Spuneam la sfarsitul ultimei editii, cea din toamna anului trecut, ca Metalhead Meeting incepe sa fie un nume pe scena de metal de la noi si care incepe sa atraga public si de prin vecini. Toate acestea sunt cu siguranta o multumire imensa pentru organizatori, dar si o povara morala fiindca te obliga pe viitor sa tii la fel de sus stacheta, ba chiar sa incerci sa te auto-depasesti. Se pare ca nu m-am inselat prea tare in privinta asta si, pe masura cu trecerea lunilor ce precedau evenimentul, am constatat cu bucurie si cu groaza in acelasi timp ca ce avea sa urmeze la mijlocul lui iunie se anunta ceva demn de foarte luat in seama. Spun cu bucurie pentru ca oferta de pe afis era extrem de generoasa, insa eram terifiat de tributul fizic pe care trebuie sa-l depui in patru zile de festival. Stiam eu ca aveam dreptate cand spuneam ca aceste manifestari culturalo-artistice trebuia sa le prind in urma cu 15-20 de ani, altfel stateau pe atunci datele andurantei si sunt convins ca nu numai pentru mine.
Revenind la ce este important, adica festivalul in sine, el a insemnat practic un maraton muzical si organizatoric. Nu este putin lucru sa asezi in ordine aproape cincizeci de trupe, mai ales ca unele ma gandesc ca erau in turneu. Este adevarat ca au fost si trupe romanesti si cu ele te intelegi mai usor, te cunosti cu ei foarte bine in calitate de organizator de evenimente in muzica de gen locala, insa pe afis au mai fost si nume din afara, mari sau foarte mari, cu care trebuie sa te comporti ceas fiindca in joc este onoarea ta pe viitor.
Prima curiozitate a fost insasi locatia in care s-a desfasurat festivalul. Marturisesc ca habar n-aveam de ea si de existenta sa, desi sunt destul de familiarizat cu zona prin prisma situatiei locative, tot ce stiam era ca pe vremuri acolo erau niste hale industriale care au fost demolate de-a lungul anilor tranzitiei si odata cu construirea AFI Cotroceni. O schimbare de peisaj nu strica din cand in cand, ar fi bine ca asta sa se intample chiar din ce in ce mai des fiindca ar insemna locuri noi pentru concerte, deci am intampinat cu entuziasm totusi stavilit aceasta alegere.
Prima zi – Preambul
Pe principiul vorbei intentionat dezacordata gramatical ca “unii mai si munceste”, n-am putut semna condica in primele doua zile chiar de la inceput. Bazandu-ma pe marturia unui amic ca primele trupe au sunat bine si luand in considerare experientele proprii anterioare de la concertele 9.7 Richter, An Theos, Gothic, Hatemode sau Kistvaen, tind sa-i acord credit si sa cred ca asa a si fost. Ajuns la fata locului cu putin dupa inceperea recitalului AURA, am inteles ca am pierdut la mustata doua momente mai delicate, si anume niste probleme tehnice cu sunetul chitaristului si o iesire verbala ceva mai intempestiva a solistei la adresa cuiva din public care infiera cu manie proletara. Fiind vorba despre un incident petrecut in prima zi si pe marginea caruia am citit ulterior destule pareri pro si contra, zic ca mai bine sa trecem mai departe fiindca a fost doar un incident izolat si secundar care nu are nimic de-a face cu imaginea festivalului per total.
Dupa AURA au urmat vecinii nostri unguri de la KISS Forever, cea mai cunoscuta formatie-tribute a legendarei trupe intemeiatoare a genului glam-metal. In privinta lor as mentiona faptul ca au inceput foarte bine, au continuat minunat cu piese de referinta, dupa care pauza subita. Erau destui prin preajma mea care erau convinsi ca se vor intoarce pe scena pentru a continua, insa nu au facut-o, iar asta o spun prin prisma faptului ca au lipsit de la apel hituri arhi-cunoscute si aici nu ma refer doar la clasicul “I Was Made For Loving You” ca au mai fost si destule altele. Mi-am adus aminte de stupoarea si consternarea unora de la concertul Bob Dylan din 2010, atunci cand nu a cantat – sper sa nu ma insele memoria – “Blowin In The Wind”. Despre Dylan se stie insa ca este ciufut si canta ce vrea el pentru ca numele, statura si legenda ii permit asta si ca va vinde in continuare bilete orice ar face fiindca oamenii sunt dispusi sa inghita multe (din pacate), dar consider ca altii care vor sa prinda la public ar trebui sa fie ceva mai maleabili. Este posibil insa ca nici timpul alocat sa nu le fi permis sa se desfasoare, e bine sa nu fie exclusa nici aceasta ipoteza. In fine, recitalul a fost foarte placut in ansamblul sau, cu aceste mici omisiuni.
Ultima trupa pe afisul primei zile a fost Cargo la ceas aniversar de trei decenii. Prezentati cu mare fala si pompa, ei au inceput in varianta acustica si deja aveam mari semne de intrebare cum ar suna un intreg recital in aceasta maniera. Au cotit-o insa in varianta obisnuita lor in cele din urma si s-a putut observa ca lumea a trait cu adevarat concertul, am aflat ca au fost oameni din public care si-au luat bilet doar pentru acest concert din motive pur sentimentale. Nefiind neaparat un mare fan al trupei din perioada post-Kempes, ca multi altii de altfel, nu pot sa nu apreciez totusi devotamentul unora pentru amintirile peste care s-au scurs atat de multi ani.
Ziua 2
Vineri am reusit sa ajung doar cu foarte putin inainte de Bucovina. Despre ieseni nu ar mai fi foarte multe de adaugat, mi-am declarat deja simpatia si cum ca ar fi trupa romaneasca preferata de metal si nu m-au dezamagit nici de data asta. Singura observatie ar fi ca, spre deosebire de concertele indoor, de data asta mi s-au parut a canta ceva mai lent pe voce si mai in reluare, posibil si din cauza conditiilor de propagare a sunetului intr-un spatiu deschis, dar este foarte posibil sa fi fost doar o impresie personala. Una peste alta, m-am bucurat si m-au bucurat cu inca o reprezentatie pe cinste si cu vestea ca ne revedem in toamna.
Nu stiu daca a fost o strategie de marketing a organizatorilor pentru a atrage public de a nu concentra mai multe trupe din acelasi gen muzical intr-o singura zi sau asa a picat din cauza programului fiecarei formatii, insa am observat ca in fiecare zi a fost introdusa in program cate o trupa de folk-metal exact la ora potrivita, parca special pentru a trezi din letargie capetele palite strasnic de arsita soarelui fix in moalele lor. Primul exemplu in acest sens au fost finlandezii de la Turisas, un nume suficient de cunoscut al genului. Cu atitudinea lor barbara, cu vestimentatia desprinsa parca din “Game Of Thrones”, cu fetele si busturile manjite in rosu, au reusit sa bage adanc dracii in public, totul culminand cu un cover metal dupa celebra “Rasputin” a celor care in urma cu niste decenii faceau furori pe scena pop si disco sub numele de Boney M.
Ultimele trupe care au pus capac celei de-a doua zi de Metalhead Meeting au fost doua reprezentante de vaza ale genului black-metal nordic. Pe de o parte, suedezii de la Dark Funeral, de cealalta parte, norvegienii de la Satyricon, ambele formatii descinzand din al doilea val de black-metal al inceputurilor de ani ’90. Cu un plus de nuanta epica pentru cei din urma, care poate ar fi trebuit sa fie programati a canta cei dintai, cele doua au urcat temperatura sangelui in venele amatorilor de gen mult mai mult decat o facusera berile ingurgitate pana la acea ora.
Setlist Dark Funeral la Metalhead Meeting 2015:
1. Stigmata
2. Atrum Regina
3. Goddess Of Sodomy
4. Nail Them To The Cross
5. Vobiscum Satanas
6. My Funeral
Setlist Satyricon Metalhead Meeting 2015:
1. Now, Diabolical
2. Black Crow On A Tombstone
3. Nekrohaven
4. Filthgrinder
5. Hvite Krists Død
6. Walk The Path Of Sorrow
7. Our World, It Rumbles Tonight
8. The Pentagram Burns
9. Fuel For Hatred
10. K.I.N.G.
11. Mother North
