Metalhead Meeting – Episodul Doi

33

Ajuns la doar a doua editie, Metalhead Meeting a vrut sa-si mentina intact blazonul creat la prima strigare din toamna si, la doar o prima privire a afisului, a reusit inca dinainte de a debuta. Alaturi de trupele din deschidere, nume ca Moonspell sau Sepultura nu pot lasa indiferent un ascultator de metal, chiar daca nu erau la prima vizita pe tarmurile dambovitene si trecand peste anume schimbari de componenta, aspect ce-l voi aborda ceva mai incolo.

Ceea ce s-a intamplat sambata la Arenele Romane poate fi numit cu lejeritate un maraton muzical ce a durat mai bine de opt ore. In ordinea numerelor de pe tricou, s-au prezentat la apel Endsight, Diamonds Are Forever, Sincarnate, Last Hope, Arkona, Moonspell si Sepultura.

Auto-smuls cu greu din fata televizorului si ajuns la locul faptei in jur de ora 18.00, am avut placuta surpriza privind evenimentul in sine de a constata ca circa un sfert din ring era deja ocupat, asta in conditiile in care toata natiunea era pe buna dreptate cu ochii cat cepele pe finala feminina de la Roland Garros. Asa cum precizam mai sus, onoarea de a dechide balul le-a revenit grecilor de la Endsight, trupa de metalcore cu influente de melodic death metal si relativ tanara pe piata de specialitate, fiind fondata in urma cu doar cinci ani.

Au urmat clujenii de la Diamonds Are Forever, o alta trupa de metalcore cu state recente pe firmament, dar care a reusit in doar cativa ani sa se impuna ca un nume important si apreciat pe scena romaneasca de profil, avand insa aparitii notabile si in tarile vecine. Ca o observatie generala, as nota faptul ca trupele din deschidere au fost in cvasi-totalitatea lor promotoare ale genului metalcore/hardcore, sirul fiind intrerupt de bucurestenii de la Sincarnate, adepti ai doom/death metal si care mi-au confirmat impresia foarte buna prin prisma imbinarii celor doua stiluri pe care mi-o formasem despre ei cu o alta ocazie anterioara.

O prezenta extrem de vie si care a continuat sa pompeze decibeli si energie in venele celor prezenti au fost bulgarii de la Last Hope, nicidecum pionieri in ale genului ca cei dinaintea lor, ei activand inca din 1995. Lumea incepea sa se stranga in numar din ce in ce mai mare si mai frustrat din cauza deznodamantului finalei de tenis, insa ceea ce urma va fi avut probabil darul de a le sterge macar pentru cateva ore amarul de pelin al unui partide mari.

Rusii de la Arkona au deschis seria invitatilor speciali ai serii de sambata. “Pagan Metal” scrie pe ei cu litere de-o schioapa, astfel ca s-a dat liber la muzica inspirata din folclorul rus si mitologia slava, fapt ce i-a facut pe multi din public sa abordeze combinata “topaiala de la nunta-dans irlandez-headbanging” care, oricat de ciudat si anacronic ar putea sa-i para unui neavizat, s-a potrivit perfect momentului. Evident ca n-au lipsit din repertoriu cunoscutele “Yav”, “Goi, Rode, Goi!” sau “Stenka na Stenku”, totul culminand cu deja consacrata “Slav sja Rus!”, astfel ca totul era pus in scena din punct de vedere al atmosferei pentru ceea ce ar fi urmat sa fie. A nu se intelege ca a fost doar o atmosfera campeneasca animata de voie buna si spritz, ci dimpotriva, Maria Arkhipova dovedind ca este una dintre putinele soliste ce pot aborda mai mult decat decent growl-ingurile de factura death metal.

Penultimii inainte de fine au fost portughezii de la Moonspell, care ne calcasera ultima data cu doar doi ani in urma, pe pasunea de la Bestfest. Din punctul de vedere al unora, ei au fost cea mai apreciata aparitie a serii si, pe alocuri, inclin sa le dau dreptate. Debutand furtunos cu “Axis Mundi” si “Alpha Noir”, n-au lasat sa scape din setlist nici un falfait de aripa de liliac din piesele ce le-au marcat traiectoria de peste 20 de ani. A fost o ora si ceva de “Awake” intr-un “Full Moon Madness” avant-la-lettre din punct de vedere astronomic, cu “Opium” din belsug in timpane si cu “Night Eternal” peste cum era situatia in fapt si la urma urmei, ca doar era noapte. De “Alma Mater” nu mai zic nimic, ca ea oricum intra la nelipsite.

“Sepultura do Brasil” nu mai necesita nici o prezentare. Este acolo de cand unii inca isi traiau copilaria cu C.C.Catch, Modern Talking, ABBA (me included), apoi si-a schimbat solistul la un moment dat si toata lumea a intrat in doliu pe termen nedeterminat. Sepultura este cu siguranta unul din exemplele perfecte de lepadare de trupa odata cu o schimbare importanta in componenta. Numai eu cat am auzit asertiunea conform careia nu mai este ce era pe vremea liceului. Pai nu mai este, dar o parte consistenta a pieselor din setlist de atunci este. Da, dar nu mai este Max. Pai nu mai este, dar au trecut vreo 18 ani de atunci, rastimp in care unii s-au nascut si au mai intrat si la facultate. In fine, discutia este interminabila si intotdeauna vor fi accente pur subiective si afective care chiar nu prea are rost sa fie combatute fiindca tin strict de fiecare om in parte.

Fiind in turneu de promovare al noului album lansat in octombrie 2013, “The Mediator Between Head and Hands Must Be the Heart”, era normal ca o parte importanta din setlist sa fie dedicata pieselor de pe el. Asta nu inseamna insa ca au fost lasate deoparte legendarele albume ale anilor 1990, acelea dupa care inca mai lacrimeaza o buna parte a fanilor Sepultura. Revenind la comparatia cu vechea distributie, as face si eu o precizare privind tranzitul dintre piese. L-am vazut pe Max Cavalera de trei ori pana acum, de doua ori cu Soulfly si o data in varianta solo de la “All Metal Stars”, si mi-a lasat impresia unui excelent comunicator cu publicul. In pauzele dintre piese vorbeste incontinuu cu fanii, mai baga si cateva cuvinte stalcite din limba tarii respective, provoaca lumea sa se implice, sa sara, sa faca moshpit, etc. Sambata seara a fost cu totul altfel. Nu stiu daca asa a fost regia, data fiind ora deja inaintata si nemaifiind timp de brizbrizuri, dar la sfarsitul fiecarei piese se stingeau luminile pe scena, pauza de circa 10 secunde, se aprindeau si incepea urmatoarea piesa. Nu cunosc amanuntele de culise, dar tind sa cred ca varianta cu urgentarea din cauza orei este mai plauzibila.

Daca tot s-a ajuns la aspecte legate de logistica, merita apreciata organizarea legata de corturile cu bauturi, unde totul a mers ca la carte. Poate ar fi trebuit totusi vreo doua case de jetoane in plus, dar chiar si asa, nu a fost o mare tragedie. De asemenea, felicitari organizatorilor pentru ca au reusit sa impinga ostilitatile pana spre ora 2, lucru pe care eu, personal, nu l-am mai vazut de mult timp la un concert in aer liber in mijlocul urbei. Nu stiu cum au dormit cei de pe Cutitul de Argint, dar asta este chiar irelevant in momentul asta.

Una peste alta, a fost o desfasurare de forte extrem de bine organizata, avand in vedere ca au trebuit gestionate atat numele mari de pe afis, cat si durata apreciabila a evenimentului in sine. Cei prezenti s-au bucurat in voie de muzica buna si o vreme pe masura, toate acestea sub atenta supraveghere a prietenilor de la Blackhawk Security. Pentru ca trebuie precizat ca cei care au asigurat paza la Metalhead Meeting sunt de fapt prietenii nostri si atunci totul este perfect. Spectatorii sunt relaxati, nimeni nu se uita la ei urat, nu sunt bruscati, iar fanii se pot delecta linistiti cu ceva crowd surfing, stage diving, moshpit sau wall of death.

Fiind la doar a doua editie, parerea mea este ca totul a decurs excelent si nu cred ca sunt singurul care asteapta seria din toamna, acolo unde deja au confirmat nume importante din scena metal. Pana atunci insa, avem in fata o vara cu ingrediente muzicale extrem de apetisante.

Setlist concert Moonspell Metalhead Meeting 2014:

1. Axis Mundi (Alpha Noir/Omega White – 2012)
2. Alpha Noir (Alpha Noir/Omega White – 2012)
3. Finisterra (Memorial – 2006)
4. Night Eternal (Night Eternal – 2008)
5. Opium (Irreligious – 1996)
6. Awake (Irreligious – 1996)
7. Mephisto (Irreligious – 1996)
8. Herr Spiegelmann (Irreligious – 1996)
9. Em nome do medo (Alpha Noir/Omega White – 2012)
10. Ataegina (Wolfheart – 1995)
11. Vampiria (Wolfheart – 1995)
12. Alma Mater (Wolfheart – 1995)
13. Full Moon Madness (Irreligious – 1996)

Setlist concert Sepultura Metalhead Meeting 2014:

1. The Vatican (The Mediator Between The Head And Hands Must Be The Heart – 2013)
2. Kairos (Kairos – 2011)
3. Propaganda (Chaos A.D. – 1993)
4. Impending Doom (The Mediator Between The Head And Hands Must Be The Heart – 2013)
5. Manipulation of Tragedy (The Mediator Between The Head And Hands Must Be The Heart – 2013)
6. Convicted in Life (Dante XXI – 2006)
7. Dusted (Roots – 1996)
8. Attitude (Roots – 1996)
9. Dead Embryonic Cells (Arise – 1991)
10. Biotech Is Godzilla (Chaos A.D. – 1993)
11. Spectrum (Kairos – 2011)
12. Da Lama ao Caos (Cover Chico Science&Nação Zumbi/The Mediator Between The Head And Hands Must Be The Heart – 2013)
13. Inner Self (Beneath The Remains – 1989)
14. Territory (Chaos A.D. – 1993)
15. Arise (Arise – 1991)
16. Refuse/Resist (Chaos A.D. – 1993)

Encore:

17. Trauma of War (The Mediator Between The Head And Hands Must Be The Heart – 2013)
18. Ratamahatta (Roots – 1996)
19. Roots Bloody Roots (Roots – 1996)