Ziua 1

Daca vrei sa-ti petreci un weekend ascultand muzica buna de dimineata pana seara, laolalta cu cateva zeci de mii de oameni cu acelasi scop ca si tine, festivalul Nova Rock este una dintre solutiile pe care le recomand oricarui iubitor de metal si nu numai. Tinut in Nickelsdorf, la granita cu Ungaria si cu Slovacia, Nova Rock este cel mai mare eveniment anual de acest gen din Austria. Cu un line up suficient cat sa acopere un festival care sa tina lejer o saptamana, insa concentrat pe durata a trei zile (8-10 iunie 2012), Campia Panoniei a fost zguduita de trupe una si una.

Ca sa poti ajunge la timp pentru a prinde primele trupe, trebuia sa iti iei liber cel putin o zi din saptamana si sa pleci dis de dimineata, mai ales daca Austria nu e tara in care iti duci traiul. Fac aceasta mentiune pentru ca nu ma pot abtine, inainte de toate, de la a lauda sistemul de transport austriac “foolproof”, cum imi place sa il numesc. Ca nevorbitoare de limba germana, pot sa spun ca nu am avut nicio problema in a gasi drumul catre Nickelsdorf, profitand si de prilejul de a ma bucura de privelistea de pe drum. Nu am reusit sa intalnesc pe cineva care sa nu vorbeasca limba engleza la un nivel cel putin decent si care sa nu ma indrume atunci cand aveam nevoie; o surpriza extrem de placuta pentru cineva obisnuit sa trebuiasca sa apeleze la limbajul semnelor in majoritatea timpului cand calatoreste intr-o alta tara. Avantaj austriecii.

Cu ocazia festivalului au fost instituite linii speciale de transport, atat cu autobuzul, cat si cu trenul, iar cei care le foloseau beneficiau de un pret special. Da, preturile sunt cel putin piperate cand vine vorba de Austria, insa experienta face toti banii. Ca o mica paranteza, dat fiind ca am avut ocazia sa vad fugitiv si Viena, pot sa spun ca merita toata reclama care i se face, cel putin la capitolul arhitectura si amenajare urbana.

Intr-un final, am ajuns si la Nickelsdorf. Un peisaj superb, cu elicele centralelor eoliene tronand pe dealurile dimprejur si cu o briza usoara adiind dimineata. Spatiul amenajat pentru desfasurarea festivalului era urias, nu am mai vazut asa ceva la niciun festival de pana acum; ca sa poti ajunge pe jos dintr-un capat intr-altul dura chiar si 25-30 de minute, cand era aglomerat, iar asta daca stiai scurtaturile. Aici a intervenit partea mai putin placuta, in care am petrecut aproximativ doua ore pana cand am reusit sa ma pun de acord cu voluntarii/ biroul de informatii referitor la locul in care ar trebui sa imi asez locuinta temporara. Pana la urma, totul s-a rezolvat, insa am pierdut cateva concerte ale unor trupe pe care as fi vrut sa le vad.

Primii artisti pe care am reusit sa ii ascult au fost cei de la August Burns Red, care au cantat, bineinteles, la scena rosie, si care au incins spiritele suficient cat sa faca oamenii sa ridice un nor de praf urias in fata scenei. Radeam in sinea mea, gandindu-ma ca astfel de trupe nu au nevoie de efecte de fum pe scena; si asa abia se mai zareau de dincolo de praf. Tot la scena rosie, Killswitch Engage au continuat partea metalcore a zilei inceputa de predecesorii lor, dupa care Lamb Of God au dat atmosferei nuante putin mai heavy.

Intre timp, la scena albastra se canta punk marca The Offspring. Asteptam de ceva vreme ocazia de a-i vedea live pe californieni si, desi timpul alocat concertului lor a fost mult mai scurt decat speram, nu au dezamagit publicul deloc. Ba, din contra, as putea spune ca au o capacitate extraordinara de a transforma masele de oameni in marionete care urla, danseaza si invart tricouri deasupra capetelor.

Dupa show-ul The Offspring s-a instalat si o mini-furtuna din cauza careia concertele Rise Against si Linkin Park au fost intarziate cu aproximativ 45 de minute. Vestea proasta a fost ca Marilyn Manson nu avea sa mai tina concertul sau deloc, asa incat oamenii s-au adunat fugind la scena albastra in momentul in care Rise Against au inceput proba de sunet.

Seara s-a incheiat mai repede decat era programat si cu o ploaie sanatoasa, la fel ca fiecare seara a festivalului.

Ziua 2

Nu prea e timp de dormit la festivalurile de genul acesta; pe principiul “Cine se scoala de dimineata, prinde trupe rock pe banda”, la masa de pranz am avut We Butter The Bread With Butter, o trupa de care, sincera sa fiu, nu auzisem pana atunci, dar care m-a surprins placut, mai ales pentru o trezire “violenta” in stil deathcore electronic. In timpul concertelor se facea bungee atat in dreptul scenei albastre, cat si in dreptul scenei rosii. Nimic neobisnuit in asta, am observat ca devine un obicei din ce in ce mai popular sa ai o macara pentru asa ceva la festivaluri. Mai neobisnuit este sa ai doua, insa, luand in calcul proportiile acestui festival, e de inteles. Ceea ce nu am mai vazut pana atunci a fost bungee in cuplu, un lucru care mi s-a parut cel putin original; pana la urma, este o experienta care merita impartita in doi uneori.

Daca doreai o pauza de la concertele standard, puteai merge la scena Jack Daniel’s, unde se facea un fel de karaoke, dar cu instrumente. Oamenii pareau sa se distreze, primeau si premii, ascultau si muzica, de ce nu, pana la urma? Principiul clasic al corturilor de unde poti primi premii daca te joci sau daca indeplinesti provocari diverse se aplica si la corturile Raiffeisen, OBB si Persil, unde cozile erau mai lungi ca la kebab si, bineinteles, mult mai galagioase. Tot la capitolul distractie non-muzicala, un mini-parc de distractii era amenajat intre scene, dotat cu niste instalatii destul de inovatoare si interesante ca, de exemplu, un simulator de cadere libera.

Dupa o astfel de promenada a urmat o pleiada de trupe pe care le asteptam de ani de zile, trupe de talia celor precum: Puddle Of Mudd, Kasabian, Cypress Hill, Biohazard, Hatebreed, Dimmu Borgir, Machine Head si Limp Bizkit. Nu sunt destule cuvinte pentru a exprima sentimentul pe care il ai la sfarsitul unei astfel de zile, dupa ce ti-ai retrait jumatate din copilarie reascultand zeci de piese de acum 5-10 ani, impreuna cu piese recente ale acestor monstri. Nu as vrea sa uit de nemtii de la Die Toten Hosen, pe care ii ascultasem doar vag pana la acest concert si care merita toata stima la nivel artistic pentru show-ul pe care il pot face si pentru calitatea muzicii. Si daca tot suntem la capitolul asta, nu as putea sa omit sa mentionez ingeniozitatea sistemului de sonorizare de-a lungul festivalului, asigurata de niste oameni care, in mod sigur, stiu cu adevarat sa isi faca meseria.

Nu mi-e rusine nici cu trupele care au cantat pe scenele mai mici (scena verde si scena Red Bull), insa recunosc deschis faptul ca majoritatea au fost noutati si, din ce am notat, alcatuite din oameni foarte tineri si de origine austriaca. In orice caz, promit mult si, daca au ajuns pe lista de trupe de la Nova Rock, e clar ca nu au ajuns acolo degeaba.

Ziua 3

Un alt mod de a-ti incepe ziua pentru unii dintre noi era sa stam la coada la dusurile asigurate de Axe, o gaselnita foarte originala si o alternativa cat se poate de placuta la dusurile obisnuite de camping, unde puteai sa te duci doar cu hainele de pe tine, pentru ca ti se asigurau toate cele trebuincioase unui dus energizant. Cat asteptai la coada, puteai urmari lejer concertele care aveau loc la scena albastra, sustinute de trupe precum Devin Townsend Project si Gojira. As I Lay Dying si Oomph! au diversificat putin notele stabilite de cei dinaintea lor. O prezenta neobisnuita a constituit-o Corey Taylor, care ne-a surprins cu noul stil abordat, de om cu chitara, ceva complet diferit de stilul Slipknot, pe care l-am fi asteptat; mi-a placut, insa, si am reusit sa ii vad o alta latura artistica.

Americanii de la Slayer nu s-au lasat mai prejos, agitand spiritele pe ploaie, in nota caracteristica de thrash metal. In rest, despre muzica si toate ingredientele unui concert Slayer, e aproape de prisos sa vorbesc, pentru ca orice rocker le-a trait deja, iar in caz ca nu, e absolut necesar sa-l aiba in vedere cat mai curand posibil!

Ceea ce a urmat dupa Slayer a fost ceva ce am vrut sa vad demult, fie si doar ca sa imi demonstrez mie insami ca nu m-am inselat cand am spus ca Nightwish a incetat sa mai fie Nightwish in momentul in care Tarja Turunen a parasit trupa. Singurele 3 minute pe care am avut rabdarea sa le acord acestui concert au fost acoperite de partea instrumentala de introducere, pentru care am tot respectul, in continuare. Totusi, noua parte vocala a acestei trupe este, din punctul meu de vedere, o combinatie esuata; mi-a dat impresia ca Britney Spears s-a apucat de duete cu trupe de metal simfonic. In orice caz, capitolul “simfonic”din povestea Nightwish nu mai este decat o legenda de care am fost dezamagita profund, asa incat m-am mutat cu pasi repezi la cealalta scena, unde se pregateau de cantare Evanescence. Aici situatia s-a schimbat instantaneu la 180 de grade.

Evanescence este una dintre trupele de metal gothic care au reusit sa isi pastreze linia de plutire la nivel compozitional intr-un fel care ma uimeste. Atat partea instrumentala, cat si cea vocala mi-au facut seara superba inca de la primele acorduri.

Totul se putea incheia foarte bine si aici, insa era pacat sa pierd singurul concert Metallica la care am reusit sa ajung pana acum. Luand in considerare diferenta intre orele de incepere ale concertelor de duminica seara, Metallica au inceput sa cante la 10-15 minute dupa finalul ultimului concert tinut inaintea lor. Rezultatul a fost coplesitor: 150000 – 200000 de oameni se stransesera in fata scenei, asteptand cuminti inca o felie de rock. De Nova Rock. Nu mai conta ca ploua, ca batea vantul, ca toata lumea era epuizata dupa niste asemenea zile, miile de brichete aprinse la “Nothing Else Matters” au demonstrat ca nimic altceva nu mai conta in afara de momentul acela.

In incheierea festivalului am avut un “Enter Sandman” acompaniat de un joc de artificii excelent, cu lumini care acoperisera literalmente tot cerul, ca o ploaie de stele. Cei care nu voiau sa mai petreaca inca o noapte in camping puteau sa ia autobuzul special de la marginea spatiului alocat desfasurarii festivalului, care ii ducea pana la gara, de unde puteau lua fara probleme trenul de noapte. Inca o data o mare bila alba Austriei, pentru ca poti ajunge luni inapoi la munca la timp!

Desi organizarea generala mi s-a parut ca aduce pe alocuri cu ce se vede pe la noi, avand totusi anumite avantaje si aspecte interesante, trebuie tinut cont si de proportiile Nova Rock fata de alte festivaluri mult mai mici, unde echipa este mult mai putin numeroasa si mai usor de tinut in frau. In orice caz, experienta Nova Rock trebuie mai degraba traita decat povestita si, avand in vedere ca totul are loc destul de aproape de Romania, v-o recomand!