Linear Disorder si Claymore canta alaturi de Saddayah in Yellow Club

52

Cvintetul ploiestean de death metal Saddayah va lansa albumul de debut, intitulat “Apopheny of Life”, pe 7 septembrie 2018, sub egida Loud Rage Music. Evenimentul va avea loc in clubul bucurestean Yellow Club iar pe scena vor mai evolua bulgarii de la Claymore si, ultima confirmare, Linear Disorder. Pretul unui bilet este de 20 de lei si se poate cumpara doar la intrare, in seara concertului.

Linear Disorder este o trupa bucuresteana de modern melodic death metal infiintata in vara anului 2016. Ideea trupei exista deja de mai bine de 2 ani, si s-a materializat cand Mihail Georgescu i-a propus lui Mihai Maciuca sa puna bazele proiectului pe care si-l doreau de atata timp. La scurt timp li s-a alaturat Robert Valentin Bencze la tobe, iar in noiembrie 2016 au lansat primul lor single, “Within The Fire”. Debutul live a avut loc pe 4 februarie 2017, in Fabrica. In iunie 2017, lineup-ul trupei a devenit complet, Ana Necula alaturandu-se la bas.

EP-ul de debut al trupei, intitulat “The Blind Race”, a fost lansat in data de 15 decembrie 2017, incheind astfel un an foarte activ si reusit pentru trupa.

Din punct de vedere muzical, Linear Disorder urmareste sa aduca un sound specific stilului melodic death metal, dar transpus intr-un context al metal-ului modern, cu influente de metalcore, deathcore, djent etc, iar pe viitor, chiar continuarea elaborarii acestui sound si extinderea influentelor. Din punct de vedere liric, tematica se bazeaza pe problemele societatii, viata, instinct si haosul organizat pe care il reprezinta realitatea, lucru care a inspirat si titlul formatiei.