Un concert Brendan Perry nu-i chiar usor de relatat, intalnirea cu el devenind chiar si pentru neinitiati o revelatie sufleteasca mai greu de transpus in cuvinte. Dar totusi o sa incerc sa impartasesc aceasta experienta, care pentru orice fan este ceva mult prea personal, o interactiune care se creeaza intre perceptia sa si ideea artistului, facand abstractie de o sala plina sau tumultul din jur.

Si astfel, intr-una din primele seri ale unei primaveri intarziate, pasionatii de muzica ambientala si ecourile Dead Can Dance s-au strans in fata Salii Palatului in asteptarea lui Brendan Perry. Ora de incepere a fost decalata, fapt binevenit insa pentru cei ajunsi mai tarziu, la fel si pentru cei dornici de schimbarea unor impresii la o tigara, iar startul concertului s-a dat in fata unei sali nu foarte pline, ocupata in mare parte de cunoscatori si admiratori fideli ai muzicii artistului de origine britanica.

Celebrul vocal a cantat in compania lui Pete Sheridan (keyboards), Dan Gresson (tobe si percutie), si a basistei Rachel Haden, fiica basistului de jazz Charlie Haden. Acestia au fost prezentati de Brendan dupa interpretarea catorva piese prin care si-au demonstrat talentul si devotiunea. Prima dintre ele a fost de-a dreptul hipnotizanta, The Arcane, aleasa din repertoriul perioadei Dead Can Dance, urmata de Love on The Vine de pe noul album The Ark – confirmarea unei voci aflate in forma maxima, de altfel aplaudata indelung de public la finalul fiecarei piese.

O atmosfera aproape mistica se asternuse peste spectatorii din Sala Palatului, intensificata de faimosul cantec The Carnival Is Over, o reintoarcere catre repertoriul de la mijlocul anilor ’90. Fara sa fie o prezenta fulminanta pe scena, ba din contra, chiar dand dovada de sobrietate si comunicare redusa cu publicul, Brendan stie sa absoarba atentia si sa se impuna distant, fiind expresiv doar prin muzica. Intregul ansamblu a cantat foarte bine, fara sa impresioneze prin improvizatie, iar toate instrumentele s-au auzit limpede precum cristalul, desi volumul a urcat la cote ceva mai sensibile auzului.

Piesele de pe noul album The Ark au sunat placut, ceva mai putin sentimentale fata de compozitiile Dead Can Dance, Winter Sun fiind intr-o anumita masura mai tulburatoare decat Utopia sau This Boy. Din repertoriul Dead Can Dance am mai retinut A Passage In Time (“Dead Can Dance”) si cele 2 bisuri: Spirit ( “A Passage in Time”) si Severance (“The Serpent’s Egg”), acesta din urma fiind oferit in mod total surprinzator, in momentul in care toti se pregateau de plecare, convinsi fiind ca s-a incheiat concertul. Iar din discografia personala a artistului, “Medusa” a fost in mod cert cel mai aproape de sufletul fanilor, acestia savurand totodata si restul pieselor auzite: Dream Letter, Wintersun sau primul bis – cunoscuta Voyage of Bran.

Seara a luat sfarsit lasand in urma o audienta impresionata de performanta lui Brendan si a grupului sau, singura dezamagire fiind numarul mic al celor veniti sa-i vada, desi locatia a fost potrivit aleasa, iar valoarea evenimentului nu prea usor de trecut cu vederea.

Privind in ansamblu, am ramas cu o experienta muzicala si spirituala bine intiparita in memorie, o evadare intr-un taram al imaginatiei, unde orice alte tonalitati devin banale si de prisos. Multumim Events pentru ocazia de a-l vedea si auzi pe Brendan Perry si speram ca aceasta experienta sa se repete intr-un viitor nu prea indepartat.