intari spusele de mai sus, urmeaza “Spheres Of Madness”, iar solistul filmeaza de pe scena cu telefonul unuia din public. Multimea este in delir si doar berea slobozita din sticla de chitaristul Waclaw Kieltyka are darul de a mai racori aparent spiritele infierbantate. Pentru putin timp insa fiindca urmeaza ultima piesa care incheie recitalul la capatul unei ore intense si cu Rafal ce paraseste cateva secunde scena pentru a reveni manjit pe frunte cu vopsea rosie de ziceai ca si-a spart capul. Cam astea ar fi de spus despre un concert death metal, mai ales cand sunetul, asa cum se intampla de obicei, este superior calitativ fata de cel al trupelor precedente.
Multimea se sparge in bucati. Unii o iau spre case, altii mai raman la o ultima tigara si barfa, altii sporovaiesc cu trupetii. Toate datele, atat dinspre public, cat si dinspre protagonistii de pe scena au creat radiografia unei seri reusite, intense si alerte, ceea ce pentru o seara de luni chiar este o performanta demna de invidiat.
Acum pauza pentru o luna si ceva si revenim la scandal pe la inceputul lui iunie.
Pana atunci insa urmeaza Pastele si se implinesc sase luni de cand sarbatorile, zilele si stelele au incetat definitiv sa mai existe pentru saizeci si patru dintre noi. 64. Voi veti sta cu familiile la masa, in familiile lor va ramane gol un scaun la masa. Pentru ca asta este de sase luni incoace diferenta dintre pamant si cer. Un scaun gol la masa.
NU-I UITATI! NU UITATI! NU IERTATI! NICIODATA!
Setlist concert Decapitated in club Fabrica:
Intro: Lux Occulta – Gambit
1. Exiled In Flesh (Blood Mantra – 2014)
2. The Blasphemous Psalm To The Dummy God Creation (Blood Mantra – 2014)
3. Blood Mantra (Blood Mantra – 2014)
4. Post(?) Organic (Organic Hallucinosis – 2006)
5. 404 (Carnival Is Forever – 2011)
6. Day 69 (Organic Hallucinosis – 2006)
7. Carnival Is Forever (Carnival Is Forever – 2011)
8. Nest (Blood Mantra – 2014)
9. Veins (Blood Mantra – 2014)
10. Spheres Of Madness (Nihility – 2002)
11. Homo Sum (Carnival Is Forever – 2011)
