Editia din acest an a festivalului Dark Bombastic Evening, cea cu numarul sase, a marcat 20 de ani de cand revista Kogaionon ne delecteaza cu un alt mod de a face jurnalism muzical, fiind constituita inca de la inceputuri ca o revista cu un puternic accent underground. Conceptul DBE este o incununare a muncii omului din spatele acestei reviste: Doru Atomei.
Organizatorii DBE au ales, si de data aceasta, un loc cat se poate de pitoresc de realizare a unui astfel de concept. Cetatea bastionara in forma heptagonala Alba Iulia a gazduit pentru a patra oara acest eveniment unic. Este vorba despre un tip de festival de nisa, realizat special pentru un numar restrans de persoane, unde prezenta sponsorilor pare a fi inexistenta, iar politica preturilor la bilete facandu-se fara presale, asta in antiteza cu alti organizatori de evenimente muzicale cu specific underground.
Se pare ca anul acesta au existat peste 600 de platitori de bilete, un numar record fata de editiile DBE anterioare, publicul beneficiind pe parcursul a trei zile de aceeasi atmosfera primitoare, muzica diversa si interactiune interumana, asa cum s-a intamplat in fiecare an la acest tip de eveniment. Nu exista vedete sau capete de afis, iar trupetii care evoluaza pe scena sunt apoi parte din public, unul foarte educat de altfel. Ar trebui sa mentionez faptul ca a doua limba vorbita in acest perimetru a fost engleza, multi dintre oameni venind special pentru eveniment din peste 25 de tari.
Seara de 20 august a apartinut trupelor de nonmetal si a insemnat o buna oportunitate de acomodare cu festivalul.
La ora 20:08 fix timisorenii de la Exit Oz au dat tonul acestui eveniment, printr-un jazz avantgardist cu multe elemente trip-hop. Elementele de jazz se amplificau prin utilizarea saxofonului lui Alex Iovan, iar acelasi Alex intervenea cu vocea sa baritonala, definind o muzica atmosferica si inspirata. Mentionez ca trupetii au scos deja pe piata albumul de debut, intitulat “Impamantenit”, iar muzica lor m-a fascinat din prima, precum s-a intamplat si cu alte grupuri provenite din zona aceea a Banatului.
Urmatoarele proiecte muzicale de pe afis au avut de a face cu un concept comun: natura, cu cele cinci elementele ale sale: lemnul, focul, pamantul, metalul si apa.
Revelatia serii si poate chiar a festivalului l-a reprezentat duo-ul britanic Darkher. Desi nu ii ascultasem inainte, m-au impresionat prin prezenta lor scenica, iar muzica lor ethereal/darkwave, mi-a insuflat sentimente, emotii si senzatii cu totul deosebite. Muzica de orientare shamanica aduce mult cu trupele de ethereal de la Projekt Records, iar vocea angelica a interpretei Jayn s-a imbinat perfect cu acordurile psihedelice ale lui Martin.
Cvartetul german Nebelung (tradus Noiembrie din germana veche) au performat un dark folk parca putin cam monoton pentru gusturile mele, probabil datorita faptului ca eram inca fermecat de duo-ul britanic ce evoluase inainte pe scena. Ansamblul muzical obisnuit pentru genul acesta de muzica a constat din instrumentisti si instrumente precum acordeon, violoncel, doua chitari acustice, plus vocea lui Stefan Otto, iar o caracteristica speciala Nebelung a constituit-o versurile in limba germana.
Au incheiat seara Sangre De Muerdago, proiect muzical ce isi are originile in padurile Galitiei. Relocati in Germania de est, cvartetul si-a promovat folkul cu iz galician cu diferite instrumente neconventionale precum Nyckelharpa (harpa cu cheie), dulcimer sau flasneta. Muzica se armonizeaza cu natura, aceste doua elemente esentiale ale vietii, Sangre De Muerdago incununind o seara speciala, ce a avut darul sa hraneasca sufletele oamenilor venite de pe intreg mapamondul pentru acest ceremonial. Focul de tabara de la final a incheiat o prima zi racoroasa de vara tarzie, oamenii istoviti fiind inflacarati de energia transmisa de trupe, dar si de bautura datatoare de adrenalina.
In ziua de vineri 21 august am avut parte de o temperatura propice desfasurarii unui festival in aer liber. Trio-ul britanic Esben And The Witch au deschis ziua in forta, printr-un postrock/darkwave cu multe elemente alternative rock. Muzica Esben And The Witch imi pare foarte diversa, iar vocea interpretei Rachel Davies are un puternic iz PJ Harvey. Postrockul, de asemenea, nu este nici pe departe unul monoton, asa cum il intalnim la majoritatea trupelor de gen. Parca au fost alesi special ca o interfata intre ceea ce se intamplase cu o seara inainte si grosul trupelor de metal ce urmau sa incante auditoriul. Ritmul monoton, dar alert catre finalul pieselor, a dat multa energie publicului situat in fata scenei.
Germanii de la Der Weg einer Freiheit au pasit pentru prima oara pe o scena din Romania cu un epic black metal caracteristic trupelor teutone de metal extrem. Abordarea muzicala a nemtilor nu se rezuma doar la black metalul traditional, ci si la elemente de doom metal sau chiar post metal. De aceea, piesele lungi cu tempouri rapide dupa jumatatea lor au dat un farmec aparte cantecelor, iar prestatia live Der Weg einer Freiheit a amplificat caracterul epic al pieselor. Sonorizarea mi s-a parut cea mai buna de la acest festival, sincronizata in asa fel incat imi vibra interiorul corpului atunci cand sunetele joase rasunau de la pedalele bateriei lui Tobias.
Primul concert din istoria trupei Wallachia a avut loc chiar in inima Transilvaniei. Lars Stavdal si-a incropit formatia apeland la mai multi membri din Austria (vocalul Grolig fiind nascut in Satu Mare), dar si din Norvegia, tara de origine a formatiei. Comboul mi-a parut foarte inchegat pentru prima aparitie live. Black metalul simfonic compus de Stavdal and Co. nu are menirea sa impresioneze, numai ca legaturile stranse ale formatiei cu zona aceasta a Europei au facut ca publicul sa reactioneze pozitiv in timpul recitalului.
Drontheim este, de fapt, un proiect Atrox si Manes, iar pana in 2015 nu scosesera decat trei piese. Conceptul Drontheim are legatura cu al doilea razboi mondial, iar versurile se bazeaza in aceeasi masura pe adevar si pe fictiune. In plus, titlul formatiei s-ar traduce ca Noul Trondheim sau Noua capitala a Scandinaviei germanizate. Trecand peste partea de concept, trupa s-ar incadra din punct de vedere stilistic in zona industrial rock, existand si multe influente din muzica metal avantgardista norvegiana. Proiectiile ce rulau pe fundal evidentiau razboiul cu toate fatetele sale. A fost un moment propice de a savura o bere si de a urmari in liniste concertul.
Auzisem de la multi prieteni ca un show Darkspace este unic, iar ceea s-a petrecut pe scena mi-a intarit convingerea ca un recital al acestei trupe nu trebuie ratat, mai ales ca trioul elvetian e destul de scump la vedere. Dupa un intro prelungit, Zorgh, Zhaaral si Wroth au dezlantuit un black metal futurist, un stil inconfundabil pentru Darkspace, cu o prezenta scenica singulara. Costumatiile se aseamana mult cu cele ale mai celebrului conational Tom G. Warrior din Triptykon/Celtic Frost, iar makeup-ul defineste stilul intunecat al grupului. Introurile ambientale de la inceputul pieselor, riffurile apasatoare de dupa, dar si vocile tipate ale celor trei componenti au facut ca pentru circa 45 de minute sa fiu transpus intr-o alta dimensiune spirituala.
Agalloch au avut o prestatie mult mai convingatoare la Alba Iulia, asta dupa semiesecul de acum 5 ani de la Bucuresti. Sunetul a fost mult mai bun, iar John Haughm nu a mai avut comportamentul dubios din The Silver Church Club, atunci cand ii aratase degetul mijlociu inginerului de sunet, asta dupa niste probleme de acelasi ordin survenite la inceputul concertului de atunci. Agalloch a parut la DBE 6 o trupa live mult mai rodata fata de cea din 2010, fiind singurul grup in turneu cu merchandise separat fata de celelalte grupuri. Consider ca a prins bine stilul Agalloch pe meleagurile mioritice, cu acest folk/black metal spiritual ce isi trage seva din natura inconjuratoare, concluzionand de aici ca a fost unul dintre cele mai populare grupuri de la DBE 6.
Ziua de 22 august incepuse linistit cu Clouds, proiectul muzical al lui Daniel Neagoe fiind de altfel un supergrup, cu membri Shape Of Despair, Pantheist, Eye Of Solitude sau Officium Triste. Vremea innorata s-a imbinat perfect cu stilul melancolic al trupei, iar unele pasaje de clean interpretate in falset ale vocalului au trecut practic neobservate de catre publicul de la acea ora.
De data asta Year Of No Light au avut sansa sa se desfasoare la capacitate maxima, dupa ce la editia DBE 3 au prezentat coloana sonora a cunoscutei pelicule regizata de Dreyer si intitulata simplu Vampyr, film ce reprezinta deja un clasic al genului horror. Spun asta acum, fiindca proiectia filmului iesise in fata la momentul respectiv. Sextetul francez a lovit din nou cu acelasi sludge, cu pasaje inconfundabile de post metal, cu dubla baterie, trei chitari, ce au tinut audienta captivata de la prima pana la ultima nota. Daca atunci proiectia filmului Vampyr s-a facut la o ora tarzie din noapte, necesitand conditii speciale de rulare, acum a fost de bun augur programarea concertului la amiaza.
Cea mai apasatoare atmosfera a degajat-o Skepticism. Cvartetul finlandez, unul dintre fondatorii genului funeral doom, si-a cladit muzica funebra in jurul organistului Eero Poyry, ca element de noutate trupa evoluand fara bass-ist inca de la infiintare. Totul s-a intamplat precum o procesiune funerara. Organistul, imbracat intr-un costum din perioada victoriana, si-a interpretat partiturile de orga in fata unei oglinzi sparte in loc de portativ. Vocalul Matti si-a facut aparitia imbracat cu acelasi tip de costum ponosit, aducand cu sine un buchet de trandafiri galbeni, pe care l-a depus unul cate unul in dreptul fiecarui coleg de scena. Betele de tip timpani ale bateristului Lasse, dar si acordurile psihedelice repetitive ale chitaristul Jani sunt o marca inregistrata Skepticism. Marturisesc ca nu mi-am seama cand s-a terminat concertul, dupa ce ploaia tocmai incepuse, Matti azvarlise trandafirii in public si isi recitase ultimile versuri din “Closing Music”. Nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca Matti si-a continuat marsul la fel de sobru pe aleea ce ducea catre backstage, asta in timp ce oamenii din echipa tehnica incepusera deja sa stranga instrumentele de pe scena.
Dupa ce amurgul s-a lasat, epigonii de la Shape Of Despair au continuat seara in aceeasi maniera funeral doom, deschizand cu piesa “Curse Life”. Finlandezii au fost asteptati de majoritatea celor prezenti la RYMA, mai ales dupa ce scosesera pe piata mult asteptatul album, un disc pe care il consider unul dintre cele mai bune aparute in 2015. A urmat hitul “Woundheir”, unde remarcasem vocea Nataliei, una asemanatoare cu cea a Tarei VanFlower din Lycia. Piesele lungi au curs lin, clapa de pe banda imprimand o atmosfera tenebroasa muzicii Shape Of Despair, iar vocea de tip “growling” a lui Henri, care de multe ori imi amintea de cea a lui Aaron din My Dying Bride, a accentuat aceasta stare sumbra despre care amintisem mai devreme. Daniel Neagoe si-a facut treaba cu brio la tobe integrandu-se rapid in grup. Inca o data, sunetul a fost la inaltime, asa cum s-a intamplat pe intreaga durata a festivalului, fiind, de asemenea, unul dintre cele mai bune pe care le-am auzit la un festival/concert din Romania.
Norvegienii de la Manes reprezinta genul de trupa care a spart barierele in ceea ce priveste muzica avantgardista. Pornit ca un proiect de black metal, Manes s-a metamorfozat stilistic continuu de-a lungul anilor, iar acum cu greu poate fi incadrat intr-un gen anume. Noutatea este ca Rune Folgero, cel care cantase cu o zi in inainte cu Drontheim, i s-a alaturat lui Asgeir Hatlen ca a doua voce. Manes a ramas in memoria colectiva si datorita prezentei sale in revista Kogaionon, iar includerea lor pe afisul unui festival aniversar marca Kogaionon a venit in mod natural. In plus, se stie ca norvegienii concerteaza foarte rar sub aceasta titulatura, iar multi spectatori, in special straini, au venit special pentru recitalul norvegienilor. A existat multa comunicare intre cei de pe scena si public, iar pasajele dansabile au transmis multa voie buna, audienta manifestandu-se diferit pe muzica Manes.
La aceasta editie am avut parte si de o premiera mondiala. Grecii de Dirty Granny Tales, un fel de Tiger Lillies in varianta dark, au pus in scena o noua poveste fantastica intitulata “Telions Garden”, locul unde pacea salasluieste printre oameni, iar perfectiunea este litera de lege. Dirty Granny Tales au fost inca de la inceputuri contemporani cu spiritul si conceptul DBE. Avand deja doua prezente la acest festival, Dirty Granny Tales s-a reinventat cu noi instrumentisti la mandolina, violoncel si cu instrumente aditionale de efect precum flaut, percutii, miniharpa sau glockspiel. Componenta, in schimb, a suferit modificari: Mouldbreath si Thanos s-au relocat in Berlin, asa ca restul trupetilor au fost recrutati din scena locala. Spectacolul s-a bucurat si de prezenta a doi dansatori, dar si de proiectii video ce au redat firul epic al povestii “Telions Garden”. In opinia mea momentul Dirty Granny Tales a insemnat punctul culminant al festivalului. Dansatorii s-au sincronizat perfect cu proiectiile, iar instrumentistii au realizat, pe langa coloana sonora, si un spectacol de pantomima. In plus, diferitele tonalitati ale vocii lui Stavros mi-au adus aminte de cele ale lui Mr. Doctor din Devil Doll.
Asa cum ne-am obisnuit deja, ultimile editii DBE, in special cele din Alba Iulia, au fost prevazute cu un concept de afterparty denumit Nightwaves. Si anul acesta Corina ne-a inveselit cu un playlist ce continea in principal muzica new wave/synthpop a anilor 80, dar si ceva dansabil din aria post punk, acest din urma gen promovat mai spre dimineata.
Cei care au rezistat pana la acele ore tarzii din noapte au avut sansa sa danseze sau sa savureze o bautura la masa in curtea interioara de langa bar, acolo unde salasluia si o mica scena. I-am remarcat acolo inclusiv pe unii dintre trupetii ce evoluasera mai devreme pe scena mare. Chiar daca multe grupuri de new wave sau synthpop din anii 80 erau considerate la momentul respectiv comerciale, acum, unele dintre ele, care inca mai activeaza in scena de profil, au revenit in underground. Am ascultat acolo si artisti precum Michael Jackson, Modern Talking sau Boney M, iar acum ma intreb daca astfel de artisti s-ar potrivi cu specificul festivalului? Sunt convins ca un fan Manes ar fi dansat in cunostinta de cauza pe chestii mult mai underground.
Toaletele din interior s-au prezentat la categoria trei muste sau “ai grija pe unde pasesti”, asa cum exista acest tip de clasificare intr-un cotidian national de satira. Este pacat ca un astfel de festival, cu o imagine atat de buna, sa fie umbrit de astfel de inconveniente remediabile.
Preturile la bauturi au fost unele de bar, adica peste medie. Se putea manca si afara, acolo unde se afla un stand special in zona de acces campare, dar si inauntru, la bar. Mie mi s-a parut mai buna mancarea preparata afara, acolo unde, se pare, vindeau aceiasi oameni care au facut-o la precedenta editie.
In concluzie, Dark Bombastic Evening este deja o marca inregistrata. In fiecare an ai parte de o atmosfera propice desfasurarii unui festival underground. In fiecare an domneste parca o empatie intre trupeti, public si organizatori. Nu pot sa nu remarc absenta Andreei, un om care a adus un aport substantial la crearea acestui tip de festival. Sper ca de la anul sa ne onoreze cu prezenta, chiar daca va fi ca simplu spectator.
Setlist concert Darkspace la Dark Bombastic Evening 2015.
1. Dark 1.2
2. Dark 3.12
3. Dark 4.20
4. Dark 3.17
Setlist concert Agalloch la Dark Bombastic Evening 2015.
1. Limbs
2. Ghosts of the Midwinter Fires
3. Dark Matter Gods
4. Hallways of Enchanted Ebony
5. …and the Great Cold Death of the Earth
6. Into the Painted Grey
7. Plateau of the Ages
Setlist concert Shape Of Despair la Dark Bombastic Evening 2015.
1. Curse Life
2. Woundheir
3. Angels of Distress
4. Withdrawn
5. Monotony Fields
6. Sylvan-Night
