Ultima zi a unui festival este si cea mai obositoare numai si prin prisma faptului ca in cele precedente te-ai agitat, ai baut, ai stat in picioare sau te-a batut soarele in scafarlie. Asta avea sa se vada si la fata locului pentru ca la ora la care incepea Between Colors era extrem de putina lume. Cam un rand de oameni la gardul fiecarei zone, dintre care majoritatea zdrobitoare era formata din adolescenti, si cativa cetateni ce dormitau pe scaune. Incepuse deja “Machine” pe care l-am auzit din parc, insa am ajuns taman bine cat sa incep sa fiu prezent – ce ironie! – pe “Absent”. Au urmat “Dark Side”, piesa ce beneficiaza de aproape trei saptamani de un clip animat, “Why Do You Keep Looking Behind You” si “Killswitch”. Buni rau copiii astia si este uimitor cum o fiinta plapanda si delicata, asa cum este Cristina, reuseste sa scoata asemenea sunete salbatice si sa se dezlantuie in asemenea hal pe scena. Insa cum Cristina nu este de capul ei acolo, ar fi cazul sa-i mentionez si pe ceilalti, iar aici se cuvine sa fiu politicos si sa-i acord intaietate basistei Rach pentru a continua cu Dan la chitara si Mihai la tobe. Pacat, mare pacat ca n-au avut parte de o asistenta mai numeroasa, insa sunt tineri si au timp sa creasca si sa arate cat si ce pot. Pana atunci insa, vedeti ca ultima piesa din recital are videoclip, macar atat sa faceti daca tot n-ati catadicsit sa fiti de fata duminica dupa-amiaza.

Daca Between Colors a fost o premiera pentru mine fiindca ori nu eram eu cand cantau ei, ori nu cantau ei cand eram eu, nu acelasi lucru se poate spune si despre Eugen Arthur sau doar Arthur dupa numele de scena. La el apucasem sa raman cu gura cascata in decembrie, cand a cantat in deschidere la Accept, si de atunci a avut timp sa se inchida. De gura vorbesc. Pe o caldura absolut ingrozitoare si pret de o jumatate de ora pe care a trebuit s-o infrunte cu stoicism, el a dat drumul la sase piese incolonate corespunzator sub forma de “Instrumental 2”, “Nu te intreba”, “Journey”, “Exercitiu”, “Run” si “Instrumental 1”. La fel ca in iarna, la tobe l-a ajutat Costelus Barbeselu, insa la bass l-a avut de data asta pe Mihai Movileanu, cu care de altfel a mai cantat in trecut in “Interzis”. Acestia doi nu fac parte din componenta fixa, sunt doar prieteni buni si vin sa-l ajute atunci cand pot, insa chiar ar fi de dorit ca pe viitor treaba asta sa se reglementeze cumva si sa fie cat mai mai des aratat timpanelor publicului fiindca, am spus-o si o repet, omul chiar are ce demonstra. Pana atunci insa, mai prezinta inca o data trupa, ne multumeste ca “am rezistat in aceasta frumoasa dupa-amiaza” si ne pregatim sa schimbam registrul.

Il schimbam cu concitadinii de la Dark Fusion, o combinatie extrem de interesanta de industrial si metal extrem, care se rodeaza pe un intro de vreo doua-trei minute si care dau drumul la forja odata cu intrarea in scena a solistului Florin Costachita si pe piesa “District 13”. Nici ei n-au la dispozitie mai mult de o jumatate de ora, deci se pun pe treaba temeinic, dar mai apuca sa intrebe daca ne-am incalzit si daca avem chef sa sarim. Misto intrebare, mai ales ca soarele biciuia in continuare testele participantilor si ale trupetilor, asadar “Can You Feel It?” pica cum nu se poate mai bine si mai corect. “Caldura mare, monser”, zice Florin, si asa se si prezinta starea de fapt, dar timpul nu asteapta si urmeaza obligatoriu “Mirrors” ca altfel nu mai apucam sa auzim si “Overdose”, piesa in prima auditie si care rimeaza cu tonele de beri pe care insetatii si le-ar turna si in incaltari. Iar pentru ca un inceput n-ar avea nici un sens fara un sfarsit – asa, ca-n viata – trebuie sa sune si gongul de final, nu inainte de a multumi organizatorilor si noua pentru faptul ca suntem acolo si de a prezenta trupa. Iar aceasta se arata astfel: Gabriel Andrei la chitara si backing vocals, Teddy Bejenaru la chitara ritmica, Tudor Nica la bass, Teo Popp la tobe si, cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista, Florin Costachita la voce. Epilogul este adus de “Dark City”, ni se multumeste tare, tare mult inca o data si programul spunea ca ne mai vedem noi ceva mai incolo cu unii dintre ei.

Acestea fiind spuse si intamplate, a inceput sa se mai anime ringul fiindca lumea incepea sa vina. Exact la timp cat sa-i prinda pe sibienii folk de la E-an-na. Asa cum am mentionat si mai devreme la Eluveitie si dat fiind stilul abordat, in componenta instrumentistica isi fac loc si accesorii ceva mai inedite pentru metal, astfel ca langa traditionalele chitari, bass, tobe sau clape au aparut de data asta un cimpoi si un acordeon. Pentru ca nu aveau decat treizeci de minute la dispozitie, n-au stat prea mult la taclale si au inceput cu “Insiva”, urmata imediat de “o piesa cu mai multa umbra in ea” si anume “Codru”, motiv pentru care adolescentii sa o arda cu foc pe hora. S-a continuat cu “Jiana” si “Tinca Popii”, pentru ca dupa astea sa fie prezentata trupa si am aflat astfel de o noua retragere, cea a acordeonistului Edwin Marc pentru o perioada destul de lunga. “Sarba Ciobaneasca” avea sa le intregeasca recitalul si asta i-a facut pe pustani sa lase horele pentru mai incolo si sa treaca direct la pogo. Ca niste sibieni care se respecta, la 19:00 trebuiau sa termine, la 19:00 fix au si terminat.

Revenim la Dark Fusion. Pardon, la An Theos, trupa ai carei membri sunt in proportie de 50% identici cu cei comentati mai sus si n-ar fi rau sa-i pomenim din nou pe impricinati ca doar nu sunt criminali de razboi: Florin Costachita ca voce masculina, Gabriel Andrei la chitara si backing vocals, Teddy Bejenaru la chitara ritmica si Tudor Nica la bass, carora li se adauga Elmas Lamya ca voce feminina, Irina Movileanu la vioara, Melissa Unal la clape si Tudor Uscoi la tobe. Acum nu mai era rost de extreme invesmantate intr-un negru sumbru, deci au mers pe coarda patriota si au intrat in paine direct cu “Semintia Daca” ca sa nu ne mai iasa vorbe cum ca cine este aici pe veci stapan. Au continuat cu “Noaptea Sanzienelor” si, pentru ca romanul este frate cu hora de cand se naste si pana se reincarneaza si tot urmeaza in curand maretul eveniment, tinerii de la Golden au inceput a se invarti frenetic. “Prin Viu Grai Stramosesc” a marcat un moment dedicat celor care au pierit, pentru ca celebra “Ciuleandra” sa aduca din nou in discutie necesitatea unei hore mari. Lucru care s-a si intamplat de altfel in ambele zone din ring, hore transformate pe final intr-un circlepit viguros la Golden si un moshpit pe cinste la Normal. Cortina cadea peste An Theos cu zece minute inainte de orele 20:00, se arunca cu generozitate pene de chitara si bete de tobe in public, insa am mai avut totusi ragaz sa fim informati ca in prima zi a lui octombrie 2016 se lanseaza in Fabrica albumul lor “Semintia Daca” in cadrul a ceea ce-si propune a fi a treia editie de “Folk&Metal Fest”. Be there and buy something.

Se schimba din nou tonul melodic si urcau pe scena deatherii de la Invader in frunte cu acest Axl Rose al nostru, George Lazar in caruciorul cu rotile. Probabil este deja binecunoscut incidentul pe care l-a avut in urma cu vreo trei saptamani, atunci cand a sarit de pe scena pentru moshpit si a aterizat gresit, alegandu-se cu fractura de sold si leziuni la muschiul coapsei. Tampitii din presa tabloida au speculat la inceput cum ca ar fi sarit de pe scena pentru crowdsurfing si ca nu l-a prins nimeni, insa omul a explicat clar ca a sarit de pe scena pentru moshpit si a calcat gresit la aterizare si ca va continua sa urce pe scena chit ca va fi bagat cu totul in ghips. Nu era cazul de asa ceva din fericire, astfel ca un carucior cu rotile manevrat de un mascat cu ochelari de soare si cu gluga trasa peste cap plus doua carje au fost suficiente. Au inceput vijelios cu “Drowned In Confusion” si nici nu incepe bine ca vrea sa vada un circlepit. Nu vede unul, ci doua pentru ca lumea avusese timp sa se incalzeasca pana atunci, unde mai pui ca unii mai trasesera si la masea. Trecem prin “Labyrinth Of Mind” si ajungem la o piesa despre coruptie in timpul careia ar fi bine sa tinem mana sus cu pumnul strans sau, dupa preferinta, cu degetul ridicat. Si avem “Lack Of Knowledge”, momente in care vocalul se ridica in carje fluturand una in aer. Urmeaza partea cu un invitat special si aici este vorba de Vlad Busca care, pe “Davidian” a celor de la Machine Head, isi ia in primire rolul de co-vocalist. George vrea sa o luam razna si sunt destui dispusi la asta, numai ca cica sa avem grija la moshpit ca “uite ce se intampla la moshpit”. Nu a fost chiar moshpit, dar de inca un circlepit cinstit tot a iesit. Aplauze furtunoase pentru Busca si vine si penitenta ranitului care zice ca “Scuzati-ma daca sunt asa, dar daca ma mananca in cur, ma scarpin cu carjele.” Am incheiat citatul. Prin “Sons Of A Dying Sun” se face trecerea catre un alt cover, de data asta la “Lenfant Sauvage” al francezilor de la Gojira, iar George isi arunca carjele si sta sprijinit in stativ cerand doua “wall of death”, cerinta indeplinita fara prea multe mofturi. Si se ajunge si la ultima piesa, cea mai speciala pentru ei si dedicata celor pe care i-am pierdut la Colectiv. Si incepe “While My Soul Wept” si iarasi apare tricolorul cu numele pe scena, de data asta purtat de mascatul cu ochelari de soare. “Vreau palmele sus si sa aplaudati” zice George si asta se intampla in timp ce steagul este purtat catre colturile scenei si aratat obsedant pentru a nu uita si a nu ierta vreodata.

Aproape patruzeci de minute a durat repertoriul si era momentul sa mai facem un pas catre finalul serii si al festivalului. Prea mult interval de meditatie nu a existat fiindca in douazeci de bucati numite generic minute avea sa urmeze Abigail, prilej de bucurie pentru cam jumatate de ring ocupata, desi oamenii erau cam rasfirati, iar pe laterale puteai sa te dai lejer cu bicicleta. Dupa cum spuneam, asta este din pacate beleaua principala cu ultima zi de festival. Revenind la concretul prezentului de duminica seara, Abigail nu s-a prezentat chiar in formula clasica fiindca al lor chitarist Vlad apucase sa-si ia biletele de concediu inainte sa fie anuntati ca vor canta la Metalhead Meeting, deci au fost nevoiti sa se descurce si au apelat in prima faza la serviciile colegului de bransa Tudor Scanteie (Asemic, Tiarra). In rest, aceiasi Mihu la voce, Razvan la chitara, Sorin la bass si Mirel la tobe au inceput cu “Mirror / A Room Without Windows” pentru a continua cu “Astral Sleep”. De la “Voyage Within II” se schimba macazul pentru ca este una dintre cele doua piese de pe noul album inchinata celor care ne-au parasit incepand cu sfarsitul lui octombrie si iar apare tricolorul pe scena. Tranzitia se face prin “Shades From A Distant Light” si, odata trecut si acest moment, este predata stafeta chitarii de la Tudor Scanteie catre Andy Ionescu de la Taine pentru a se purcede catre “Sweet Cruelty”. Permutarile in formatie nu se oprisera insa, fiindca pentru ultima piesa este invitat in scena “prietenul omului, omul care nu se cearta cu nimeni”, adica vedeta incontestabila a serii, adica Vlad Busca, adica unul dintre fostii membri istorici ai trupei. Daca mai devreme ragise in microfon pe “Davidian”, de data asta si-a luat in primire instrumentul de baza, recte chitara bass, fiindca urma “Sonet”, ultima din recital, o piesa veche si incredibil de frumoasa, care se potriveste atat de bine cu povestea unora care au plecat din lumea asta. Aici este mentionat in mod expres numele lui Costi Ignat, unul dintre cei 27 disparuti chiar in noaptea aia nenorocita si cel care a repetat candva cu ei la tobe timp de sase luni. Din nou tricolorul pe scena, multumiri organizatorilor, celor de la sunet si, nu in ultimul rand, noua si se ispraveste si Abigail la capatul altor patruzeci de minute pline de intensitate si multa emotie.

Pauzele mici si dese, cheia marilor succese! Nici pe calcaie n-aveai timp sa te rasucesti de mai mult de doua-trei ori ca urma cealalta trupa, iar in cazul de fata avea sa fie vorba de morosenii de la Dirty Shirt. Chiar nu stiu cum sa abordez subiectul fiindca tacanitii astia au atat de multa energie in ei si in muzica lor ca ma mir ca n-au aruncat in aer Arenele. Ii mai vazusem anul trecut in deschidere la Godsmack si stiam la ce sa ma astept asa ca cel mai bine cred ca ar fi s-o iau piesa cu piesa ca astfel este si cel mai cinstit. Pai si ce sa spun? Spun ca nici n-au intrat bine pe “Manifest”, invaluiti intr-o lumina albastra, ca deja in public se facea headbang la greu. Mai spun ca la “Rocks Off”s-au activat iar pustanii si au incins hora. Mai spun ca “Trust Me” a fost numai bine aleasa de ansamblul Dirty Shirt “dat fiind ca azi a fost o zi speciala, cu alegeri, cu mita si cu spaga”. Iar pentru ca acolo erau oameni din toata tara, intreaba cine i-a vazut si cine nu, iar proportia este cam de jumi-juma, deci “peste trei-patru ani vom umple stadioane de 20-30000 de oameni pentru ca pana atunci va veti mai reproduce”. Pana la copulatie insa, nu prea avem timp sa respiram fiindca suntem mitraliati cu “Ride”, “Freak Show” si “Moneyocracy”, pentru ca la “Dulce-i Vinu’” sa fie pasata in public o sticla de 0,5 cu palinca. Isteria continua – fiindca asta poate descrie cel mai bine ce se intampla in public – si mergem mai departe cu “My Art” si “Dirtylicious”, pentru ca “Hotii” sa aduca din nou in discutie coruptii si alesii neamului, cu referire speciala la primarul de la Baia Mare. Moment numai bun ca de pe scena sa se ceara ce altceva decat o hora, iar oamenii se executa intocmai atat la Golden, cat si la Normal. Tot de pe scena ni se spune inainte de “Mental Csardas” ca cea mai mare putere o avem noi si ca poate mai dam jos un guvern daca ne suparam si tare am impresia ca lumea era cam beata la ora aia ca prea era veselie si voie buna in public. Si pentru ca “avem un prieten foarte drag care nu este de la noi din Maramu’, dar este de la noi din Salaj”, ne este introdus Sergiu Boldor si nu poate urma altceva decat “Maramu’”, prilej de punere in public de inca un headbang agresiv. La “Saraca Inima Me” ne-am intors din nou la momentul aducerii aminte pentru ca “la piesa asta voi o sa ne cantati noua. O sa va ajutam, dar voi o sa cantati. Asta este pentru Colectiv, baieti si fete!”. Asa cum era si firesc, apare din nou tricolorul desfasurat pe scena si acesta strajuieste capetele plecate pe sfarsitul piesei. Vine la rand si ultima piesa si ni se cere miscare, cerere inutila de altfel fiindca la Golden se topaie in hora, iar la Normal se pune de un circlepit, iar “Bad Apples” incheie o ora exploziva pecetluita de motivantul indemn ca “data viitoare sa aduceti si prietenii care fut Facebook-ul. Va asteptam pe 13 iulie la Megadeth.”

Maltezii de la Beheaded au incheiat trei zile pline, solicitante, obositoare, dar frumoase. Cu o vechime de un sfert de secol in spate, mediteraneenii n-au avut prilejul de se bucura de o asistenta pe masura renumelui fiindca lumea a inceput sa plece masiv dupa Dirty Shirt, extenuata probabil si avand deasupra sceptrul necrutator al zilei de luni. A mai ramas insa o mana de oameni si cu ocazia asta s-a permis accesul general la Golden pentru a se mai salva cat de cat impresia de public compact. Asa stand lucrurile, se poate spune ca au mai fost momente de headbang si de moshpit, atat cat permiteau putinii entuziasti matrafoxati ramasi, dar si declaratii de curtoazie si complimente pentru “this wonderful festival”.

Cortina cadea si noaptea nu mai avea altceva de facut decat sa se indrepte catre zori, dar osemintele ramaneau in alerta. Urma o alta zi, o alta poveste, o alta mancare de peste.

Setlist concert Beheaded la Metalhead Meeting 2016:

1. Extortion Of Benevolence
2. Scourging Repudiation
3. Elapsed In The Vortex Of Extinction
4. Resurgence Of Oblivion
5. Crossing The House Of Knives (New song)
6. Beast Incarnate (New song)
7. Transcendental Iniquity
8. Where Hours Etch Their Name
9. The Horror Breathes (New song)
10. Esoteric Kin
11. Never To Dawn

Concluzii:

Desi m-am intins pana la urma ca o placinta tiganeasca, parca n-as incheia fara sa spun ceva si despre organizare pentru ca niste oameni au muncit totusi. Eu, personal, consider ca totul a fost facut in mare parte ca la carte, desi am inteles ca in prima seara au fost niste incidente la crowdsurfingul de la Kreator. Din spate nu s-a vazut nimic, deci nu-mi dau cu parerea pe ceva la care n-am fost martor si oricum a iesit ulterior un scandal cat casa si total inutil dupa parerea mea.

In alta ordine de idei, chiar n-am inteles de ce au fost impinse si alte trupe dupa headlinerul serii, ajungandu-se pana pe la orele 03:30 pentru ca vineri era clar ca nu-ti mai raman aia care veneau dupa o zi de munca, iar nici sambata parca nu mai ai chef dupa ce te-a batut soarele in cap toata ziua. Iti raman doar pustanii ca aia au energie cu toptanul si cei care tin neaparat sa vada vreo trupa anume. Pe de alta parte, este adevarat ca nici daca-i pui de la ora 14:00 nu faci mare branza ca nici de la ora aia nu-ti vin prea multi, deci este o discutie care se invarte in cerc pana la urma. In fine, trebuie precizat ca in program mai figurau Velian din Bulgaria, Infernal Tenebra din Croatia, Winters Verge din Cipru, Tears of Martyr si Bleeding Utopia din Suedia. Asta vineri, sambata au mai fost dupa Eluveitie Perihelion din Ungaria, Other Eyes Wise din Marea Britanie, Xaon din Elvetia, Spartan din Olanda si The Colony din Marea Britanie si am inteles de la unul sau de la altul ca unele trupe chiar au rupt, ajungandu-se chiar ca aia de pe scena sa coboare in ring pentru moshpit.

Despre preturi, ce ar mai fi de spus? De vreo trei ani incoace, lumea a cam inceput sa se obisnuiasca cu eternul jeton de sapte lei cu care ai nemeritata onoare de a-ti achizitiona cate o bere diluata de Condrea in persoana, ba uneori mai si supralicitezi cu un jeton in plus ca sa te simti bine si prosper. OK, am inteles ca berea costa un jeton, insa apa tot un jeton? Silva neagra – doua jetoane? Un hot-dog – doua jetoane? Pe bune?! In fine, au mai oracait si altii inaintea mea pe tema asta, faptul e consumat, sa vedem ce va fi de acum incolo.

Inchei prin a spune cate ceva si despre oferta de la standurile de merchandising. Destul de bogata si foarte variata. Suficiente modele de tricouri, o gramada de CD-uri, cani cu nume de trupe, brelocuri cu nume de trupe, magneti de frigider cu nume de trupe, caciuli cu nume de trupe, agende cu coperti cu nume de trupe si tot asa. Cam scumpe unele din punctul meu de vedere, dar vorba aia: cine n-are chef, nu cumpara.

Cam asa a stat treaba la editia din 2016 a Metalhead Meeting. Ca a fost bine, ca a fost mai putin bine, ca a fost rau, asta ramane la aprecierea strict subiectiva a fiecaruia, eu am spus cum s-au vazut lucrurile din turnul meu de veghe. Vara concertistica este abia la inceput, deci mai vorbim noi cat de curand.