Dupa aparitia primului clip, “Epitaph“, God Is An Astronaut revine cu al doilea video de promovare, piesa aleasa fiind “Komorebi”. Noul album, intitulat “Epitaph”, contine 7 piese in maniera binecunoscuta, post-rock, si va avea lansarea pe 27 aprilie sub egida Napalm Records. Coperta este realizata intr-o maniera dark, melancolica de artistul francez Fursy Teyssier iar mai jos puteti urmari primul videoclip de prezentare.
God Is an Astronaut este o trupa irlandeza de post-rock instrumental infiintata in 2002, an in care a fost lansat si albumul de debut, “The End of the Beginning”. Acesta a iesit pe piata sub propriul label “Revive Records”, decizie ce le-a permis sa detina integral controlul creativ asupra materialului.
Discul a fost urmat de alte 7 albume de studio: “All Is Violent, All Is Bright” (2005), “A Moment of Stillnes”s (2006), “Far from Refuge” (2007), “God Is an Astronaut” (2008), “Age of the Fifth Sun” (2010), “Origins” (2013) si “Helios | Erebus” (2015), ce au consolidat pozitia grupului in clasamentul celor mai bune trupe de rock instrumental din lume.
Fiecare album a fost construit ca un “instantaneu sonic” al personalitatii grupului la momentul inregistrarii acestuia, muzica lor combinand cu succes diferite influente, de la krautrock a la Tangerine Dream, pana la post-rock si chiar space rock-ul facut de Pink Floyd.
Dincolo de munca de studio, irlandezii au devenit cunoscuti totodata si prin reprezentatiile live, in care muzica este completata de proiectii vizuale provocatoare si intense. Show-urile lor au atras atat atentia criticilor muzicali, cat si a fanilor, care au contribuit la raspandirea interesului pentru trupa si formarea unui public loial in toata lumea. De-a lungul carierei, God Is an Astronaut si-a trecut in CV turnee sold-out in Europa, aparitia in cadrul faimosului festival showcase Eurosonic, titlul de cea mai buna trupa instrumentala (conform revistei Maxim), dar si o “gaura” de 20.000 USD in urma primului lor turneu din USA, cand intregul echipament le-a fost furat dupa ultimul show.
Componenta actuala a trupei este: Torsten Kinsella (voce, chitara, clape), Niels Kinsella (bass, chitara, visuals), Lloyd Hanney (tobe, synth) si Robert Murphy (clape, synth, chitara).