Iced Earth in The Silver Church – cronica unei ierni anuntate!

23

Personal, incep sa apreciez din ce in ce mai mult concertele sustinute in sali mici, inchise. Atmosfera este mult mai intima si obscura, iar sunetul ramane captiv, astfel ca publicul se poate concentra numai pe ceea ce a venit sa vada si sa asculte. Fiind primul spectacol de anul acesta si vibrand de nerabdare sa imi intru cat mai repede in ritm, nu am pierdut deloc vremea si am ajuns in Silver Church chiar la ora stabilita in program pentru prima trupa de deschidere. Judecasem corect, intrucat, poate spre surprinderea tuturor, programul a fost respectat la secunda si pentru asta trebuie felicitate trupele prezente si mai ales organizatorii evenimentului.

Un alt lucru demn de mentionat cu privire la organizare si pe care sper sa-l revad fara exceptie la toate concertele din Romania a fost firma de paza angajata – Blackhawk Security. M-am bucurat extrem de mult sa vad oameni familiari cu fenomenul, amabili, deschisi la minte si ghidusi pana la Dumnezeu, care stiu sa se faca placuti, sa-si faca excelent treaba fara sa atraga atentia si fara sa incurce pe absolut nimeni. Ba din contra, accesul publicului s-a facut rapid si fara impedimente iar cei prezenti au respectat in mare masura rugamintea sa nu fumeze inauntru. Mai mult, in lipsa unui spatiu dedicat (photo pit), fotografii de langa scena au fost “protejati” de publicul mai entuziast.

Cei care au spart gheata in acea seara friguroasa de ianuarie au fost australienii de la Elm Street. O trupa extrem de tanara care si-a revasat pur si simplu energia peste cele cateva sute bune de oameni prezente in Silver Church. Desi genul abordat e foarte apropiat de heavy metal-ul traditional, sunt de parere ca trupa nu a adus vreun mare plus spectacolului. Poate singurul element pozitiv pe care l-am observat a fost frecventa solourilor chiar bune pe alocuri pentru niste baieti care par impinsi mai degraba de ideea de a face rock decat de calitate si de esenta creativa.

Dupa aproximativ jumatate de ora au venit la timona cei de la Warbringer. Formatie cu ceva mai multa rezonanta printre iubitorii rockului. Acestia din urma au reusit cu adevarat sa incalzeasca atmosfera si sa-si apropie auditoriul. Warbringer a cantat aproximativ o ora, destul de mult pentru o formatie de deschidere. Au facut-o insa din ce in ce mai bine cu fiecare piesa, astfel ca a doua parte a reprezentatiei a sunat excelent si ne-a agitat cum se cuvine sangele in vene in asteptarea capilor de afis. Ba mai mult, baietii au reusit sa ne convinga mai tinerii confrati sa initieze si vreo cateva moshpit-uri, lucru pe care-l vad pentru prima data in Silver Church.

Punctualitatea si profesionalismul de origine germana par a fi elemente definitorii pentru una din trupele veterane ale metalului power si thrash american. O trupa prin care s-au perindat intr-o nu foarte vesela consecutie trei dintre cele mai bune voci ale genului. Raman la parerea ca timbrul lui “Ripper” Owens nu s-a potrivit niciodata stilului acestei trupe si ma pot declara pe deplin multumit de noul vocalist. Stu Block pare intr-adevar capabil sa duca excelent piesele din epoca Barlow si sa-si insuseasca muzicalitatea de pe ultimele doua albume, compozitii ce par mai bine adaptate pe dramatismul si pe latura guturala, aproape de death metal a vocii sale.

Avand in vedere noile schimbari din cadrul trupei nu pot spune ca acestea sunt sesizabile si la nivelul concertelor. Mana de fier a lui Schaffer este mai mult decat evidenta in orice activitate a trupei. Iced Earth nu a fost niciodata o formatie spectaculoasa pe scena, renuntand la agitatie excesiva, topaieli si nebunii si axandu-se pe cele mai importante ingrediente ale spectacolelor lor, riffurile inconfundabile ale lui Jon si gravitatea vocala din centrul scenei.

Stu Block si compania ne-au infruntat fara intarziere pe ritmul sacadat de tobe ale piesei “Plagues of Babylon”, care da numele si celui mai recent album. Marturisesc ca nu reusisem sa ascult intregul album pana la ora concertului, insa acum pot sustine fara nici un fel de problema ca piesele suna mult mai bine live decat pe disc. Probabil ca asa au si fost concepute. Exista unele piese sau chiar albume care suna infinit mai bine in concerte decat intr-o auditie aleatorie in propria sufragerie. In ceea ce ma priveste, aceste utlime doua albume aduc consolidarea pozitiei lui Stu ca vocalist definitiv al trupei, iar acest fapt reiese extrem de clar din “Plagues of Babylon”. Albumul demonstreaza o revenire la atmosfera intunecata din albumele de inceput, cu piese absolut croite pe noile calitati vocale ale lui Stu, probabil cel mai versatil dintre vocalistii acceptati de Schaffer, variind de la registrele joase pana la acutele bine stratificate ce asigura impactul brut dar solemn al refrenelor.

Nu putini au fost cei care s-au ciocnit de atitudinea urzicata a liderului trupei in ceea ce priveste contributiile creative. Si totusi, avand in minte acest aspect, in toate cele trei piese care figureaza pe albumul “Plagues of Babylon” abordate in concertul de pe 28 ianuarie am sesizat mult mai multa libertate de miscare pentru chitaristul principal. Troy Steele a smuls in continuu solouri savuroase si captivante si am observat disparitia acelei autocenzuri a soloistului din concertele anterioare. Jon Shaffer, pe de alta parte, are figura unuia dintre aceia pe care zambetele ii curteaza arareori, si totusi, la 30 de ani de cand a pus pentru prima data mana pe o chitara, nu conteneste in a-si ciupi coardele cu aceeasi efervescenta ca in trecut. Stu se adreseaza pentru prima data publicului abia dupa a patra piesa, “V” de pe albumul Dystopia, o compozitie buna si cu esenta, avand un refren superb cantat de Stu cu Schaffer si bassistul Appleton pe fundal.

Interactiunea cu auditoriul a fost redusa la minimum, Stu anuntand sporadic anumite piese si istoricul din spatele lor. Un astfel de exemplu a fost “If I could see you”, compusa de liderul trupei in cinstea bunicului sau. Trebuie sa recunosc ca nu mi s-a parut cel mai profund mesaj, fapt datorat probabil si interpretarii mai putin reusite a lui Stu Block. Cred ca acesta din urma e mult mai bine pregatit si adaptat pieselor agresive si versatile fata de ritmul greoi al baladelor. Stu s-a revansat totusi spre final cand a interpretat fabulos piesele “Chtulu” si “A question of Heaven”, compozitii cu acute solicitante si prelungi si prin care vocalistul a defilat in ropotul de aplauze al auditoriului spre cele trei melodii de bis.

Mi se pare destul de greu sa discut despre un concert care, desi se desfasoara in conditii excelente, cu maximum de profesionalism si punctualitate, cu o calitate optima a sunetului, nu iese deloc din tipar si nu reuseste sa se impuna in memorie in fata altor concerte. N-as vrea sa fiu inteles gresit, concertul a fost foarte bun, dar a fost sustinut in aceeasi tema cu toate celelalte spectacole Iced Eearth la care am luat parte. Toata lipsa de interactiune a parut un monolog lirico-muzical sustinut cu un scop care, odata indeplinit, nu mai suporta timp de complicatii si accesorii. Elemente care altfel ar trebui sa stea la baza reprezentatiilor live de orice gen. De asemenea, setlistul abordat mi-a dat senzatia de limitare, desi publicul nu a simtit nevoia de a solicita vreo piesa care sa nu fi fost cantata. Cred ca o trupa de anvergura Iced Earth nu ar trebui sa se rezume intr-o proportie atat de mare la doar trei albume. Piese precum “Travel in Stygian”, “Burnt Offerings” sau “Dracula” (care mi se pare extrem de potrivita avand in vedere tara si locul in care a fost sustinut concertul) sunt doar cateva titluri de pe albumele de capatai care ar avea oricand loc intr-un reprezentatie Iced Earth de clasa.

Setlist concert Iced Earth in Silver Church 2014:

1. Plagues of Babylon
2. Democide
3. Dark Saga
4. V
5. If I Could See You
6. Disciples of the Lie
7. Among the Living Dead
8. Burning Times
9. Blessed Are You
10. Vengeance Is Mine
11. Cthulhu
12. My Own Savior
13. A Question of Heaven
14. Dystopia
15. Watching Over Me
16. Iced Eart