Asculta integral noul album God Is An Astronaut, Epitaph

37

God Is An Astronaut va lansa noul album, intitulat “Epitaph”, pe 27 aprilie 2018, sub egida Napalm Record. Discul, primul dupa o pauza de 3 ani, contine 7 piese in maniera binecunoscuta, post-rock, in timp ce coperta este realizata intr-o maniera dark, melancolica de artistul francez Fursy Teyssier. Pentru cei interesati albumul poate fi ascultat in premiera pe RockStage mai jos.

God Is an Astronaut este o trupa irlandeza de post-rock instrumental infiintata in 2002, an in care a fost lansat si albumul de debut, “The End of the Beginning”. Acesta a iesit pe piata sub propriul label “Revive Records”, decizie ce le-a permis sa detina integral controlul creativ asupra materialului. Discul a fost urmat de alte 7 albume de studio: “All Is Violent, All Is Bright” (2005), “A Moment of Stillnes”s (2006), “Far from Refuge” (2007), “God Is an Astronaut” (2008), “Age of the Fifth Sun” (2010), “Origins” (2013) si “Helios | Erebus” (2015), ce au consolidat pozitia grupului in clasamentul celor mai bune trupe de rock instrumental din lume.

Fiecare album a fost construit ca un “instantaneu sonic” al personalitatii grupului la momentul inregistrarii acestuia, muzica lor combinand cu succes diferite influente, de la krautrock a la Tangerine Dream, pana la post-rock si chiar space rock-ul facut de Pink Floyd.

Componenta actuala a trupei este: Torsten Kinsella (voce, chitara, clape), Niels Kinsella (bass, chitara, visuals), Lloyd Hanney (tobe, synth) si Robert Murphy (clape, synth, chitara).

Tracklist “Epitaph”:

1. Epitaph
2. Mortal Coil
3. Winter Dusk/Awakening
4. Seance Room
5. Komorebi
6. Medea
7. Oisin