Stranie si trista coincidenta, insa primul mare eveniment concertistic al anului s-a suprapus cu o comemorare funesta. Ca un facut, o ceata imbacsita s-a cernit inspre seara peste blocuri, parcuri, oameni si amintiri ca o pacla care-ti strapungea vintrele creierului si se ducea undeva in urma, dar revenea cat sa te impresoare si sa nu-ti dea pace o viata intreaga. Un pas inainte si doi pasi inapoi.

Respectand traditia deja impamantenita, editia din acest an a Metalhead Awards a picat tot in ultima sambata a lui ianuarie, iar asta ar fi trebuit sa fie prilej de mare bucurie in mod normal. S-au aliniat la start cu aceasta ocazie multe trupe si deloc marunte, iar laureatii au fost dupa cum va urma ceva mai tarziu. Cert este faptul ca portile s-au deschis cam in jurul orelor 18:30, asa cum fusese programat si asa cum mi s-a spus, iar pe la 18:45, atunci cand am ajuns si eu pe acolo, oamenii pareau pregatiti, desi nu se adunasera in numar destul de convingator.

La ora 19:00 s-a dat startul, iar asta nu a insemnat deloc ca o trupa sa urce pe scena, ci s-a semnalat aparitia in cort a lui King Diamond. Pardon, a deja pitorescului Lemi Black, pictat pe fata de ziceai ca tocmai iesise din cripta. Ca o paranteza, tot el fusese si amfitrionul galelor de anul trecut din Colectiv, deci avea deja suficienta experienta in a prezenta castigatorii sectiunii “Best Metal Newcomer”, mai precis baietii de la For The Wicked, cei care au preluat stafeta castigata anul trecut de concitadinii de la Diamonds Are Forever. Si chiar daca sunt newcomeri, componentii au in spate suficienta experienta prin alte trupe. Si cu toate ca sunt clujeni, acestia n-au procedat deloc ardeleneste si s-au apucat imediat de treaba la modul furtunos cu un scurt intro urmat de “Lost And Found”.

Dupa prima piesa a survenit si primul moment de reculegere al serii pentru cei plecati – spun primul pentru ca au mai fost si altele – urmat de precizarea ca la tobe ii ajuta Allen Baietan de la Vespera si asta din simplul motiv ca Bogdan Pastiu avusese niste probleme personale. Acesta a fost si motivul pentru care clujenii n-au performat decat douazeci si cinci de minute din cele patruzeci alocate, Allen neavand decat o saptamana la dispozitie pentru a invata piesele. Pe langa prima bucata amintita mai sus, aproape jumatatea de ora ce a urmat a insemnat o trecere prin frageda lor existenta componistica si s-a tradus prin “I Will Never” (care beneficiaza si de primul videoclip oficial al formatiei), “Stay Close To Me”, “Breaky”, “Venom” si “Betrayed”, a treia piesa de pe ultimul lor EP. Cam asta a insemnat momentul For The Wicked din seara de sambata. Am inteles chiar de la ei ca nu au avut timp sa faca soundcheck inainte si e pacat ca s-a intamplat asa fiindca asta i-ar fi ajutat considerabil. De urmarit pe viitor si ma astept sa-i mai vedem pe la concerte si festivaluri fiindca au ce arata.

Pauza de tigara, de socializare cu lumea prin cort sau de vizitat standurile cu materiale promotionale. Asta pana la 19:50, cand iarasi a urcat Lemi pe scena si a prezentat o noua sarja de distinctii si astfel am aflat ceea ce stiam deja de cateva saptamani bune. Ca “Best World Metal Album” este “Book Of Souls” al celor de la Iron Maiden, pe care poate-i mai vedem cu aceasta ocazie din nou pe la noi anul asta daca nu este cu suparare. Ca “Best Romanian Emerging Festival” este Posada Rock. Ca “Best Romanian Festival” se numeste Rockstadt Extreme Fest. Ca “Best Rock Radio Show” zic votantii ca se aude la emisiunea “Rock This Way” a lui Alin Dinca de la Rock FM. Si, in fine, ca titulatura de cea mai curajoasa trupa revine clujenilor de la Diamonds Are Forever, cei care au si urcat pe scena cu cinci minute inainte de ora 20:00. Incep prin a-si ura un an mai bun decat un 2015 care pentru ei, ca trupa, a fost un an destul de manos si dau drumul la bal. Beneficiind de un sunet vizibil imbunatatit si de o asistenta mai numeroasa care umplea deja cam jumatate de cort, ei declanseaza si primul moshpit inca de la piesa din debut. Piesele curg una dupa alta in ritmul tobelor si al chitarilor, vocalul striga de pe scena “Hai sus” si toata lumea incepe sa topaie fiindca atmosfera se incinsese si se cam umflase tarata in spectatori, lumea continua sa vina, astfel incat spre sfarsitul recitalului era plin in proportie de vreo trei sferturi, in fata se facea circle pit si au fost chiar si momente razlete de crowd surfing. Cam patruzeci si cinci de minute a durat totul si vreo opt piese insiruite, dupa care calde multumiri catre Metalhead si catre noi si dusi au fost.

Pauza publicitara de circa douazeci de minute si lumea revine cu fata la scena pentru ca urmau alte premii. Iron Maiden este innobilata cu titlul de “Best World Metal Artist”, pe cand “Best Romanian Metal Video” a revenit piesei “Ziua A Opta” a celor de la Trooper, “Best Romanian Metal Show” ar fi fost prestatia celor de la Cargo de la Metalhead Meeting de vara trecuta, iar pleiada de “Best Romanian Metal Band”, “Best Romanian Metal Album” si “Best Metal (r)Evolution” a ajuns pe buna dreptate la iesenii de la Bucovina, cei care si urca pe scena la doar cinci minute dupa ora 21:00. Ce a urmat din punct de vedere concertistic poate fi vazut mai jos, insa cateva detalii adiacente merita niste necesare mentiuni. Sar oarecum peste precizarea ca au fost excelenti ca intotdeauna, fiindca ar fi de prisos, iar cortul deja umplut la o capacitate de vreo 85-90% a putut constata asta din plin. Amintesc in treacat si ca recitalul a fost structurat astfel incat in prima parte a fost redat aproape in totalitate recentul album lansat in decembrie tot la Arene fiindca asta este lesne de observat mai jos. Ma gandesc insa ca ar fi bine de stiut ca, asa cum face de obicei, Crivat a fost extrem de volubil si a comunicat in permanenta cu publicul, chiar daca, dupa cum el insusi recunostea, aceea a fost o seara pe jumatate trista, pe jumatate vesela. La fel ca la ultimul concert, piesa “Soim In Vazduh” a avut o trimitere speciala, mai precis catre “fratele nostru, Rugina”, a carui figura apare de altfel si pe coperta interioara a “Nestramutat”.

Evident ca n-au lipsit momentele de moshpit si de circle pit, mult mai energice in fata fiindca in spate oamenii pareau ceva mai contemplativi. Iar, la fel ca in decembrie, tot la pe “Sub Piatra Doamnei”, Crivat a despartit din gesturi multimea si a ordonat un wall of death efectuat doar pe jumatate pentru ca aceeasi visatori din spate au bagat la inaintare doar vreo doi-trei entuziasti. Nu in ultimul rand, undeva intre “Duh” si “Spune Tu, Vant” s-a luat o mica pauza de la cantare pentru ca se implineau “trei luni de cand fiecare am pierdut o parte din suflet” si pentru ca “trei lucruri sunt de spus: Sunt metalist. Nu uit. Nu iert.” Si s-a repetat asta de cateva ori pentru ca peste ce s-a intamplat nu avem voie sa trecem vreodata. Un pas inainte si doi pasi inapoi.

Setlist Bucovina la Metalhead Awards 2015:

1. Da-mi Mana, Toamna (Nestramutat – 2015)
2. Carari In Suflet (Nestramutat – 2015)
3. Ultima Iarna (Nestramutat – 2015)
4. Veacul Ruinei (Nestramutat – 2015)
5. La Apus (Nestramutat – 2015)
6. Sunt Munti Si Paduri (Nestramutat – 2015)
7. Zi Dupa Zi, Noapte De Noapte (Sub Stele – 2013)
8. Strasnic Neamul Meu (Ceasul Aducerii-Aminte – 2006)
9. Luna Preste Varfuri (Ceasul Aducerii-Aminte – 2006)
10. Straja (Duh – 2010)
11. Soim In Vazduh (Sub Stele – 2013)
12. Duh (Duh – 2010)
13. Spune Tu, Vant (Sub Stele – 2013)
14. Mestecanis (Duh – 2010)
15. Sub Piatra Doamnei (Sub Stele – 2013)

Au urmat circa trei sferturi de ora, rastimp in care, printre altele, au fost enumerate si restul de premii. Le las pe celelalte deoparte fiindca mai important pentru acest moment al serii a fost ca “Best Romanian Ambassador” a revenit mult prea tarziu si in mod trist trupei Goodbye To Gravity, iar cu aceasta ocazie a fost citit pe scena mesajul lui Andrei Galut. A aparut si in presa, insa mi se pare mult prea incarcat de semnificatii ca sa nu existe si aici. El a sunat asa: “Cei care m-au cunoscut stiu cat de mult ne-ar fi placut sa fim in fata voastra acum, dar nu a fost sa fie asa. Stiu ca s-a tot discutat despre acel eveniment si nu sunt prea multe de spus despre asemenea momente. Momente in care primesti o palma crunta de la viata, care te pune la pamant, iti intuneca visele si ti-i rapeste pe cei dragi, fara motiv si fara ezitare. Asta a insemnat Colectiv pentru mine si sute de alti oameni minunati, care s-au alaturat pe 30 octombrie sa sarbatorim impreuna lansarea albumului “Mantras Of War”. Acum avem inca 63 de motive sa luptam, sa purtam in continuare razboaiele noastre interioare sau nu, sa tinem capul sus atat pentru noi cat si pentru ei.Va mulţumesc tuturor, celor care apreciaza si cred in visul numit Goodbye to Gravity! Sa ne vedem sanatosi si la cat mai multe concerte! Andrei”. Mai mult de atat nu cred ca mai are sens sa adaug!

Ultima distinctie a revenit irlandezilor de la Primordial, prilej cu care solistul Alan Averill “Nemtheanga” a tinut un mic discurs de multumire in care, spre stupefactia generala, si-a marturisit uluiala ca trupa este asa de cunoscuta intr-o tara atat de saraca ca a noastra, desi mai fusesera si in vara la Metalhead Meeting. Am crezut ca am halucinatii auditive, dar se pare ca si altii de pe langa mine au inteles acelasi lucru. Trecand peste acest moment jenant si revenind la concertul propriu-zis, trebuie spus ca irlandezii s-au retras pentru putine minute de pe scena dupa inmanarea trofeului, pentru a reveni cu exact trei sferturi de ora inaintea miezului de noapte.

Cu regret a trebuit sa constat ca sonorizarea a lasat mult de dorit, cel putin din locul in care am stat s-a auzit destul de prost in sensul ca vocea lui “Nemtheanga”, cea care ar fi trebuit sa domine peisajul sonor, a fost serios acoperita de instrumental, mai precis de bass si de tonurile joase. Pacat, fiindca Primordial sunt una din infinitezimalele trupe ale caror piese imi plac toate, dar absolut toate. Mai bine de jumatate de concert a persistat aceasta deficienta, insa in anumite momente s-a auzit chiar bine. Asta nu a stricat insa implicarea in concert a oamenilor care s-au bucurat de o ora si jumatate in cap de (vorba unei amice) o muzica pe care parca-ti vine sa fugi in lume, spunand asta in sensul pozitiv al termenilor. Numarul spectatorilor mai scazuse fata de recitalul Bucovina, insa cortul mai era inca plin la trei sferturi din capacitate. Probabil si pentru ca nu a fost un concert de sine statator, setlistul nu fost la fel de ofertant precum cel de cu o seara inainte de la vecinii bulgari, asta nu a insemnat insa ca nu si-au expus bornele lor discografice, la loc de cinste fiind desigur ultimul album lansat in 2014. Un merit in a intretine atmosfera vie si zglobie a avut vocalul care, in ciuda aspectului datator de fiori pentru sufletele mai sensibile, a comunicat eficient cu publicul, asta cand nu-si turna apa in cap sau nu galgaia pe gat in jos din clondirul cu vin rosu, practic a tras din sticla aia pana n-a mai ramas in ea nimic in afara de aer. Totul a culminat cu “Empire Falls”, piesa care nu mai merita nici o introducere, insa care a fost dedicata special celor cazuti in acea noapte nenorocita din urma cu trei luni.

Avea dreptate Crivat. Sambata a fost o seara pe jumatate vesela si pe jumatate trista. A fost vesela pentru ca a fost muzica buna, a fost o seara in care toate s-au intamplat firesc si in care oamenii chiar s-au simtit bine. A fost trista fiindca acel cort a fost mai sarac cu cateva zeci de suflete care astazi nu mai sunt printre noi, iar altele inca isi refac aripile. De trei luni viata nu mai e la fel. Un pas inainte si doi pasi inapoi. Pentru a nu uita!

Setlist Primordial la Metalhead Awards 2015:

1. Where Greater Men Have Fallen (Where Greater Men Have Fallen – 2014)
2. Gods To The Godless (Spirit The Earth Aflame – 2000)
3. No Grave Deep Enough (Redemption At The Puritan s Hand – 2011)
4. Babel s Tower (Where Greater Men Have Fallen – 2014)
5. Traitors Gate (To The Nameless Dead – 2007)
6. As Rome Burns (To The Nameless Dead – 2007)
7. Bloodied Yet Unbowed (Redemption At The Puritan s Hand – 2011)
8. The Coffin Ships (The Gathering Wilderness – 2005)
9. Heathen Tribes (To The Nameless Dead – 2007)
10. Wield Lightning To Split The Sun (Where Greater Men Have Fallen – 2014)
11. Empire Falls (To The Nameless Dead – 2007)