A venit prima data anul trecut si a spart norma. A promis ca se va intoarce in anul urmator, iar luna iunie a lui 2016 a fost un prilej cum nu se poate mai bun. A fost din nou Beth Hart fiindca altfel nu s-ar mai povesti.

O canicula ravasitoare stapanea plenipotentiar urbea in acea zi de vineri. Asta s-a vazut de altfel si la fata locului pe la ora 18:30, fiindca doar niste disperati numarati pe degetele de la o mana puteau sa zaca in asemenea conditii ca prostii pe scarile de la intrare. Printre ei pe numaram si eu si asta era un act pe deplin asumat.

Nu o sa pierd timpul ca sa ma complic cu date despre ea si viata ei pentru ca astea sunt detalii publice ce pot fi gasite oriunde si o sa intru abrupt in branza fiindca sunt destule de spus. Nici prea multe superlative sau alte floricele nu voi folosi pentru ca le-am epuizat anul trecut si n-are rost sa ma repet, de aceea poate voi fi mai plictisitor comparativ cu recenzia trecuta. Acestea fiind lamurite, sa incepem cu inceputul.

Daca anul trecut “Ill Take Care Of You” era cuprinsa in momentul de bis, de data asta cu ea a deschis concertul la vreun sfert de ora dupa orele 20:00, nu inainte de a ne multumi mult ca suntem din nou prezenti si a ne spune ca este foarte fericita ca frati-su o insoteste in turneu si ca sa mergem la standul de merchandising daca vrem sa-l cunoastem. Cam ciudat pentru o artista deosebit de imprevizibila atunci cand vine vorba de setlist, dar urmatoarele doua piese si-au respectat pozitia din 2015, iar pe “Delicious Surprise” a luat-o din nou hai-hui prin sala ca sa mai stranga niste maini si sa colecteze niste buchete de flori. O data trecut acest cros, ni l-a prezentat si pe basistul Bob Marinelli care avea niste ochelari de soare de arata fix ca agentul ala din “Matrix”. Mergand mai departe, nu mai tin minte exact pe ce piesa a facut asta anul trecut, insa de data asta pe “Your Heart Is As Black As Night” a luat loc in fund la marginea scenei si iata ca a reusit din nou sa electrizeze sala din aceasta pozitie statica. A urmat piesa care efectiv nu are voie sa lipseasca din nici un setlist de-al ei pentru ca pe ea simti cum te atinge divinitatea. “Baddest Blues” a fost compusa in cinstea mamei ei care a fost inselata de sot cu secretara, insa a fost o femeie deosebit de puternica si a reusit sa mearga mai departe, iar Beth s-a pus in locul ei atunci cand a creat piesa. Iar pentru ca ea tine mortis la armonia universala si vrea ca toti sa fie impreuna si indragostiti, ne-a gratulat intre altele si cu un sugestiv “Bang Bang Boom Boom”. Iar pentru ca dragostea asta mai si zbarceste lucrurile cateodata, “Hiding Under Water” a fost dedicata unui prieten foarte bun cu care a avut o relatie si asta le-a stricat ulterior prietenia, prilej cu care s-a pus pe bocit. Da, fratilor, a inceput sa planga in hohote dupa ce cu cateva secunde inainte exulta de fericire si energie. Asta ca sa mai zica cineva ca ai timp sa te plictisesti la un concert de-al ei. Aceasta bipolaritate a ei intretine de altfel si intreaga osatura a spectacolului si asa ajungi sa asisti cum pe “If I Tell You I Love You” se bataie pe loc ca o scolarita si face pe balerina sau cum la “Rhymes” incurca versurile de-a dreptul si se trece direct la “Immortal”, piesa ce a fost si momentul de gratie al tobosarului Bill Ransom, care a executat un solo acompaniat de aplauze ritmate, pentru ca la sfarsit Beth sa cada in genunchi si sa zvacneasca de parca ar fi fost posedata. I-a trecut insa repede si deja ne-am obisnuit cu trecerile ei bruste de la o stare la alta si am mai luat o portie cu ea la pian si “L.A. Song” in interpretare, pentru ca finalul sa fie despre legaturile abuzive si cat de “addictive” devin ele in timp pentru cel abuzat. Iar Beth Hart este probabil unul dintre cei mai indicati oameni care sa vorbeasca despre asta pentru ca a avut demonii ei, de unii poate n-a scapat nici pana astazi, deci in “Setting Me Free” este vorba despre izbavire.

Cam optzeci de minute trecusera de la inceputul concertului si parca abia incepuse. Faptul ca toti patru au iesit de pe scena n-a impresionat pe nimeni din sala si, dupa o pauza de vreo trei minute in care s-a scandat numele ei ca pe stadion, au reaparut in urale. Au aparut cu aceasta ocazie si traditionalele buchete de flori de ma simteam ca la Al Bano Si Romina Power in 1991, atunci cand au zis unchi-miu si matusi-mea sa ma duca drept cadou ca am intrat la liceu. In fine, sa lasam detaliile astea ca nu intereseaza pe absolut nimeni si mai bine sa precizam ca de aici inainte nu s-a mai respectat ordinea din sala si, la fel ca anul trecut, s-a umplut de oameni spatiul dintre scena si primul rand, cu precadere de catre multe fete fiindca asa sunt ele mai expansive.

Fiindca stiam de anul trecut ca femeia nu are absolut nici un fel de scrupule in a-si da peste cap propriul setlist, am avut la inceput prevederea de a fotografia cu telefonul foaia lipita pe scena si unde se arata din ce va fi compusa seara. Toate bune si frumoase pana la “Might As Well Smile” si chiar ma minunam ca uite ce s-a cumintit gagica si cum are mila de mine si nu ma mai pune sa-mi storc dupa aia creierii cautand ce piesa a fost de fapt. M-am minunat degeaba fiindca zapacita a luat-o din nou prin papusoi. Ca sa stiti si voi cum trebuia sa arate de fapt momentul de bis, aflati ca dupa piesa pomenita mai sus trebuiau sa urmeze in ordinea asta “Tell Her You Belong To Me”, “Boogeyman”, “Leave The Light On”, “Trouble” si “Mama This One Is For You”. Ce a iesit, puteti vedea mai jos. Am stiut ca am imbulinat-o din momentul in care s-a terminat “Might As Well Smile” si, in loc de inceputul suav de la “Tell Her You Belong To Me”, am vazut-o pe Beth Hart tropaind pe scena si racnind din toti bojocii “Shake your ass, shake your ass”. Daca a fost pana la urma “Spirit Of God”, asta nu m-as hazarda sa spun cu certitudine ca asa a fost, ci doar ca asa mi s-a parut mie, deci luati informatia asta sub semnul incertitudinii. Nu de alta, dar anul trecut m-am relaxat si m-am luat dupa setlistul postat chiar de ea pe Facebook si am dat niste gherle monumentale, adica am spus ca ar fi cantat “My California” in loc de “Sister Heroine” si “Spirit Of God” in loc “Swing My Thing Back Around”. In fine, am trecut mai departe prin piesele aparute inopinat, Beth a trecut la chitara rece pe “Broken And Ugly” si am ajuns la o piesa care, la fel ca “Setting Me Free”, nu este inclusa pe nici un material discografic si este de sine statatoare. Este vorba despre o balada senzationala numita “Boogeyman” si care face vorbire despre un om ce are personalitati multiple si care crede ca poate fi oricine. Ramasa pe scena doar cu chitaristul Jon Nichols si invaluita de lumina albastra si magenta si ceva fum pentru efectul artistic, Beth a reusit pentru a nu stiu cata oara sa amuteasca toata sala si sa opreasca respiratia tuturor, ba a si improvizat la sfarsit cu un fluierat care a sunat ede parca ar fi fost in catedrala, atat de liniste era. Am vazut oameni care ramasesera cu gura cascata si pana la urechi, iar faptul ca a urmat intens si dramatic “Leave The Light On” nu a ajutat foarte mult pentru ca starea extatica a persistat cu varf si indesat. Toti membri s-au reunit pe final pentru “Id Rather Go Blind” unde, intrata parca in transa la pian, femeia era atat de transpusa si de implicata incat cineva din public i-a spus sa nu sara. Nu a sarit nimeni si astfel, la capatul a doua ore de magie, au mai fost din nou prezentati protagonistii, s-au facut la unison vreo patru plecaciuni si s-a tras cortina peste o seara de vineri de povestit multi ani de aici inainte.

Anul trecut a spus ca “well see you very soon” si s-a tinut de cuvant, acum a zis ca se va intoarce si ar fi ideal sa se intample asta. Cu ocazia asta poate vor fi prezenti si aceia care au facut Sala Palatului sa nu fie chiar plina ochi pentru ca lateralele de sus au ramas goale. Ceilalti insa au fost implicati si au reactionat la starile de agregare emotionala pe care numai Beth Hart stie sa le transmita. Ca o impresie personala, mi s-a parut ca setlistul din 2015 a fost o idee mai bine structurat si legat, insa doar cu foarte putin. E adevarat ca atunci a avut o piesa in plus, insa n-ar fi rau sa tinem cont ca de data asta a fost racita cobza si tot a avut o prestatie dincolo de orice imaginatie. Pentru ca asta este Beth Hart si cu ea defilam pana unde vrem noi ca ea e fata buna si ne lasa sa ne facem mendrele.

Setlist concert Beth Hart la Sala Palatului:

1. Ill Take Care Of You (Dont Explain – 2011)
2. Cant Let Go (Seesaw – 2013)
3. Delicious Surprise (Screamin For My Supper – 1999)
4. Waterfalls (37 Ways – 2007)
5. Your Heart Is As Black As Night (Dont Explain – 2011)
6. Baddest Blues (Bang Bang Boom Boom – 2012)
7. Chocolate Jesus (Dont Explain – 2011)
8. Bang Bang Boom Boom (Bang Bang Boom Boom – 2012)
9. Hiding Under Water (Leave The Light On – 2003 – Danish Special Edition)
10. Learning To Live (Leave The Light On – 2003 – Danish Special Edition)
11. If I Tell You I Love You (Seesaw – 2013)
12. Rhymes (Seesaw – 2013)
13. Immortal (Immortal – 1996)
14. L.A. Song (Screamin For My Supper – 1999)
15. Setting Me Free

Encore
16. Might As Well Smile (Better Than Home – 2015)
17. Spirit Of God (Bang Bang Boom Boom – 2012)
18. Broken And Ugly (Leave The Light On – 2003)
19. Boogeyman
20. Leave The Light On (Leave The Light On – 2003)
21. Id Rather Go Blind (Dont Explain – 2011)