Avishai Cohen revine in Romania in concert la Sala Palatului

67

In 2020, Avishai Cohen implineste 50 de ani si sarbatoreste in stil mare, cu turneul 50:50:50. Vor fi 50 de concerte in 50 de tari si nu putea lipsi din Romania, dupa o pauza de 5 ani.

Contrabasistul israelian va concerta pe 22 aprilie 2020, la Sala Palatului in formula de trio si isi va prezenta cea mai recenta aparitie discografica, albumul “Arvoles” aparut anul acesta. Alaturi de el, pe scena vor urca pianistul Elchin Shirinov din Azerbaidjan si tobosarul israelian Noam David. Biletele se pot achizitiona de pe iabilet.ro la urmatoarele preturi:

110 lei – Categoria IV
130 lei – Categoria III
160 lei – Categoria II
180 lei – Categoria I
220 lei – VIP

Cu o cariera lunga si aventuroasa, cu 17 albume scoase pana azi,dupa ce a cantat timp de 6 ani cu Chick Corea si a avut nenumarate colaborari cu Bobby McFerrin, Roy Hargrove sau Paquito de Rivera, compozitorul si muzicianul israelian a inregistrat cel mai mare succes comercial cu albumul “1970” scos in 2017 si care l-a expus unei audiente pop ce nici macar un era constienta de lunga sa istorie in jazz.

Probabil ca pasul firesc ar fi fost ca el sa continue sa mearga pe acest drum, dar Avishai este mult mai interesat sa exploreze si asta s-a intamplat cu urmatorul album de anul acesta.

Arvoles“, copaci, in ladino, limba sefarzilor din Peninsula Iberica, este o intoarcere la radacinile sale muzicale la care se adauga experientele capatate in timp ca muzician, tata si sot. Coperta albumului este o pictura realizata de mama sa iar atmosfera albumului este una nostalgica, care se simte cel mai bine pe piesele Childhood, New York 90 si Nostalgia. Swing, hardbop, bebop, muzica clasica si ritmuri afro-caraibiene, sunt toate prezente in ADN-ul acestui album.