24 iulie 2013. Al patrulea descalecat al legendarei formatii Iron Maiden in Romania si al treilea in Bucuresti.

Soarele era inca de vreo 20 de sulite pe cer cand s-au deschis portile si cei care stateau inca de la pranz pe la porti au dat navala inauntru. Asistenta era momentan destul de modesta, concertul a a avut totusi loc in timpul saptamanii si multi dintre cei de aseara mai aveau inainte ore bune de stat pe Facebook la birou. Incalzirea (daca se poate spune asa ceva in dogoarea aceea) a cazut in sarcina londonezilor de la Voodoo Six, undeva in jurul orei 18.20. Probabil ca majoritatea celor de acolo habar nu aveau de aceasta trupa, nu auzisera pana acum de ei si erau curiosi sa auda ce pot oamenii sa scoata din instrumentele alea. Iar ei n-au dezamagit, au sunat nesperat de bine, bagand in priza poporul strans la acea ora cu opt piese de hard rock si rock clasic. Pentru ca altfel nu se putea, la final au lasat in urma clasica de acum promisiune, precum toti ceilalti, ca vor reveni.

Timpul trecea, temperatura parea sa nu dea semne ca are de gand sa faca ceva in folosul nostru, oamenii incepeau sa curga din ce in ce mai abitir pe portile de acces. Urma o trupa care nu mai are nevoie de nici o introducere si care a facut istorie pe scena de metal mai bine de trei decenii. Anthrax inseamna thrash metal, inseamna “The Big Four” (alaturi de Slayer, Metallica si Megadeth – in ordinea cronologica a numerelor de pe tricou si a anului infiintarii) si mai inseamna energie degajata la cote insemnate. Trupa revenea la Bucuresti dupa ce in urma cu trei ani onorasera cu prezenta scena festivalului Sonisphere si nu si-au tradat renumele nici acum. Te uiti la Joey Belladonna cum sare dintr-un colt in celalalt al scenei si parca nu-ti vine sa crezi ca omul are la activ ceva mai mult de jumatate de secol de viata si o pofta de muzica care ar trebui sa dea de gandit celor care vor sa se lanseze in aceasta industrie. Daca cei de la Voodoo Six au avut rolul de a incalzi atmosfera, cei de la Anthrax au incins-o de-a dreptul cu un repertoriu din care n-aveau cum sa lipseasca clasicele “Indians”, “I Am The Law”, “Caught in a Mosh”, “Got the Time” sau “Antisocial”. Desigur ca entuziasmul a atins cote paroxistice printre cei care venisera la concert ca la un event monden atunci cand s-au auzit primele acorduri de la “T.N.T” ale celor de AC/DC, insa pana la urma important este ca toata lumea s-a simtit bine si a fost fericita.

Oamenii erau deja extrem de bine dispusi in asteptarea headlinerului, stare ce s-a evaporat subit pentru cei care s-au intors cu fata de la scena si s-au asezat veseli la coada ca sa-si ia ceva de baut. Poate ca n-ar trebui bagat in seama prea mult aspect fiindca se stie ca de morti se vorbeste doar de bine, insa nu se va intampla asa ceva pentru ca se impune din partea organizatorilor mai multa consideratie pentru cei ce dau o gramada de bani pentru ceva ce, in mod normal, n-ar valora nici macar o treime. Adica te asezi la coada si stai, si stai, si iarasi stai si vezi cum te misti mai mult in jurul propriei axe decat inainte si constati ca ai un noroc chior sa ajungi in fata dupa numai trei sferturi de ora, asta pentru ca sunt altii ce au privilegiul acordat cu larghete de catre cei de la tejghea de a socializa cu vecinul de coada inca un surplus de 15-20 de minute. Orice s-ar putea spune, insa este clar ca nu exista riscul de a te plictisi intr-un asemenea context fiindca auzi tot felul de injuraturi, urlete, amenintari cu bataia, lucruri de altfel naturale atunci cand asisti melancolic si prins ca intr-o cutie de sardele la scurgerea ineluctabila a zecilor de minute din viata ta pentru ca, intr-un final exploziv, sa intri in posesia nesperatului pahar cu bere sau apa clocita de la caldura.

Totul e bine cand se termina cu decizia de a nu mai bea ceva, in fond urma evenimentul serii. Cand spui Iron Maiden, spui istorie, spui una din pietrele de temelie ale muzicii heavy-metal, spui milioane de fani care vin si de la sute de kilometri departare, spui devotament si respect. Iar de toate astea ne-am convins toti incepand cu ora 21, atunci cand ghetarii ce aminteau de coperta albumului-vedeta al concertului au aparut pe ecranele ce margineau scena.

Aici trebuie facuta o mica paranteza si amintit faptul ca, in urma cu 25 de ani, Iron Maiden lansa “Seventh Son of a Seventh Son”, unul dintre cele mai insemnate albume ale formatiei si, cu siguranta, cel mai epic dintre ele. Era vorba de un album conceptual, adica unul in care exista o idee de baza, o poveste care curge de la prima pana la ultima piesa. La un sfert de veac distanta, baietii de la periferia Londrei au decis sa celebreze acest moment si au pornit intr-un turneu mondial ce a venit insotit de relansarea pe DVD a inregistrarii pe caseta VHS a concertelor din 27-28 noiembrie 1988, desfasurate la Birmingham.

“Seven deadly sins / Seven ways to win / Seven holy paths to hell / And your trip begins…” Si povestea a inceput in forta cu “Moonchild”, o piesa excelenta pentru a te introduce in ceea ce va urma intr-un concert marca Maiden. Asa cum era normal, “Seventh Son…” si-a tras partea leului si a fost albumul care a dat setlistului cele mai multe piese, cinci la numar, urmat de “The Number of the Beast” cu trei.

Pauza nepublicitara! De ceva vreme a devenit viral pe internet o campanie al unui produs ce aminteste de vremurile cand “Roacare, Partidul te vrea tuns”. Cei de acolo fac tot felul de spoturi, clipuri s.a.m.d. pentru ca pe viitor “Bucharest” sa nu mai fie confundat cu “Budapest”. In fine, ideea este ca in preziua concertului, apare pe retelele de socializare o poza (cel mai probabil facuta in Photoshop in care cica era un panou publicitar in fata unui hotel de larg rasunet international si pe care scria ceva de genul “Hello, Bruce! How was your flight? Kind reminder for tonight: Say ‘Hello, Bucharest!’, not Budapest!” Foarte bine ca exista campania asta, sigur va vinde produsul, problema este ca cei care au avut ideea asta au gresit si persoana si se va vedea ulterior ca si momentul. Unu la mana, oamenii probabil habar n-au ca Bruce Dickinson nu este vreun “tractorist” (in sens peiorativ) aterizat in cap in mijlocul Bucurestiului. Din intamplare, omul chiar are studii destul de serioase de istorie, asta pe langa faptul ca are licenta de pilot profesionist, iar astia cam au bunul defect profesional de a fi toba de geografie.

Momentul numarul doi, petrecut in timpul “The Prisoner”, atunci cand mai nimerit ar fi fost un “Hello Sofia”. Pe la mijlocul piesei, zboara din primele randuri catre scena un steag, Bruce il ia fara sa se uite la el si-l agata de microfon. Omul canta ca doar nu era sa se opreasca in mijlocul strofei, iar toata asistenta se uita perplexa cum agita un steag al Bulgariei. De bine ce nu se pricepe la geografie, intr-un moment de respiro, intreaba foarte suav racnind ca sa se auda si in capul deontologilor: “Are we in Bulgaria?”. Pe scena aterizeaza in cele din urma si un steag al Romaniei si toata lumea sfarseste prin a urla incantata. Oricum, probabil pe etichetele ambelor staguri scria “Made in China”, astfel ca infratirea dintre cele doua popoare vecine si prietene a ramas la fel de trainica si de nezdruncinat ca si pana acum.

Era de asteptat ca cele doua setlisturi sa nu fie identice la o distanta de 25 de ani, insa demn de remarcat ramane faptul ca doar doua piese au fost de pe un album ulterior momentului 1988, si anume “Fear of the Dark” (1992). Cele doua au fost, evident, omonima albumului (pe care o stie absolut toata rockerimea autohtona, desi la stiutul versurilor sunt destui deficitari) si surpriza extrem de placuta a lui “Afraid To Shoot Strangers”, care in opinia mea este cea mai buna de pe materialul discografic respectiv si pe care n-o mai auzisem “live” in celelalte concerte de la noi.

Prima parte a concertului s-a incheiat cu o piesa devenita demult clasica ce dateaza inca din vremea in care solist era Paul Di Anno, pentru ca mai apoi scena sa se scufunde in intuneric si sa ne lase in asteptarea revenirii pe scena ce se produce doar cateva secunde mai tarziu. Imaginile de arhiva de pe ecran si celebrul discurs a lui Winston Churchill nu puteau sa anunte decat inegalabila “Aces High”, piesa inchinata crancenelor batalii aeriene din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial dintre escadrilele RAF si cele ale Luftwaffe. Urmata de “The Evil That Man Do” si clasicul final cu refrenul “I’m running free” urlat de mii de oameni, celor din piata (romani, bulgari, sarbi – asta a propos din nou despre fidelitatea fanilor de pretutindeni) nu le-a mai ramas decat sa plece spre case sau terase cantand “Always look at the bright of life” si sa fluiere a paguba dupa cozile de la bere si a fericire pentru inca o seara magnifica oferita de legendara Iron Maiden.

Despre concert nu se poate spune decat ca a fost o incantare absoluta, nici nu avea cum sa fie altfel atunci cand e vorba de o asemenea formatie. Publicul a parut mai viu si mai putin inhibat decat precedentele dati, ceea ce este un mare plus pentru niste oameni care in trecut parca mureau de rusine sa traiasca muzica asa cum o simt (in niste limite normale, evident) si nu dupa impresia pe care si-ar putea-o face cel din dreapta sau stanga. Nu cred ca cineva ar gresi macar un milimetru daca ar afirma ca toti asteapta revenirea Iron Maiden pentru a confirma ceea ce deja devine o fericita obisnuinta la noi. Vorba povestitorului:

“I’m coming back
I will return
And I’ll possess your body
and I’ll make you burn
I’ll have the fire
I’ll have the force
I’ll have the power
to make my evil take its course.”
“So it shall be written. So it shall be done.”

Setlist concert Iron Maiden la Bucuresti 2013:

1. Moonchild
2. Can I Play with Madness
3. The Prisoner
4. 2 Minutes to Midnight
5. Afraid to Shoot Strangers
6. The Trooper
7. The Number of the Beast
8. Phantom of the Opera
9. Run to the Hills
10. Wasted Years
11. Seventh Son of a Seventh Son
12. The Clairvoyant
13. Fear of the Dark
14. Iron Maiden

BIS
15. Aces High
16. The Evil That Men Do
17. Running Free

Setlist 1988:

1. Moonchild
2. The Evil That Men Do
3. The Prisoner
4. Still Life
5. Die with Your Boots On
6. Infinite Dreams
7. Killers
8. Can I Play with Madness
9. Heaven Can Wait
10. Wasted Years
11. The Clairvoyant
12. Seventh Son of a Seventh Son
13. The Number of the Beast
14. Hallowed Be Thy Name
15. Iron Maiden