25 Oct 2020

Kultika lanseaza un nou album, Capricorn Wolves

Kultika, formatia timisoreana de post metal, va lansa la inceputul anului viitor cel de-al doilea album de studio, intitulat  “Capricorn Wolves“. Materialul va fi...

ARTmania Festival 2012

Citește și

Kultika lanseaza un nou album, Capricorn Wolves

Kultika, formatia timisoreana de post metal, va lansa la inceputul anului viitor cel de-al doilea album de studio, intitulat ...

Lunatic Soul a lansat videoclipul Navvie

Lunatic Soul, proiectul muzical al lui Mariusz Duda, liderul trupei poloneze Riverside, va lansa pe 13 noiembrie 2020, cel...

Urmareste noul videoclip Ordinul Negru, Vodevil Isais

“Vodevil Isais”, noul videoclip Ordinul Negru, formatia timisoreana de black metal, poate fi urmarit mai jos. Piesa este inclusa...

In primul rand, as vrea sa evidentiez ceea ce probabil este clar pentru multi, si anume faptul ca, aflat la a saptea editie, ARTmania a devenit un festival de traditie si cu personalitate in peisajul rock autohton, lucru ce se mai intampla doar cu B’Estfest, Top T sau Peninsula, dar la acestea nu am participat. Mai mult decat atat, acestea au intrat, mai mult sau mai putin organizat, intr-un circuit international care aduc un numar important de fani din mai toata Europa. Iar daca B’estfest s-ar caracteriza prin “distractie” si Top T prin “traditie”, atunci pentru ARTmania descrierea potrivita ar fi “eleganta”, caracteristica ce se aplica in aceeasi masura si orasului-gazda Sibiu.

Trecand la activitatile artistice propriu-zise, ma voi limita strict la cele la care am participat, acestea fiind cele muzicale de pe scenele principale. Prima zi, cea de vineri, am inceput-o la ora 15.00 in Piata Mica, sperand sa vad Reborn, Voices of Silence si Kitsune Art. Din pacate, pana la ora 16.00 nu s-a miscat nimic si am plecat, revenind in jurul orei 18.00 ca sa ii prind macar pe spanioli dar iar a fost liniste pana la 18.45 cand a trebuit sa plec spre Piata Mare. Ghinion, si pentru mine dar cred ca si pentru trupe.

Prin urmare, primul recital al zilei a fost al norvegienilor de la Trail Of Tears. Un death-black melodios cu accente simfonice, un vocal growl si o soprana, au strans deja un nucleu consistent de public ce a reactionat foarte bine, si judecand dupa reactia membrilor trupei se vede treaba ca si ei au fost foarte placut impresionati de feedback-ul primit.

Au urmat suedezii de la Deathstars, si incepand de aici poate pleca un subtitlu generic al festivalului: “femei frumoase si barbati ciudati”. Adeptii unui goth-dark-horror-glam metal, ca look, muzica, mesaj si nume de scena, au strans deopotriva aprecieri dar si ironii. Desi nu relationez deloc cu corpse-paint-ul ca accesoriu al muzicii, recunosc totusi ca aprecierile au fost predominante iar hit-urile lor au curs unul dupa altul, cu exceptia unuia pe care chiar il asteptam cu interes, “Death Dies Hard”. Un spectacol foarte bun, de vazut si revazut cand se iveste ocazia.

Urmatorii au fost olandezii de la Epica, pe care nu i-am vazut la Bucuresti din motive de nepotrivire prea mare de gusturi cu genul lor metal simfonic, dar mai ales cu mezzo-soprana Simone Simons. De data asta, jumatate din setlist a reprezentat promovarea noului album “Requiem for the Indifferent”, instrumentalul si growl-urile mi-au captat oarecum atentia dar nu voi deveni un fan Epica si nu ma voi inghesui la urmatorul lor concert. Nici macar “sex-simbolicitatea” Simonei nu m-a dat pe spate, dupa mine ar fi genul de femeie frumoasa dar insipida (Madalina Manole–like – RIP), si care mai are ceva la lucrat la pasajele de stat pe scena intre partile vocale, cand deseori parea stinghera si alterna intre un dans disco si un headbang de rockoteca. Fani, nu-mi sariti in cap!

Eh, si au urmat nemtii de la Die Toten Hosen…si o atmosfera greu de descris in cuvinte pentru cei ce nu au fost acolo. British-german punk-rock-metal cu o energie extraordinara, in ciuda varstei lor sau poate tocmai datorita acesteia si a experientei de 30 de ani. Aproape 30 de melodii la foc automat, piese proprii, cover-uri mai mult sau mai putin celebre, cantece nemtesti de baut bere si un alt cover, “You’ll Never Walk Alone” (Gerry & The Pacemakers). Totusi, acesta este legat mai mult de pasiunea pentru fotbal a vocalistului Campino, un mare fan FC Liverpool dar si Fortuna Dusseldorf, echipe cu aceleasi culori si cu acelasi imn arhicunoscut (mai mult, Fortuna a fost sponsorizata timp de trei ani de … Die Toten Hosen). Discursuri predominant in germana, intelese de majoritatea publicului, multi fani septuagenari ce au ridicat varsta medie pe la 40 de ani, melodii ce mi-au revenit in minte la fel de fresh cum erau in anii 90 cand i-am descoperit, plus multa adrenalina si voie buna – cam astea au fost ingredientele ultimului show de vineri.

Sa trecem la ziua a doua, sambata. Incepem tot cu Piata Mica, unde am vrut neaparat sa-mi vad prietenii si fostii colegi de la Abigail. Doar 35 de minute intarziere, am prins si un pic din bulgarii de la ViolentorY dar din pacate am pierdut Alternosfera din Piata Mare. Iar ghinion. Fiind prima trupa pe care o vad pe scena respectiva pot spune ca sunetul a fost bun spre foarte bun dar publicul oarecum destul de apatic in ciuda prestatiei convingatoare a bucurestenilor. Doom-death melodic si atmosferic, in niciun caz “invechit”asa cum spun unii, ci fix asa cum trebuie sa fie doom-ul, neputand fi nici vechi si nici modern, ci doar bun sau banal. Iar Abigail il fac bine de tot. Recitalul a avut trei parti, primele doua calupuri cuprinzand melodii noi iar ultimul avand hiturile clasice “Biterness…Tears” si “Sonet”, melodii care intr-un final au apropiat publicul de scena si au incalzit atmosfera.

Ajungem in Piata Mare fix dupa Alternosfera, si nu imi dau seama de ce s-a programat astfel concertul de acolo, cu moldovenii la 15.30 si apoi Poets Of The Fall la 16.30 pentru ca urmatorii, Delain, sa fie la 19.00. O fi fost din cauza avioanelor, cine stie? Deci incep “Poetii”… care se incadreaza asa cum am zis mai sus in categoria barbatilor ciudati, cel putin vocalul avand o teatralitate, o tinuta si niste gesturi un pic exagerate, sa zicem, pentru stilul lor. Sau poate ca nu, si poate ca asta e secretul succesului lor, alaturi de melodiile intr-adevar foarte bune. I-as incadra pe finlandezi intr-un rock-metal melancolic, mai melodiosi, mai alternativi si mai soft decat HIM, cu un succes nebun la public, cred ca jumatate din cei prezenti la acea ora fiind fani impatimiti.

Din fericire, olandezii de la Delain ne-au readus la categoria femeilor frumoase, cu un stil metal simfonic mult mai pe gustul meu decat Epica, cu o comparatie de genul Tarja vs Anette, din punctul meu de vedere castigata clar de ultima, si in cazul de fata de Charlotte Wessels. Cu destule elemente “pe banda”, ca multe formatii din ziua de azi dealtfel, Delain au avut un setlist echilibrat intre cele trei albume lansate si desi pareau un outsider al festivalului au lasat o impresie foarte buna.

Au urmat nemtii de la Edguy, heavy metal clasic desi am inteles ca acum se spune power metal, asa cum stiam ca erau Pantera. In fine, trecem peste definitii si voi trece repede si peste recitalul lor, pentru ca a fost cam ce ne asteptam cu totii, desi un pic cam scurt. Refrene cantabile, interactiune cu publicul cat cuprinde, glume, energie si un sound compus din chitari, fara claviaturi (cred ca au fost singurii fara clape, impreuna cu Die Toten Hosen).

Finalul nu putea fi decat al britanicilor de la My Dying Bride … si din pacate iar nu pot spune multe pentru ca am cam fost in transa, pentru prima data din cele trei show-uri vazute. Nu pot spune de ce, poate din cauza setlist-ului care a fost un best of, lovind inca de la inceput cu “Your River”, sau poate pentru ca pur si simplu muzica lor a inceput sa se identifice din ce in ce mai mult cu apartenenta mea muzicala. Un sunet excelent a adancit Piata Mare intr-o atmosfera sumbra, apasatoare, melodiile au curs una dupa alta perfect, iar Aaron a redefinit conceptul de teatralitate. Daca Deathstars sau Poets Of The fall au fost teatrali, atunci My Dying Bride au fost exact esenta, sentimentul nu a fost alterat sau exagerat, nu au jucat doar niste roluri, ci le-au trait pur si simplu. O experienta personala poate irepetabila, un amalgam de trairi cum greu pot fi descrise dar care cu siguranta nu vor fi uitate.

Cam asa a fost ARTmania 2012, cu mai multe ciudatenii logistice decat in alti ani dar cu doi headliner-i si un line-up care au respectat traditia si care ne asigura, daca mai era cazul, ca si anul viitor vom avea o noua editie la fel de interesanta.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -

Ultimele articole

Kultika lanseaza un nou album, Capricorn Wolves

Kultika, formatia timisoreana de post metal, va lansa la inceputul anului viitor cel de-al doilea album de studio, intitulat ...

Lunatic Soul a lansat videoclipul Navvie

Lunatic Soul, proiectul muzical al lui Mariusz Duda, liderul trupei poloneze Riverside, va lansa pe 13 noiembrie 2020, cel de-al 7-lea album, intitulat “Through...

Urmareste noul videoclip Ordinul Negru, Vodevil Isais

“Vodevil Isais”, noul videoclip Ordinul Negru, formatia timisoreana de black metal, poate fi urmarit mai jos. Piesa este inclusa pe EP-ul "Nebuisa" lansat pe...

Asculta noul single Dark Tranquillity, Identical To None

Vesti bune pentru fanii trupei Dark Tranquillity (melodic death metal). Dupa o pauza de patru ani suedezii vor lansa pe 20 noiembrie 2020, sub...

Benediction a lansat videoclipul noului single, Iterations

Benediction a lansat astazi, 16 octomrie 2020, cel de-al 8-lea album de studio intitulat “Scriptures“. Pentru a sarbatori evenimentul trupa ofera fanilor videoclipul piesei...
- Advertisement -

Articole similare

- Advertisement -
X