Wormgod lanseaza albumul de debut si primul single – Audio

39

Dupa aproape un deceniu de inactivitate de la ultimul demo lansat, trupa bucuresteana Wormgod revine cu primul album, intitulat “Where Old Curses Rest“, gata sa fie lansat pe CD de Void Wanderer Productions in parteneriat cu War Productions pe 14 octombrie 2022. Primul single de promovare este “Blossom of Fear” si poate fi ascultat mai jos.

Pentru a reflecta o productie care a intampinat nenumarate probleme, dar si tematica celor noua piese, discul are artwork-ul semnat de Costin Chioreanu si este mixat si masterizat de Andrei “Oase” Spataru la OsimetriC Productions Studio. Albumul poate fi precomandat de la casele de discuri. Un stock mic de CD-uri va fi adus si in tara aproape de data lansarii.

Tracklist “Where Old Curses Rest”:

1 – My Blood
2 – The Blossom of Fear
3 – Hunter’s Wake
4 – In Vale
5 – Failure’s Reign
6 – Icon of Sin
7 – Olden Crusade
8 – Amorphous Hate
9 – Post Self-Apocalypse

Componenta:
Vladimir Toma – instrumente
Octav Necrosis – voce

Stilul trupei Wormgod este black metal atmosferic cu influente de death metal. Atmosfera muzicii este inspirata de privelistile urbane din Bucuresti, orasul de provenienta al trupei.

Format in 2009 de Vladimir (instrumente), proiectul a debutat cu doua demo-uri lansate independent, cu doi vocali diferiti: 2010 – eponim si 2013 – Divided.

In urmatorii ani, Vladimir a continuat sa compuna muzica noua pentru primul album Wormgod si l-a cooptat pe Octav Necrosis (Akral Necrosis) din nou pentru partile vocale. Intreg materialul a fost initial inregistrat in 2018, apoi pierdut accidental in timpul procesului de mixare. Pentru a finaliza materialul, in 2019, trupa a schimbat studioul de productie si a inceput colaborarea cu Andrei “Oase” Spataru care s-a ocupat de inregistrare, mixat si masterizat.