S-a facut multa valva pe marginea acestui concert. O valva intemeiata pe renumele artistului si pe excentricitatea sa, aspecte care nu mai constituie un secret pentru cei care-l asculta. Seara de duminica a oferit ocazia sa-i edifice pe cei prezenti daca este asa sau nu.
Nascut in Detroit sub numele de John Anthony Gillis intr-o familie extrem de numeroasa, acesta si-a dezvoltat pasiunea pentru muzica gratie fratilor sai mai mari, iar aceasta influenta se vede in compozitiile sale. Si-a gasit consacrarea in The White Stripes alaturi de sotia sa de la acea vreme, Meg White, cea de la care avea sa preia numele de scena si de familie si pe care multi au considerat-o multa vreme sora sa, asta datorita intoxicarilor de presa la care Jack White este expert. Trebuie spus ca el este foarte discret in ceea ce priveste viata personala si este, pe buna dreptate, de parere ca aceasta nu are nici o legatura cu ceea ce un artist compune si produce.
Revenind la subiectul serii de duminica, intaietatea deschiderii de show le-a revenit celor patru de la Omul Cu Sobolani. Consider ca alegerea a fost foarte inspirata in contextul acestui concert, fiindca OCS este o trupa extrem de bine infipta in spatiul muzical romanesc si cu o activitate in spate de vreo 17 ani, ce numara nu mai putin de opt albume. Au avut parte de 45 de minute in care au reusit sa convinga multimea adunata in numar relativ mare ca are de ce sa fie acolo intr-o seara in care de obicei se picoteste dupa un week-end incarcat cu diverse si felurite aspecte.
S-a terminat recitalul “sobolanilor” si s-au tras draperiile, fiindca ar fi impropriu spus ca s-a lasat cortina. Au urmat circa trei sferturi de ora de pregatiri in spatele panzelor, pe la standurile cu bere si pe la tigara. Totul pe un fundal muzical destul de ciudat de hip-hop, dar ma gandesc ca acesta a fost incuviintat de managementul lui Jack White. La cat de excentric si de pretentios este, sunt sigur ca n-ar fi lasat ca tocmai un astfel de amanunt sa scape.
Cu o intarziere de 20 de minute fata de ora anuntata, a inceput. Nu sunt un mare admirator al genului de rock alternativ sau indie (in afara de Muse, care chiar imi place, celelate trupe ma cam lasa absolut indiferent), dar trebuie sa recunosc ca echipa cu care Jack White s-a infatisat duminica seara la Romexpo n-a sunat si n-a aratat deloc rau. Asa cum spuneam mai sus, se vad influentele din copilaria si adolescenta lui Jack White. Se vede in incursiunile prin chitara ca a crescut cu Led Zeppelin, se aude in pianul pe care-l ataca uneori demonic ca este atasat de zona clasica, se simte ca nu este nicidecum strain de blues, ca nu face rabat nici de la muzica country cu care i-a facut in cateva ocazii pe cei din public macar sa dea din picior sau sa dantuiasca de-a dreptul, dovada stand faptul ca a abandonat Detroit pentru o viata mult mai linistita intr-o suburbie a orasului Nashville.
Tot acest cocktail al genurilor se prea poate sa fi fost pe placul celor prezenti pentru ca altfel n-ar fi existat o sala intreaga de Romexpo cu bratele in aer si aplaudand in ritm cu muzica. Personal, cel mai mult din trupa mi-a placut Daru Jones, batea omul cu atata determinare in tobe de ziceai ca l-au maltratat in copilarie si acum se razbuna pe ele. Impecabil, tot respectul pentru un astfel de muzician dar si pentru ceilalti membrii ai trupei: Lillie Mae Rische, Dean Fertita, Dominic Davis si Fats Kaplin.
Am avut parte de fix o ora si patruzeci si cinci de minute. Cam jumatate a pieselor a fost preluata din activitatea trupelor in care Jack White a activat. Asta este oarecum normal, avand in vedere cariera sa solo de data relativ recenta, insa nu inseamna ca nu si-au facut loc in concert si compozitii de pe cele doua albume pe care le-a scos de capul sau, ba chiar dimpotriva.
La cat de exacta si stricta a fost organizarea, nici nu avea cum sa se intample mare lucru. Lumea a intrat normal si fara eternizari la rand, coada la bauturi si la mancare n-a fost, toti au parut a se simti in largul confortului personal. Nu stiu care va fi urmatorul lor concert, dar cu multi tare mi-e teama ca voi avea placerea de a ma revedea in curand.
Setlist concert Jack White la Bucuresti:
1. Dead Leaves And The Dirty Ground (The White Stripes) – (White Blood Cells – 2001)
2. Lazaretto (Lazaretto – 2014)
3. High Ball Stepper (Lazaretto – 2014)
4. Hotel Yorba (The White Stripes) – (White Blood Cells – 2001)
5. Were Going To Be Friends (The White Stripes) – (White Blood Cells – 2001)
6. Top Yourself (The Raconteurs) – (Consolers Of The Lonely – 2008)
7. Im Slowly Turning Into You (The White Stripes) – (Icky Thump – 2007)
8. The Hardest Button To Button (The White Stripes) – (Elephant – 2003)
9. Astro (The White Stripes) – (The White Stripes – 1999)
10. Sixteen Saltines (Blunderbuss – 2012)
11. Temporary Ground (Lazaretto – 2014)
12. Three Women (Lazaretto – 2014)
13. Blunderbuss (Blunderbuss – 2012)
14. Weep Themselves To Sleep (Blunderbuss – 2012)
15. Would You Fight For My Love? (Lazaretto – 2014)
Encore
16. Alone In My Home (Lazaretto – 2014)
17. You Dont Know What Love Is (You Just Do As Youre Told) – (The White Stripes) – (Icky Thump – 2007)
18. Freedom At 21 (Blunderbuss – 2012)
19. Cannon (The White Stripes) – (The White Stripes – 1999)
20. Seven Nation Army (The White Stripes) – (Elephant – 2003)
