Kataklysm la Bucuresti!

24

Organizat de Hatework, concertul Kataklysm din Bucuresti n-ar fi trebuit sa fie neglijat de fanii metalelor extreme. Cu toate acestea, in Silver Church s-au strans maxim 400 de persoane, care insa n-au prea stat pe ganduri si au profitat de spatiul extins pentru a se manifesta in toate modurile posibile: pogo, moshpit, crowdsurfing si headbanging la greu! Cu alte cuvinte, a fost o seara care s-a desfasurat intr-un spirit demential, iar cei prezenti au facut cat o mie de oameni.

La o ora mai tarzie decat planuisem initial, am ajuns in timpul recitalului finlandezilor de la Dead Shape Figure, indeajuns insa pentru a vedea o trupa cu un sunet bine legat, un thrash solid cu ceva rezonante de hardcore si melodic death pe alocuri.
Dupa pauza de rigoare, urmeaza Karnak, a caror prezenta pe scena a prins la public, demonstrand totodata ca in Italia se poate face muzica la un nivel ridicat. Cu 4 albume la activ si un playlist din care n-au lipsit piese de pe “Dismemberment” – cel mai recent lansat, cei 4 trupeti ne-au introdus in templul de sunete Karnak, cu un death metal tehnic si agresiv, pregatind terenul pentru show-ul de varf al serii.

In premiera la noi in tara, Kataklysm si-a preluat locul pe scena dupa o asteptare nu foarte lunga si a dat startul unui concert brutal si extrem din toate punctele de vedere. Cum trupa degaja o energie molipsitoare, fanii au facut o atmosfera cum nu prea des avem ocazia sa vedem, un adevarat macel care a zguduit la propriu scena de pe care s-au aruncat mai tot timpul, incitati si ajutati chiar de frontmanul Maurizio Iacono.

Canadienii se afla cu siguranta on the top in randurile formatiilor death metal, atat prin modul in care stapanesc instrumentele si partea de voce, cat si prin forta prin care creeaza un adevarat asalt auditiv si vizual, fiind cunoscuti pentru stilul Northern Hyperblast.

Prin turneul “Spread The Venom” 2011, Kataklysm isi promoveaza albumul “Heaven’s Venom”, aparut anul trecut, de pe care au cantat in Silver Church 4 piese dintr-un total de 15 – un setlist destul de lung dar parca insuficient pentru urechile noastre avide de cat mai mult. Cum s-au aflat intr-o dispozitie de zile mari, membrii trupei – Maurizio (voce), Jean Francois Dagenais (chitara), Stephane Barbe (bass), Max Duhamel (tobe), au lasat publicul fara cuvinte si, printr-o prestatie desavarsita, au produs o stare de euforie generala. Se poate afirma cu tarie ca experienta acumulata in 20 de ani de activitate si o pasiune evidenta pentru ceea ce fac sunt formula ideala pentru un show absolut.

Ultimele impresii: Kataklysm a rupt, Hatework – de nota 10, ca intotdeauna, The Silver Church – gazda primitoare si deja familiara, sonorizare – buna. Si, nu in ultimul rand: speram ca la urmatorul concert al canadienilor in Romania sa vedem mai multi metalisti care-i vor onora cu prezenta.

Setlist concert Kataklysm in Silver Church 2011:

1. A Soulless God
2. Serenity In Fire
3. The Ambassador of Pain
4. Push the Venom
5. Manipulator of Souls
6. Determined
7. Prevail
8. Years Of Enlightment
9. In Shadows & Dust
10. As I Slither
11. At the Edge of the World
12. The Road to Devastation
13. Crippled & Broken
14. To Reign Again
15. Like Angels Weeping (The Dark)