Passion, Proof, Power – Ensiferum la Arenele Romane

31

Nicidecum pentru prima oara in Romania, finlandezii de la Ensiferum ne reveneau in batatura si nu oricum, ci cu ocazia lansarii celui de-al saselea album dintr-o activitate ce acopera mai bine de doua decenii. Iar pentru ca un asemenea moment ceremonios merita si o reprezentare pe masura, si-au zis in barbi sa puna si de-un turneu mic de promovare, iar pentru asta i-au antamat si pe cei de la Fleshgod Apocalypse si Heidra.

Nu este nici o pacaleala, dar turneul a inceput pe 1 aprilie si pana pe 21 nu pare sa fi avut vreo zi de pauza cu exceptia celei dintre Budapesta si Bucuresti. Un tur de forta asadar, momentan doar prin Europa dupa cum spun datele anuntate. Ca la noi a picat intr-o zi de marti, asta tine probabil doar de vrerea zeilor Nordului indepartat. Si tot divinitatile cred ca au pus o pila danezilor din deschidere de au avut parte de o asistenta surprinzator de numeroasa pentru ora aceea, vorbim aici de ora 20:00 a unei seri din mijlocul saptamanii lucratoare, astfel ca undeva pe la 100-150 de sufletele asteptau sa vada ce vor astia de la noi. Si baietii de la Heidra au vrut sa ne arate cam ce-au facut ei in ultimii zece ani de la infiintarea trupei. Pai au facut ca in urma cu doi ani si-au lansat albumul de debut ce se numeste “Awaiting Dawn”, deci n-aveau cum sa nu ne insire si cateva creatii de pe el, astfel incat am avut de-a face cu piesa ce da numele albumului, dar si cu “Witch Of Prophecy”, “The Eyes Of Giants”, “Betrayal” si “Wolfborn”, carora li s-a adaugat si “Sworn To Vengeance” de pe un EP omonim ceva mai vechi; iar cand spun ceva mai vechi, ma refer la faptul ca a fost lansat in 2012.

“Our pleasure to be here” si ar fi cantat ei mai multe ca mai aveau cate ceva de aratat, ceea ce n-ar fi fost rau deloc de altfel, fiindca au avut parte de un sunet surprinzator de bun pentru o trupa din deschidere, insa au fost incorsetati in limitele a doar treizeci si cinci de minute pe care le-au respectat intocmai. A fost insa un preambul util si iute pentru un public care incepea sa soseasca in numar din ce in ce mai mare si care se rasfira la ora la care danezii terminau cam prin jumatate din cort. “Thank you Bucharest, it was a pleasure, see you next time”. Traditionala poza de pus pe Facebook cu sala si gata la cinci minute dupa jumatatea orelor 20.

Pauza de douazeci si cinci de minute ce urma i-a scuipat pe unii afara din cort catre binefacatoarea tigara, pe altii i-a pastrat inauntru la standurile de merchandising pentru ca oferta nu era de neglijat. Nu a fost chiar abundenta de care pomeneam la Amorphis si Textures, dar se gaseau destule materiale interesante si au fost suficienti oameni care au pus mintenas gheara pe tricouri. Nici nu s-au invesmantat insa bine cu ele ca a si cantat cucul de douazeci si unu de ori, iar pe scena a intrat in costum renascentist si cu masca de carnaval venetian cea care avea sa se ocupe de altitudinile inalte ale vocii de-a lungul recitalului, Veronica Bordacchini, urmata indata de ceilalti cinci membri ai trupei. A inceput astfel aproape o ora din ceea ce eu consider ca a fost momentul serii de marti. Evident ca orice parere este relativa si supusa acestei servituti a subiectivismului, insa combinatia de death si simfonic cu care Fleshgod Apocalypse ni s-au infatisat a castigat in ochii mei prim-planul.

Desi aveau un album nou si proaspat ca painea calda, lansat nu mai departe de debutul lui februarie si primit suficient de bine de presa de specialitate, italienii l-au distribuit frateste in setlist alaturi de precedentul si mult mai consacratul “Labyrinth”, nefiind uitat insa nici cel de-al doilea album al trupei. Nu a fost vorba de o insirare monotona de piese, ci mai degraba de o tesatura care a spus o poveste despre marire si decadere, despre sentimente inalte si despre micimile omenesti, despre un viitor plin de nazuinte si trasul in jos catre un trecut egoist. Si pentru ca “It s an honour to be back in Romania, we re Fleshgod Apocalypse from Italia” (cu accent meridional pe ultimul cuvant), n-am avut decat sa asistam la o sarabanda de riff-uri delirante si pasaje furtunoase de pian (pian, nu orga), acompaniate de growl intrepatruns cu octavele inalte ale Veronicai. Iar pentru ca Golden Circle era ocupat cam la jumatate din capacitate, desi in general cortul era adjudecat in proportie de circa 80%, a picat oarecum bine cand solistul a despartit multimea in doua pentru a pune la cale un moshpit in centru fiindca – nu-i asa? – “Bucharest, are you still alive?” (era si nu prea era), deci “I know you can do better than that. Noroc, Bucuresti!”, si hop cu berea in jos pe gatlej. Ar mai fi fost loc de inca pe atat si nu cred ca s-ar fi suparat cineva din cauza asta, insa zidul celor cincizeci si cinci de minute se strangea necrutator, iar italienii au respectat intervalul cu o precizie rar intalnita la niste cetateni de sorginte latina. A mai ramas totusi timp si pentru un ultim “Thank you, Bucharest! Raise your hands into the air! (pentru poza de Facebook, desigur) Thank you so much, see you next time!” Ar fi si cazul.

Setlist Fleshgod Apocalypse la Arenele Romane:

1. Marche Royale (King – 2016)
2. In Aeternum (King – 2016)
3. Minotaur (The Wrath Of Poseidon) (Labyrinth – 2013)
4. Pathfinder (Labyrinth – 2013)
5. Cold As Perfection (King – 2016)
6. The Violation (The Agony – 2011)
7. Prologue (Labyrinth – 2013)
8. Epilogue (Labyrinth – 2013)
9. The Fool (King – 2016)
10. The Egoism (The Agony – 2011)
11. The Forsaking (The Agony – 2011)

Ensiferum este o trupa de folk metal. Genul folk metal inseamna metal (logic!) intesat temeinic cu elemente folclorice ale tarii din care provine formatia. Formatia este inscrisa la Evidenta Populatiei in Finlanda. Finlanda este un taram dinspre nordul Europei, un crampei de planeta doldora de povesti, mituri, legende si istorie. Toate acestea intregeau auspiciile sub care la exacta ora de 22:25 razbateau dinspre scena niste inaltatoare acorduri locale subjugate sub deloc pacifistul titlu de “March Of War”. Nu s-a simtit nimeni obligat sa marsaluiasca cadentat, ba din contra, se pare ca licorile din pahare si-au facut pe deplin datoria si cam toata lumea a exultat intr-un voios “hei, hei”. Asa si trebuia pentru ca vreo 90% din cort statea sub imperiul unui public cam saltaret si parca n-ar fi fost bine sa fie altfel. Si au urmat momente intercalate.

Momente in care s-a facut destul headbang in public. Moment in care, cuprins de entuziasmul popular ce-l impresura, cineva a aruncat un pahar de bere ce s-a inaltat ca un zmeu pana in tavan si n-a ramas suspendat acolo, ci si-a urmat cursul firesc de a cobori peste capetele participantilor. Moment in care noua acordeonista a trupei, Netta Skog, a fost prezentata si a executat un solo instrumental in uralele publicului infierbantat cam pe jumatate fiindca restul pareau destul de calmi. Moment in care un tanar student elvetian venit la specializare in Romania s-a lasat dus de un val personal si si-a aprins tigara in cort, motiv pentru care a fost luat de o aripa de catre un membru al echipei de securitate si poftit frumos dincolo de gang. Moment in care Petri Lindroos, “the one and only with his magic fingers”, n-a prididit sa mai toarne niste solo de chitara. Moment in care un june pletos din public a baut dintr-un corn nu se stie ce. Sigur nu bauturi racoritoare, asa cum sunt ele pe nedrept denumite, ci probabil niste motorina ca sa-l tina in priza. Moment in care bassistul Sami Hinkka l-a alimentat din plin cu bere pe Petri pentru un ultim solo cu chitara pe ceafa si un “Oooooooo” repetitiv dinspre scena catre public si invers. Moment in care s-a facut si crowdsurfing cu specific local in sensul ca cel de deasupra era purtat de prieteni ca cosciugul prin public. Moment de simfonie instrumentala si un “Thank you” racnit cu doua minute inainte de miezul noptii. Moment in care absolut fiecare album al trupei a fost onorat mai mult sau mai putin, desi laureatul serii era fara indoiala ultimul si cel care da de altfel si numele turneului. Moment in care unii s-au carat repede la sfarsit fiindca aveau de-a face a doua zi cu chestiuni invariabil lucrative, insa majoritatea inca mai topaiau in fata.

Momente in care a fost frumos si a fost bine, mult prea bine pentru o seara de marti care nu promitea mare lucru in mod normal.

Setlist Ensiferum la Arenele Romane:

Intro: March Of War (One Man Army – 2015)
1. Axe Of Judgement (One Man Army – 2015)
2. Heathen Horde (One Man Army – 2015)
3. Guardians Of Fate (Ensiferum – 2001)
4. One More Magic Potion (Victory Songs – 2007)
5. Treacherous Gods (Ensiferum – 2001)
6. Warrior Without A War (One Man Army – 2015)
7. From Afar (From Afar – 2009)
8. Wanderer (Victory Songs – 2007)
9. Two Of Spades (One Man Army – 2015)
10. My Ancestors Blood (One Man Army – 2015)
11. Twilight Tavern (From Afar – 2009)
12. Lai Lai Hei (Iron – 2004)
Encore
Interlude: Mourning Heart (Iron – 2004)
13. Tale Of Revenge (Iron – 2004)
14. In My Sword I Trust (Unsung Heroes – 2012)
15. Iron (Iron – 2004)