A fost anuntat primul headliner pentru Metal Gates Festival

39

Primordial este primul headliner confirmat de Final Step Productions pentru editia din acest an a festivalului Metal Gates Festival. Evenimentul, ajuns la editia cu numarul patru, va avea loc in perioada 15 – 17 octombrie 2020, in clubul Quantic din Bucuresti.

Biletele (Presale 1) se pot achizitiona la pretul de 190 lei de pe iabilet.ro iar pana in prezent la Metal Gates Festival vor mai concerta Agathodaimon , Helevorn, Nightrage, Haunted, Famyne si Varathron.

Primordial este o trupa de pagan metal (autointitulat primordial metal), din Dublin, Irlanda. Acestia s-au fondat in 1987, initial ca o trupa de coveruri. Prin trupa s-au perindat mai multi vocali, pana in momentul in care A.A. Nemtheanga s-a alaturat grupului, dupa care au inregistrat primul demo in 1993, dark romanticism. Acesta a fost vandut in peste o mie de copii, iar Primordial s-au trezit in fruntea celui de-al doilea val al miscarii black metal.

Cu un mix letal de doom si death, impreuna cu niste elemente de muzica folk irlandeza traditionala, trupa a lansat albumul de debut, “Imrama”, via Cacophonuous Records in 1995. Urmatoarele albume: “A Journey’s End” (1998), “Spirit the Earth Aflame” (2001), “Storm Before Calm” (2002) si “The Gathering Wilderness” (2005) au adus influentele celtice mult mai pregnant in muzica acestora. Lansat in 2007, “The Nameless Dead” a fost inregistrat doar cu echipament analogic si a rezultat cel mai brut si mai spontan sunet pana in acel moment. Au urmat “Redemption at the Puritan’s Hand” in 2011, mult laudatul “Where Greater Men Have Fallen” (2014) si “Exile Amongst the Ruins” in 2018.