Behemoth si confesiunile unui eretic in Club Colectiv

90

Au revenit! La Bucuresti, in club Colectiv, pe 21 aprilie, pentru un concert ca la carte. Mai mult decat atat, pentru inca 100 de Lei, ne-au lasat si cu o Carte. Dublul eveniment ne-a adus “Confessions of a Heretic”, cartea autobiografica semnata Adam “Nergal” Darski si scrisa cu ajutorul prietenilor lui, Mark Eglinton, Krzysztof Azarewicz si Piotr Weltrowski. Carte in care Nergal vorbeste liber despre muzica, relatia cu femeile, despre Biserica Catolica sau despre lupta sa cu leucemia.

Punctuali, determinati si de neclintit, au reusit sa-si consolideze temeinic relatia cu publicul din Romania. Infatisarea fioroasa s-a indulcit din cand in cand in timpul concertului, lucru pe care l-am putut sesiza cu ochiul liber, Adam „Nergal” Darski zambind sincer celor din fata scenei.
“Be-he-moth!”, “Nergal!”, “Blow your trumpets, Gabriel!”, acesta era corul.

Un club Colectiv neincapator, in care ne-am calcat, ne-am lovit, iar fotografii au plonjat pe unde au putut si pe unde au nimerit, pentru a reusi sa surprinda cadre din cele mai spectaculoase, toate adunate intr-o ambianta suficient de dark, atat la propriu cat si la figurat. Cu toate acestea, Behemoth a strapuns atmosfera agitata si, dupa primele 3 piese, toti ochii erau atintiti catre scena, sticla de bere sau Facebook-ul fiind aruncate pe jos sau uitate.

Concertul a facut parte din turneul european al trupei, care promoveaza ultimul album „The Satanist”, baietii venind cu scena construita special pentru acest turneu, cu decoruri si echipamente pe masura mesajului. Material discografic lansat in 2014, “The Satanist” este in acest moment unul din cele mai marcante produse metal din ultimii ani, bifata cu punctaj maxim de aproape toate publicatiile de specialitate. De asemenea, este unul din putinele albume care a primit o recenzie in cotidianul “The Guardian”.

Nevoia nemuritoare a polonezilor de la Behemoth pentru eliberare si libertate a putut fi asculta live pret de aproximativ 90 de minute sanatoase, fara intreruperi sau incidente. Au fost chemati la bis, au executat si s-au evaporat rapid in fum pe culoarul format de organizatori, culoar care traversa clubul.

Setlist concert Behemoth in club Colectiv:

1. Blow Your Trumpets Gabriel
2. Ora Pro Nobis Lucifer
3. Conquer All
4. Decade Of Therion
5. As Above So Below
6. Slaves Shall Serve
7. Christians to the Lions
8. Ov Fire and the Void
9. At the Left Hand ov God
10. Chant for Eschaton 2000
11. O Father O Satan O Sun!
12. At The Left Hand Ov God
13. Chant For Eschaton
14. O Father, O Satan, O Sun

Deloc de neglijat au fost trupele care au deschis concertul Behemoth. Elvetienii de la Bolzer (ce abordeaza stilul black / death metalul, trupa formata in 2008, la Zurich, au reusit sa capteze atentia publicului), primii care au urcat pe scena fiind polonezii de la Thaw (ce au venit cu un experimental black metal destul de bine pus la punct).

Tragand linie, pot conchide prin a spune ca a fost un eveniment reusit din aproape toate punct de vedere. Multumim Metalhead pentru aceasta reintalnire si asteptam festivalul Metalhead Meeting!