Nici mai mult si nici mai putin de aproape zece luni le-au fost date finlandezilor de la Amorphis sa descalece din avion pentru a treia oara pe extrem de indragitele si pitorestile noastre tinuturi dambovitene. De fiecare data in contextul respectiv, de fiecare data sub auspiciile de rigoare. Daca prima data au avut de acceptat cu un stoicism probabil indelung exersat de-a lungul vietii fastaceala absolut explicabila si normala a doamnelor de la The Sirens si n-au avut de ales decat sa cante aproape cat o trupa din deschidere, iar a doua oara s-au lasat introdusi de bunavoie intr-o morisca inedita alaturi de Arch Enemy si Nightwish, de data asta au zis sa nu mai existe loc de intors si au venit direct cu cutitul dupa ei ca sa-si ia in primire painea arvunita de ceva vreme. Se pare ca impetuozitatea asta nu le-a stricat fiindca seara de duminica s-a transformat in niste ore extrem de reusite dupa cum va fi redat mai jos.

Ca fapt intamplat si vorba diversa, turneul Under The Red Cloud a inceput pe 19.09.2015, la exact doua saptamani de la aruncarea albumului omonim pe piata, unde altundeva decat in tara de bastina si in care au adastat vreme de aproape o luna si jumatate, dupa care au luat-o hai-hui prin Europa de la nord la sud si de la vest la est, bifand insa primele aparitii ale acestui an taman in Japonia pe la sfarsitul lui ianuarie. O parte din aceste aparitii au coincis cu infatisarile alaturi de Arch Enemy si Nightwish de care aminteam mai sus, atunci cand au apucat sa ne arunce si noua o pastila de aperitiv in preambulul ospatului de duminica, numai ca la acel moment au stat incorsetati in menghina a doar sapte piese din cauza ingratei posturi de deschizatori de concert in care se aflau. De data insa lucrurile au stat usor diferit.

Din cauza birocratiei personale, am reusit cu succes sa pierd recitalul din deschidere al grecilor de la Poem si consider ca n-am facut bine ce am facut. Acum nu stiu ce sa zic, dar am intrebat pe cei care i-au vazut si opiniile au fost dupa cum urmeaza: un amic mi-a zis ca instrumentistii au fost foarte buni, dar vocea solistului parca nu era de acolo; alti doi amici mi-au spus ca a sunat totul foarte bine. Si pentru ca din cele trei minute pe care le-am apucat nu mi-am putut forma niciun fel de parere, nu-mi ramane decat sa dau drept castigator la puncte faptul ca am ratat ceva ce ar fi trebuit ascultat.

Cum mai aveam de asteptat vreo jumatate de ora pana cand intrau cei de la Textures, am avut timp berechet sa constat ca standul de merchandising era extrem de bine garnisit cu materiale promotionale. Pe langa obisnuitele albume insirate pe taraba spre vanzare, am numarat undeva la paisprezece variante de tricouri cu Amorphis si vreo opt cu Textures, marfa pentru toate gusturile, marimile, sexele si confesiunile religioase. Si cum cu numaratul ma descurc anevoios, timpul a trecut repede si la exacta ora de 20:30, dupa un intro de circa doua minute, a aparut pe scena si ultima trupa dinaintea amfitrionilor serii.

Cu o vechime de cincisprezece ani in spate, olandezii se prezinta cu o zestre de cinci albume la activ, iar pentru anul viitor il au planuit pe al saselea. Pentru ca ultima aparitie discografica fusese lansata cu nici doua luni in urma fata de momentul de duminica seara, aproape jumatate din setlist i-a fost acordata, aceeasi proportie reprezantand-o de altfel si in economia albumului propriu-zis. Fiind in formula completa de sase (voce, doua chitari, bass, clape si tobe), baietii ne-au dat cate ceva de pe fiecare material scos de-a lungul timpului, singura exceptie notabila fiind taman albumul de debut. La o simpla ascultare se aude clar ca olandezii o tin una si buna pe metalcore, insa s-ar putea sa ai surpriza sa dai si peste elemente de progressive sau de pasaje instrumentale foarte reusite sau sa ti se para ca parca aduce uneori a Pantera, iar alteori a Meshuggah. Prins de reveria acestor observatii, nu prea simti cand zboara cele trei sferturi de ora si deodata te trezesti parca pe nepusa masa ca ti se multumeste si ca “we ll be back soon”. Cum, deja e gata?! Pai parca adineauri fusese prima piesa si auzeai cat de recunoscatori sunt ei ca au ajuns prima oara aici. Da, deja e gata. Cam scurt, iti zici, dar macar a meritat cu varf si indesat.

Setlist concert Textures la Arenele Romane:

1. Drive (Drawing Circles – 2006)
2. Regenesis (Drawing Circles – 2006)
3. New Horizons (Phenotype – 2016)
4. Shaping A Single Grain Of Sand (Phenotype – 2016)
5. Awake (Silhouettes – 2008)
6. Zman (Phenotype – 2016)
7. Timeless (Phenotype – 2016)
8. Singularity (Dualism – 2011)
9. Laments Of An Icarus (Silhouettes – 2008)

Daca la recitalul olandezilor asistenta sarea usor de jumatate din capacitatea cortului, de acum insa batea lejer spre 80%, numai ca urma o pauza consistenta de vreo patruzeci de minute si trebuia omorat cumva timpul. Unii l-au macelarit pe la mesele cu discuri si tricouri, altii trancanind intre ei, fumatorii s-au dus afara ca sa-si faca rau. Unii nefumatori au uitat subit ca si-au luat inapoi spatiile inchise si s-au alaturat viciatilor ca sa traga o gura de aer curat. Barfe, smenuri, susanele si uite asa iar a trecut timpul si toata lumea s-a regrupat in cort cu aproape zece minute inainte de ora 22:00.

Despre Amorphis, numai de bine. Nici n-ar avea cum sa fie altfel atunci cand ai de carat povara a peste un sfert de veac de activitate si doisprezece albume in tescherea. Este si mai de bine atunci cand poti in sfarsit sa-i asculti si sa si intelegi ceva din prestatia lor, nu nici bine sa te incalzesti ca deja au terminat. De aia te bucuri cand peste scena se lasa o lumina rosie si intensa, iar catre public sunt indreptate spoturi albastre intr-o combinatie cromatica de succes. Treci peste faptul ca in prima parte solistul se aude parca prea infundat pentru ca o sa ai timp sa realizezi ca problemele de sunet se vor remedia pe la jumatatea recitalului. Nu e vreme de chitibusarii pentru ca finlandezii te duc inapoi si inainte prin activitatea lor discografica, te poarta de la actualul album catre mijlocul anilor 90 (O, tempora!), sar putin parleazul mileniului si te arunca in anii 2000 pentru a te aduce mai apoi inapoi in concretul prezentului si a te intoarce dupa aia din nou in timp. Te cam imbata acest du-te/vino perpetuu, probabil de aia oamenii reactioneaza pe masura si traiesc momentul. Fiindca nu prea ai cum sa ramai impasibil cand iti este dat sa auzi clasicele “My Kantele”, “House Of Sleep” sau “On Rich And Poor”, cum de altfel nu poti trece cu vederea ca “Drowned Maid” are suportul fostului solist de la aparitia piesei, actualmente doar chitarist. Nici nu e de mirare prin urmare ca publicul urla dupa ei ca scos din minti si-i aduce inapoi pentru bis. Mai urmeaza o serpuire temporala prin inca trei piese, rastimp in care se cam adevereste din pacate ca “it s time to say goodbye”, nu se sare nici peste momentul in care precedentele trupe sunt prezentate in ovatii, o ultima compozitie clasica si, la capatul a exact nouazeci de minute, cortina cade peste seara in sunet de tobe, cu “horns in the air” si multa voie buna exhibata printr-un “hei, hei” prelung.

Cam asa au stat lucrurile intr-un crepuscul de duminica in care nu se intampla de obicei lucruri marete, fapt contrazis insa flagrant de aceasta data de cele petrecute la Arene. Cu toate acestea, multi dintre oameni n-au stat prea mult pe ganduri si au spalat putina catre case fiindca urma o zi de luni ce avea sa vina la apel cu o seara cel putin la fel de ofertanta. Despre asta insa, in cele ce vor urma.

Setlist concert Amorphis a Arenele Romane:

1. Under The Red Cloud (Under The Red Cloud – 2015)
2. Sacrifice (Under The Red Cloud – 2015)
3. Bad Blood (Under The Red Cloud – 2015)
4. Sky Is Mine (Skyforger – 2009)
5. The Wanderer (Circle – 2013)
6. On Rich And Poor (Elegy – 1996)
7. Drowned Maid (Tales From The Thousand Lakes – 1994)
8. Dark Path (Under The Red Cloud – 2015)
9. The Four Wise Ones (Under The Red Cloud – 2015)
10. Silent Waters (Silent Waters – 2007)
11. My Kantele (Elegy – 1996)
12. Hopeless Days (Circle – 2013)
13. House Of Sleep (Eclipse – 2006)
Encore
14. Death Of A King (Under The Red Cloud – 2015)
15. Silver Bride (Skyforger – 2009)
16. The Smoke (Eclipse – 2006)