Da, sunt perfect constient de faptul ca a trecut o saptamana de cand a inceput toata nebunia. Am asteptat atat de mult pentru a incepe aceasta recenzie in parte pentru ca am insistat sa petrec un concediu prelungit in Vama si in parte pentru ca e bine sa judeci unele lucruri la rece. Nu o sa va obosesc agatandu-ma si eu inutil de sintagma “Vama nu mai e la fel” sau orice alta formulare similara. Ma declar un veteran al spiritului de Vama in general si al festivalului Folk You in mod special. Lucrurile nu s-au schimbat atat de radical incat sa merite atata flecareala. Vama Veche te ia si acum de manuta si te poarta sublim prin izul de alge si de peste proaspat de pe langa Cherhana, prin nisipul si scoicile care te zgarie placut, printre umbrelele de stuf ce-ti asalteaza sarat narile, te arunca apoi subit pe cealalta parte a plajei, de unde rasuna galagios muzica din boxele celor de la Goblin sau Expirat si te lasa sa inchizi ochii numai pentru o fractiune pentru a te destepta apoi bland cu Bolero-ul de la Stuf. Poate ca e mai multa lume, o lume ceva mai pestrita decat ma obisnuisem, dar totusi una care se adapteaza usor si priveste cu ingaduinta si rabdare la tot ceea ce se intampla in Vama fara cracneli si prea multe ridicari din spranceana.

Nu realizez daca am imbatranit eu si m-am plimbat intr-atat de mult pe alte meleaguri si pe alte plaje incat sa devin din ce in ce mai morocanos si satul, dar cred ca pentru a ma putea bucura din nou de Vama ar trebui sa nu ma mai duc acolo cel putin un an. Si spun asta pentru ca singurele mele surse de desfatare in aceasta statiune au ramas concertele. S-a vehiculat mult pe aceasta tema si au aparut destule voci, din ce in ce mai credibile, care prorocesc sfarsitul Folk You dupa aceasta a zecea editie. Nu sunt inca incredintat de acest lucru, dar cel putin din perspectiva mea, poate ca n-ar fi cel mai rau lucru. O pauza de un an, poate doi, ar prinde bine tuturor. Poate ca pretul de 150-200 de lei pentru o camera in care trebuie sa faci dus stand cu un picior pe capacul closetului ar scadea. Poate ca cei care s-au trezit in Vama fara sa stie exact ce-i astepta si cu ce se mananca ar fi din ce in ce mai putini. Poate ca s-ar reveni la atitudinea aceea boema si linistita. Sau poate ca ma amagesc cu apa rece de mare.

Dupa prima editie sustinuta pe plaja din Costinesti, iata ca festivalul Folk You!, rebotezat intre timp Folk You! Florian Pittis, a ajuns la venerabila varsta de un deceniu. Sunt prea putini cei care apreciaza cu adevarat efortul depus de Marius Tuca, Dana Andronie si toti ceilalti care au pus umarul la organizarea acestui eveniment an de an, cu poate problemele inerente. Prin urmare, comentariile legate de aspectul organizatoric ori de trupele invitate la un festival maraton gratuit, care permite intrarea si iesirea din zona scenei in absolut orice moment, mi se par absolut de prisos. Sunetul a fost din ce in ce mai bun cu fiecare artist care a urcat pe scena, iar singurul lucru oarecum deranjant care merita mentionat este legat de lumini, mult prea intense in destule moment in cadrul primelor doua zile ale festivalului.

Festivalul a debutat in prima zi cu cateva formatii si artisti tineri dedicati genului folk si care au incercat sa readuca in prim plan spiritul de demult al folk-ului romanesc. Daca Fitil Aprins si Adrian Ivanitchi au cantat destul de putin si fara prea multe reusite demne de amintit, momentul urcarii pe scena a lui Walter Ghicolescu m-a readus nostalgic in zilele mele de facultate din Iasi. Nu o data l-am ascultat in acele vremuri prin diverse taverne iesene ori prin anticariatul respectatului domn Grumazescu. Walter pare si el putin ajuns din urma de timp si parca imi lipseste vioara lui Adrian Gradinaru, talentatul instrumentist care il acompania pe atunci. Cantand mai multe piese de pe albumul ce urma sa fie lansat pe 2 august, tot pe plaja din Vama Veche, Walter ramane acelasi om cald si poate prea sobru, unul dintre putinii reprezentanti ai folkului adevarat, chiar si cand vine vorba de astfel de festivaluri.

Prima zi Folk You! Florian Pittis a marcat cateva surprize foarte placute pentru mine. Destui muzicieni de care fie nu auzisem pana in acest moment, fie nu ii ascultasem si care s-au prezentat spectaculos pe plaja din Vama. Un exemplu in acest sens a fost Ovidiu Mihailescu acompaniat de trupa Joi. Oamenii au facut spectacol atat prin reprezentatia muzicala, cat si prin versurile extrem de hazlii in stilu Otis Lee Crenshaw trio. Energia si voiosia s-a revarsat si asupra publicului din ce in ce mai numeros, acesta fiind si primul moment in care au inceput sa apara ropote temeinice de aplauze din sanul auditoriului.

A venit randul lui Mihai Napu care a facut abstractie de spiritul impregnat de predecesorii sai si a inceput recitalul cu ultima poezie scrise de Adrian Paunescu pe patul de spital, “De la un Cardiac Cordial”. Dupa colaborarile cu trupa Totusi si Vacanta Muzicala, Mihai Napu a lansat in aceeasi zi de 31 iulie albumul solo “Iubire Divina”, de pe care nu au lipist piesa ce da numele albumului, “Eroina esti tu” sau “Cronica de familie”. Noua trupa a lui Mihai Napu a sunat chiar bine si tin sa-l remarc pe chitaristul Cornel Zidaru care ne-a incantat cu cateva solouri de chitara spaniola. Urmatorul moment al zilei 1 a insemnat introducerea Zuralia Orchestra. Compusa din instrumentisti experimentati, cu un repertoriu de instrumente variind de la acordeon, darbuka, tobe si alamuri si condusi de Relu Balkan la clarinet, trupa a scindat auditoriul din Vama. O parte a preferat sa se intoarca cu spatele la scena ori chiar sa plece de pe plaja, in timp ce altii s-au ridicat in picioare si au inceput sa dantuie frenetic pe ritmurile impuse de Zuralia.

Abordand un repertoriu inspirat din Jazz, muzica traditionala tiganeasca, muzica orientala, iar spre final, chiar Raggae, Zuralia a adus un colorit aparte festivalului, totusi, in ciuda tolerantei si libertatii promovate ani de-a randul in Vama Veche, se pare ca acest concert nu a fost unul lipsit de comentarii belicoase. In amintirea trupei Totusi, urmatorul pe lista artistilor a fost Andrei Paunescu. Desi abordeaza un stil mai degraba agresiv, spre sfera rock-ului, reprezentatiile lui Paunescu Jr. nu au reusit niciodata sa ma convinga de vreo calitate aparte. Dramatismul exagerat si pronuntia apasata coroborate cu mici probleme de sunet si luminile orbitoare au dus la o prestatie destul de modesta din partea artistului. Au urmat Niste Baieti, exceptionali baieti, de altfel. Nu-i ascultasem pana acum, iar spectacolul lor a fost incredibil. Cu o combinatie de umor, dezinvoltura si riffuri grele, trupa a ridicat publicul in picioare cu abordarea “ska punk death beat metal” a unor piese de referinta pentru muzica usoara romaneasca. Astfel ca ne-am amintit cu un zambet pe buze si zdranganeala in urechi de slagarele Didei Dragan, Margaretei Paslaru, Mihaelei Mihai, Ducu Bertzi sau Gheorghe Dinica. Avand in vedere reactia auditoriului si primele mosh-uri pe care le vad la Folk You, as zice ca Baietii au placut publicului si ca vor mai reveni pe aceste nisipuri.

Ramanand in sfera agitatiei artistice, urmatorii la rampa au fost moldovenii de la Alternosfera. Fara prea multe introduceri si timpi morti, muzicienii s-au achitat imediat de sarcini si au facut tot posibilul ca publicul ridicat deja dupa trupa anterioara sa-si pastreze tonusul si energia. Poate in cea mai rock seara a festivalului Folk You!, profitand totusi si de absenta Paulei Seling pentru care nu am primit nicio explicatie, Alternosfera s-a simtit ca acasa cu un public relativ nou. Piesele de rezistenta “Wamintirile”, “Flori de mai” si “Ploile nu vin” au fost pe deplin apreciate de vamaioti, acestia din urma contribuind din plin pe refrene si la finalul concertului.

A urmat momentul pe care personal l-am asteptat cu multa nerabdare in prima seara. Spre rusinea mea nu mai vazusem byron live de la aniversarea lor de 5 ani din Atelierul de productie, iar baietii mi-au aratat din plin tot ce am pierdut in tot acest timp. Veniti cu gand de folk, daca e sa-l parafrazez pe Dan, byron ne-au gazduit cu un concert aparte. Noul album, “Melancolia”, de pe care au fost interpretate cateva piese, beneficiaza de o compozitie solicitanta si complexa, totusi executia rafinata a unor instrumentisti speciali ce formeaza cvartetul numit byron a parut mult mai accesibila auditoriului mai putin familiarizat cu muzica baietilor. Starile contrastante create de piesa “Melancolic”, care indeamna mai degraba la introspectie, si piesele “1000 de chipuri” “Cu capul in nori” sau “Songul Puscariasului”, cu un ton mult mai jovial si animat, au smuls aplauze prelungi si ovatii. Desigur, nu putea sa lipseasca una din piesele de capatai din limba engleza, “Losing control”, imboldind publicul din Vama sa descopere frumusetea unei muzici care, fara o interpretare corespunzatoare, s-ar indeparta prea mult de gusturile publicului larg. Un concert desavarsit care ma face sa imi doresc sa ajung mai des la Bucuresti, pe unde sustin majoritatea spectacolelor, sau sa-i rog prin acest articol sa mai dea o raita si prin Brasov.

Pentru a evita prelungirea la nesfarsit a acestei cronici si avand in vedere ca am mai acoperit concertele lui Kempes in trecutul imediat, ma voi rezuma la a spune ca Ovidiu Ioncu si ai lui au avut parte de aceeasi primire calduroasa ca in anul 2012, tot in cadrul unui festival Folk You, cand vocalistul a hotarat sa revina in muzica romaneasca. Nici prestatia lor nu a ramas mai prejos, ostilitatile desfasurandu-se pana undeva inspre ora 3 dimineata.