Initierea in tainele concertelor de la Turbohalle mi s-a facut in jurul orei 19.30 cand am inaintat cu repeziciune prin compartimentele halei, salutand sporadic cunoscutii prezenti in numar destul de restrans de la ora stabilita in program. Mi-a facut impresia unei locatii potrivite pentru acest gen de eveniment mai putin frecventat, cu o acustica buna, spatiu pentru fumatori si o aerisire decenta. Poate in afara preturilor piperate pentru produsele comercializate si a inerentelor intarzieri de care bag de seama nu putem scapa sub nicio forma in Romania, m-as avanta sa afirm ca organizarea concertului a fost chiar in regula.

Spectacolul a fost deschis de trupa locala C.O.D., o formatie care nu mi-a spus mare lucru si care abordeaza un repertoriu amalgamat de hard rock, metal si grunge. N-am sa inteleg niciodata obsesia trupelor mici de a interactiona fortat cu publicul si asa modest ca prezenta. O sa sustin si o sa aplaud intotdeauna scena autohtona underground, fie ea si de nisa, dar partea cu ”manutele sus” e conditionata de merit. in plus de asta, consider ca mai sunt extrem de multe lucruri de zis si in limba romana. Hai sa spargem piata noastra mai intai si abia apoi sa incercam sa obtinem recunoasterea pe plan international, saltul peste etape nu ajuta absolut nimanui.

Urcarea pe scena a celor de la Days of Confusion a coincis cu un progres semnificativ atat din perspectiva aportului muzical cat si a prezentei scenice, aspect resimtit si din reactia publicului. Trupa este formata din membrii unor formatii mult mai prezente pe scena rockului romanesc, din care voi aminti doar de Asha, Mozart Rocks! Sau Vita de Vie. Competenta artistica si experienta superioara fiind destul de clare. Desi genul muzical nu e chiar pe placul meu, sunand mai degraba a rock alternativ decat a metal, cele doar trei melodii din reprezentatia lor au reusit sa incalzeasca atmosfera si sa mai anime publicul.

Pe cei de la Queensryche i-am vazut pentru prima data live la festivalul Bang Your Head din Gemania. Am ajuns acolo pentru a vedea cu totul alte formatii si am plecat complet fascinat de spectacolul pus in scena de Queensryche. Nu mi-am imaginat vreodata ca dupa aproape 3 ore de concert al unei singure trupe voi simti nevoia de mai mult. si totusi asa a fost. Dupa 12 ore de stat in picioare, oboseala si arsita, ma alaturam fara tagada celorlalte patruzeci de mii de voci si intonam repetitiv ”wir wollen mehr!”

Queensryche a urcat pe scena pe acordurile Queen of the Ryche, facand ca tevile esuate pe peretii Turbohalle sa tremure. Mi-am promis ca nu voi lasa despartirile teatrale sa-mi afecteze preferintele muzicale si asa voi proceda si acum.

La Torre, noul vocalist al trupei, pare de-acolo, debordeaza de incredere si se simte confortabil cu publicul. Vocea lui are un timbru destul de apropiat de al lui Tate pentru a asigura continuitatea formatiei si totusi unic si nou pentru initierea unui alt capitol din cariera tatucilor metalului progresiv. Recrutat din randurile Crimson Glory, Todd La Torre suna incredibil de bine si abordeaza cu usurinta octave despre care credeam ca sunt rezervate doar unor privilegiati precum Halford, Dickinson sau Kiske in perioada de glorie.

M-a frapat la Todd respectul deosebit pentru public, ceea ce il face probabil cel mai politicos rockstar pe care am avut ocazia sa il vad si ascult pe viu. Desi nu afiseaza teatralitatea si pasiunea lui Tate, La Torre aduce altceva, ceva proaspat. Notele sunt cantate parca pe un registru mai jos, insa pe o gama emotionala mult mai cuprinzatoare, grava, dar totodata puternica si moderna.

Setlist-ul cu care ne-au incantat pentru a treia oara in Romania mi s-a parut bine structurat si trebuie sa admit ca e extrem de placut sa-l revad pe Michael Wilton in postura de compozitor dupa aproape 10 ani in care a fost oarecum dat deoparte. Noul album suna decent si prezinta destule momente in care melodii precum Fallout sau Where Dreams Go to Die ma fac sa am sperante ca macar o parte din calitatea artistica de pe “Operation Mindcrime” sau “Empire” ne va fi oferita intr-un viitor incert deocamdata.

Publicul, desi puțin numeros, a fost foarte activ, incurajand formatia si fredonand adesea alaturi de La Torre titluri mai vechi precum “Empire”, “The Needle Lies” sau epicul “Eyes of the Stranger”. Bassul, devastator pe alocuri, a introdus perfect asaltul chitarelor lui Lundgren si Wilton din mijlocul spectacolului. Imbinarea perfecta a riff-urilor si maiestria in executie a celor doi dand nastere unei riposte de aplauze din partea celor cateva sute de oameni prezenti.

Cred ca toata lumea a ajuns sa accepte ca orchestratia si compozitia albumelor Queensryche din anii nouazeci, inca de capatai pentru aceasta categorie muzicala, este greu spre imposibil de repetat. Totusi, armonia unica de metal progresiv si heavy adusa de Queensryche la Turbohalle mi-a risipit orice urma de indoiala in ceea ce priveste renasterea trupei. Oamenii astia inca mai pot sa produca muzica excelenta, iar Wilton, aflat in cautarea timpului pierdut in care compunea alaturi de DeGarmo si Tate, pare hotarat sa duca lucrurile in directia potrivita. Per ansamblu a fost un concert bun, nu chiar excelent, lipsindu-i poate doar teatralitatea, si mai ales amploarea spectacolelor cu care ma obisnuisem din partea lor. Ma bucur sa constat ca La Torre nu e acolo de umplutura, ca membrii mai putin activi ai formatiei si-au recapatat vivacitatea si creativitatea si promit sa revin cu aceeasi placere in cazul in care vor decide sa ne mai calce vreodata meleagurile.

Setlist concert Queensryche la Turbohalle 2013:

Queen of the Reich
Speak
Walk in the Shadows
The Whisper
En Force
Child of Fire
Warning
X2
Where Dreams Go to Die
A World Without
Guitar Solo (Michael Wilton and Parker Lundgren)
The Needle Lies
Prophecy
Roads to Madness
Fallout
My Empty Room
Eyes of a Stranger
Empire
Jet City Woman
Take Hold of the Flam