4 Aug 2020

Urmareste noul videoclip Pain of Salvation, Restless Boy

La trei ani de la aparitia discului “In the Passing Light of Day” suedezii de la Pain of Salvation revin in atentia publicului cu...

Metal All Stars la Bucuresti 2014

Citește și

Urmareste noul videoclip Pain of Salvation, Restless Boy

La trei ani de la aparitia discului “In the Passing Light of Day” suedezii de la Pain of Salvation...

Solstafir lanseaza albumul Endless Twilight of Codependent Love

Trupa islandeza Solstafir va lansa pe 6 noiembrie 2020, cel de-al 7-lea album de studio, intitulat "Endless Twilight of...

Turneul european Machine Head a fost anulat, inclusiv concertul de la Bucuresti

Turneul european pe care Machine Head trebuia sa-l sustina in acest an a fost anulat, inclusiv concertul programat pe...

Am hotarat sa mai astept 2 zile, sa mai rumeg ideile si sa nu scriu tot ce imi trecuse prin minte imediat dupa concertul de la Romexpo. Desi a fost initiat ca o idee excelenta, cu perspective serioase de promovare si vanzare, conceptul Metal All Stars mi-a lasat impresia ca mai necesita mici imbunatatiri pe alocuri. Totul a inceput cu anuntul ca Nick Menza, Cronos si, mai ales, headliner-ul Phil Anselmo nu vor mai participa la turneu. Dar nu organizatorii sunt responsabili pentru aceasta situatie nefericita, avand in vedere ca nici in Bulgaria nu s-a oferit un motiv clar pentru absentele de care am amintit. E foarte probabil ca vina exclusiva sa fie a artistilor. Vestea buna a fost insa inrolarea in acest proiect a fostului baterist de la Manowar, Rhino.

Organizarea concertului mi s-a parut chiar in regula, poate singurul amendament fiind lipsa acuta a cosurilor de gunoi, tinand cont de amploarea evenimentului. In rest, accesul a fost facil, nu am prea observat cozi la tonetele de jetoane sau de bere. Am ocupat o pozitie excelenta, astfel ca am avut o imagine de ansamblu corecta asupra scenei si publicului din aproape toate zonele. Sonorizarea a fost foarte buna din perspectiva mea, insa intr-adevar, cand am urcat pe scarile de iesire pentru ultimele doua melodii, sonorizarea nu mi s-a mai parut impecabila in zona pupitrului de control, lucru mentionat si de alti colegi participanti.

Primii pe scena au fost membrii formatiei Death Dealer, infiintata si condusa de Ross “The Boss” Friedman, fostul chitarist Manowar. Trupa n-a sunat deloc rau, aducand in multe privinte cu Judas Priest. De ajutor au fost si Mike Davis, actual bassist in trupa Halford, dar mai ales guresul Sean Peck. Acesta din urma nu si-a ascuns deloc simpatia pentru vocalistul de la Judas, imitandu-l in toate aspectele, de la imbracaminte, la gestica si la acutele destul de pretentioase, dar decent executate. Trupa a dat tot ce a putut si mi-a facut placere sa-i ascult. Reprezentatia lor s-a terminat cu un cover dupa inegalabilul „Hail and Kill” de la Manowar si un solo marca Ross the Boss, in timp ce Peck si-a continuat reprezentatia ca amfitrion pentru restul evenimentului.

Din reflexul participarii la festivaluri mi-am cautat de lucru intuind ca vor trece minute bune pana la urmatoarea trupa. Totusi, blondina Kobra Paige si-a facut aparitia pe scena dupa nici zece minute si, insotita fiind de Rhino la tobe si de acelasi Ross the Boss, da drumul decibelilor cu un nou cover Manowar. Personal, aceasta prezenta mi s-a parut complet nelalocul ei. Nu contest calitatile vocale ale lui Kobra, insa Manowar e cea mai masculina formatie care imi trece prin minte la o rasfoire superficiala. Vocea modulata prea mult si atitudinea feminina, zambilie si fasneata mi s-au parut complet nepotrivite pentru ceea ce trebuia sa fie o seara a metalului pur. Pentru final, Kobra a ales o melodie potrivita pentru “taramul vampirilor”, dupa cum a afirmat chiar ea, “Fear of the Dark” a lui Iron Maiden. Din nou, a sunat bizar si fara vlaga, insa publicul intervine furtunos pe refren si preia stafeta.

Dupa o pauza si mai scurta fata de prima reprezentatie, publicul preponderent masculin a fost asaltat de cei de la Shadows Fall. Desi au debutat in forta si au mentinut ritmul pana la final, publicul n-a parut prea impresionat de calitatile cadetilor acestui spectacol. Exceptie au facut cativa entuziasti ai circle pit-urilor. Mai impresionant la aceasta trupa a fost vocalistul Brian Fair, usor de identificat prin dread-urile uriase si amenintatoare. Auditoriul a fost mai degraba fascinat de vartejul tentaculelor decat de muzica ce razbatea de pe scena. Nici macar plonjonul spre public nu a reusit sa schimbe cu ceva atitudinea fata de o trupa care, la drept vorbind, nu se incadreaza chiar in categoria vedelor din lumea metalului.

A urmat UDO Dirkschneider, mai verde si mai in elementul lui decat majoritatea celor care l-au precedat. In ciuda varstei venerabile si a vocii aproape de asfintit, seniorul evenimentului a ridicat efectiv sala in picioare cu “Animal House”, “Metal Heart” si epicul “Balls to the Wall”. Dupa parerea mea, UDO s-a apropiat cel mai mult de ceea ce trebuia sa includa si sa insemne acest tip de spectacol. Omul are un amestec perfect de noblete si sange rece si pare ca vine de undeva departe, din faldurile istoriei rock-ului. Pare ca a traversat timpul din epoci imemoriale si a poposit in enciclopediile de cultura muzicala si in posterele iconice din care contemporanii genului se inspira atunci cand vor sa para mai capabili in exprimarea artistica.

A urmat Max Cavalera, direct din Brazilia si prezentat ca unul din cei patru stramosi ai death metal-ului. Imbracat lejer, cu pantaloni de camuflaj asortati obisnuitei chitare cu doar patru coarde, Cavalera a reusit sa mentina standardul impus de UDO in ceea ce priveste atmosfera. Alt monstru sacru, pe care desi glasul nu-l mai ajuta ca in vremurile bune, inca reuseste sa impuna respect si sa induca o stare de agresivitate si agitatie pozitiva in randul fanilor. Cele 3-4 circle pit-uri formate destul de rapid pe ritmurile “Back to the Primitive” sau “Eye for an Eye” stau marturie pentru cele afirmate.

Si ca sa trecem in revista aproape toate genurile importante ale metalului, pe scena a urcat frontman-ul Anthrax, Joey Belladonna. Cu vocea inca la cele mai inalte cote si cu vivacitatea unui strengar, Joey a alergat pur si simplu dintr-un capat in altul al scenei, a sarit si a impulsionat in continuu publicul, atat prin piesele cantate, cat si prin incurajari in limba romana. Showman desavarsit ce si-a incheiat recitalul intr-un mod exploziv, cantand impreuna cu publicul “TNT”-ul celor de la AC/DC.

Am lasat ce-i mai bun la urma. Punctul principal de atractie pentru mine si pentru multi din cei prezenti, fenomenul Zakk Wylde. Nu s-a pierdut vremea cu prea multe introduceri si politeturi, intrucat degetele despotice ale lui Zakk au inceput aproape imediat sa fulgere griff-ul chitarei pe acordurile “Into the Void”. Iar daca pana la reprezentatia de final am observat o lipsa suspecta de solouri, fostul membru Ozzy Osbourne ne-a rasfatat din plin in acest sens. Raportul de familiaritate instituit intre auditoriu si muzician s-a materializat incet printr-un soi de hipnoza fantastica. Atacand coardele cand cu executii netemperate, cand cu ciupituri timide, cand cu izbituri casante, pentru ca apoi sa le unduiasca prelung si pasional, Zakk pare sa aglomereze cateva zeci de teorii muzicale intr-un singur solo emotionant. Riff-urile, pe de alta parte, par scrupulos alcatuite si totusi canalizate in cea mai pura si bruta forma posibila.

Aproape reticent cu publicul, chitaristul s-a lasat absorbit cu asiduitate de propriul ritm infernal pana la finalul reprezentatiei. Din pacate, acest eveniment a fost marcat de probabil cel mai prost joc de lumini pe care l-am vazut la un concert. Totul a parut haotic si superficial, impidicand iesirea la rampa a celorlalti membri de suport ai All Star-urilor. Un exemplu ar fi si Rob Blasko, bassistul care a urcat pe scena in repetate randuri si care a facut o treaba extraordinara. Atat muzical, cat si ca prezenta scenica, Blasko a reactionat ca argintul viu, totusi momentele in care acest lucru a fost observat sau evidentiat de operatorul luminilor au fost rare spre inexistente.
Dupa ce a cantat cu chitara la spate si apoi a ciupit coardele cu dintii, Zakk si-a incheiat spectacolul cu o ultima nota interminabila pentru “Stillborn”, facand semnul crucii, sarutandu-si chitara si lasand-o pe scena sa termine ceea ce reusise el pana atunci intr-un mod atat de maiestuos.

Desi finalul a inclus reintrarea pe scena a fiecarui artist si interpretarea unor hit-uri memorabile precum “Symphony of Destruction”, “Roots, Bloody Roots” si “Warpigs”, totusi zeci bune de oameni au inceput sa se indrepte spre iesire imediat dupa concertul lui Zakk Wylde, gest oarecum nejustificat din punctul meu de vedere. Daca anuntul cu privire la absente a fost facut mult prea tarziu pentru ca organizatorii sa reuseasca sa faca modificari in ceea ce priveste participantii, mi-ar fi placut, totusi, ca setlist-ul si fie putin ajustat. Din cate am inteles, o parte din veniturile acestui turneu vor fi donate unei fundatii caritabile instituita in onoarea lui “Dimebag” Darrell. De aceea, mi-ar fi placut enorm ca macar una din aceste ajustari sa fie introducerea piesei “In this River” pentru selectia acestui spectacol.

Poate ca am avut ghinionul de a fi printre primele tari vizitate si, implicit, timpul necesar cooptarii unui inlocuitor pe masura lui Anselmo si subsituirii mult asteptatelor piese Pantera cu melodii de rezonanta similara sa fie un aspect peste care promotorii spectacolului sa aunce un ochi pentru viitoarele concerte. Vom vedea, trag insa nadejdea ca vom mai fi partasi la astfel de proiecte si ca orice initiativa de acest gen din viitor sa includa si Romania in agenda.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -

Ultimele articole

Urmareste noul videoclip Pain of Salvation, Restless Boy

La trei ani de la aparitia discului “In the Passing Light of Day” suedezii de la Pain of Salvation...

Solstafir lanseaza albumul Endless Twilight of Codependent Love

Trupa islandeza Solstafir va lansa pe 6 noiembrie 2020, cel de-al 7-lea album de studio, intitulat "Endless Twilight of Codependent Love". Materialul, care este distribuit...

Turneul european Machine Head a fost anulat, inclusiv concertul de la Bucuresti

Turneul european pe care Machine Head trebuia sa-l sustina in acest an a fost anulat, inclusiv concertul programat pe 31 octombrie 2020, la Bucuresti. Toate...

Videoclip nou Marilyn Manson, We Are Chaos

"We Are Chaos", noul videoclip Marilyn Manson poate fi urmarit mai jos. Melodia este inclusa pe albumul cu acelasi nume, cel de-al 11-lea din...

Concertul Wardruna se reprogrameaza pentru luna iulie 2021

Din cauza contextului international si national si a masurilor de siguranta si de securitate ce se impun in combatarea raspandirii pandemiei de Covid-19, concertul...
- Advertisement -

Articole similare

- Advertisement -
X