Nothing Really Has Changed – Concert Kerry Ellis & Brian May la Sala Palatului

35

In urma cu aproape treizeci de ani, legendara trupa Queen izbandea in performanta pe care putine trupe vestice o reusisera pana atunci. Spargea blocada Cortinei de Fier si ajungea la vecinii de la nord-vest in cadrul a ceea ce nimanui nici nu indraznea sa-i treaca prin cap la vremea respectiva, dar care avea sa fie ultimul turneu major al formatiei cu Freddie Mercury ca solist. Deceniile au trecut si a trebuit ca taman o seara de luni sa prilejuiasca unui membru al trupei de poveste sa ajunga pentru prima oara pe la noi prin batatura.

Pe scurt si pentru a intra in paine, participarea lui Kerry Ellis alaturi de Brian May in cadrul turneului “One Voice Tour” nu este decat continuarea colaborarii profesionale dintre cei doi inceputa in urma cu aproape cincisprezece ani. Debutand in urma cu nici o luna, turneul a dedicat ultima saptamana din februarie teritoriului italian pentru care de aproape o saptamana sa se fixeze in Europa Centrala si de Est, iar Sala Palatului n-a fost decat a patra halta din aceasta parte a continentului. Incotro se vor indrepta dupa noi si cat va dura, asta nu este foarte clar, insa este cert ca oamenii au avut pana acum ocazia sa auda o pleiada de coveruri atat dupa piese celebre din istoria muzicii, cat si coveruri dupa Queen. Ma rog, cam cat ai putea spune ca Brian May face coveruri dupa niste piese pe care le-a cantat de cand lumea, ba unele dintre ele fiind chiar compuse de el insusi. In fine, sa acceptam ca poate termenul a fost folosit in ideea ca piesele au fost interpretate in alta formula decat cea originala si sa vedem ce s-a intamplat de fapt luni seara fiindca asta este cel mai important pana la urma.

Orele 20:00, cele care trebuiau sa asigure debutul recitalului, au gasit lumea inca forfotind prin sala in cautarea locurilor pe scaune, in timp ce prin fata scenei defila trepidand de nerabdare o domnisoara ochelarista desirata ce tinea strans in maini un panou de carton pe care era scris multicolor ceva de genul “Welcome to Romania Brian May 2016” si inca niste cuvinte pe care n-am reusit sa le deslusesc. Incinta se umpluse cam la 60% din capacitate, iar fondul sonor era asigurat in surdina de niste muzica clasica cu influente baroce. Inca zece minute trecute in acest cadru calm si linistitor si survine prima alarma falsa care genereaza primul ropot de aplauze. Nimic insa de luat in seama, astfel incat lumea se cufunda din nou in toropeala si in navigat pe telefoane, mai putin desirata ce statea lipita de scena si nu dadea vreun semn cum ca s-ar lasa dusa de acolo.

Asteptarea si nerabdarea se milostivesc de ea si la putin dupa 20:10 se sting luminile si incepe pe ecranul de pe scena un clip animat cu niste figurine care topaie pe o muzica stranie, clip ce se incheie dupa vreo doua minute cu enigmaticul mesaj “Be the mushroom! Stop the cull!”. Senzatia de ciudatenie a fost pe moment, ulterior aveam sa aflu ca este vorba de popularizarea implicarii fatise a lui Brian May intr-o campanie extrem de mediatizata in Marea Britanie. In fine, nu asta ii preocupa in mod necesar pe spectatori, ci ii interesa mai degraba faptul ca in cateva secunde aveau sa intre pe scena cei doi amfitrioni ai serii. O intrare simpla, sincera, fara prea multe brizbrizuri si petrecuta in aplauzele prelungi ale unei asistente care se marise vertiginos catre trei sferturi din capacitatea salii. Cei doi se aseaza pe scaun, unul isi ia in primire chitara rece, cealalta microfonul, si purced la a asterne vraja peste oameni sub auspiciile unei lumini magenta ce invaluia scena si mare noroc cu unele reclame de la televizor ca altfel as fi putut jura ca era roz. Nici nu trece bine prima piesa si ne este dat sa auzim urechilor un extrem de neaos “Buna seara, Bucuresti! Sunteti bine?”, urmat de un inevitabil “Are you OK?”. Toata lumea pare sa fie cat se poate de OK, deci este un prilej numai bun pentru Brian May sa adreseze obisnuitul mesaj de curtoazie cum ca este un privilegiu sa se afle pentru prima data aici si-si exprima nazuinta ca la vara se va revedea cu toti cei prezenti. Iar cum toata sala racneste entuziasta si-i confirma asteptarile, este cazul sa o prezinte si s-o complimenteze pe partenera de scena, iar aceasta ii intoarce imediat favorurile si-l categoriseste fierbinte cu un binemeritat titlu de “Dr. Brian May”.

A propos de vorbitul asta intre piese, trebuie spus din capul locului ca a existat o permanenta comunicare cu publicul, ba fiind prezentat – mai in gluma, mai in serios – materialul ce urma a fi cantat si istoria din spatele sau, fie inserand diverse povesti despre muzica si despre alte aspecte complexe ale vietii. Am aflat astfel ca “Born Free” este dedicata fundatiei omonime a actritei Virginia McKenna si a sotului ei, cea care lupta de peste trei decenii contra exterminarii leilor in particular si a vanatorii aberante si criminale a animalelor salbatice in general; de altfel, piesa a fost insotita pe ecranul din spatele celor doi cu imagini in consecinta si in care era relevata si implicarea celor doi artisti in acest proiect. Sau cum “Something’ a fost debuseul creativ pentru cel mai tanar dintre Beatlesi, mai precis George Harrison, cel care statea la umbra lui Lennon si McCartney si care nu indraznise pana atunci sa se afirme. Sau cum “Im Not That Girl”, cand de altfel Brian May s-a si retras de pe scena, este o piesa reprezentativa pentru trecutul lui Kerry. Sau ca “Who Wants To Live Forever” este un cantec extrem de periculos pentru noi si sa fim cu bagare de seama ca doar a aparut pe coloana sonora a filmului “The Highlander” in urma cu cateva decenii. Si nu ar trebui omis faptul ca luni seara scena nu a fost doar a celor doi, ci ca de la a patra piesa si-a facut intrarea si orchestra intruchipata de Jeff Leach si asta pentru simplul fapt ca “nu am avut loc in autobuz pentru toti asa ca l-am luat doar pe el sa le faca pe toate”.

Ar fi inutil de mentionat ca cele mai gustate momente ale serii au fost cele in care in sala au rasunat acordurile pieselor Queen, care au ocupat de altfel aproape jumatate de setlist. Primele urale veritabile s-au facut auzite la “Somebody To Love”, la care publicul a si cantat refrenul, iar la “Love Of My Life” lumea a preluat aproape in intregime piesa impreuna cu cei doi, chiar daca exclusiv le-a apartinut doar la refren. Sa mai spun ca la “We Will Rock You” a fost isterie? Nu mai spun. Si nu mai adaug nici ca cele doua-trei ocazii in care pe ecran a aparut figura lui Freddie Mercury au fost sarbatorite de catre sala de parca ar fi venit Revelionul.

Dincolo insa de repertoriul Queen, aproape intreaga seara a fost a cantecelor linistite, delicate si romantice de mai era putin si se apucau doamnele sa-si insface nevinovatii care le insoteau si sa-i puna la corvoada de a le dansa tandru. In general acordurile lente au fost sustinute de chitari reci pe care Brian May le-a schimbat in dese randuri intre ele si doar in doua-trei cazuri a folosit chitarile electrice, intre care si la reinterpretarea piesei lui Elvis, atunci cand s-a servit de mica chitara rosie care a facut cariera si care sta sub eticheta de Mini-May. Schimbarea de ritm s-a produs insa spre final, odata cu “39” si “Roll With You”, cand oamenii s-au ridicat si s-au pus pe zbantuiala. La asta a contribuit si faptul ca pe scena a fost activata o camera aflata in spatele protagonistilor si care transpunea pe ecran imagini cu publicul debordand de entuziasm motric. Acesta a fost de altfel si momentul de glorie nesperata al desiratei care n-a prididit sa o rupa la fuga pe culoarul dintre scaune paralel cu scena, topaind frenetic si agitand in aer cartonul de care pomeneam la inceput. Daca instantaneele cu pricina vor aparea vreodata intr-un videoclip a celor doi, aceasta va ramane pe vecie in istorie si pe retina privitorilor din generatiile viitoare, aspect ce nu poate fi altcumva decat absolut remarcabil si care ne-ar bucura nespus.

Lasand celebritatea incipienta celor care o merita si au trudit cu adevarat pentru asta, sa revenim la subiect si sa mai mentionam ca la capatul unei ore si jumatate s-a facut ceea ce s-ar fi vrut ultima reverenta dinaintea iesirii din scena. Aceste gesturi au devenit insa atat de banale incat nu le mai crede nici macar o persoana care merge la concert pentru prima oara in viata, deci dupa nici un minut a revenit Omul-Orchestra care a dat tonul, fiind urmat pe rand si de cei doi. Un nou omagiu celor plecati mult prea devreme dintre noi, insotit de energica si saptezecista compozitie a lui Freddie Mercury au semnat finalul unui spectacol care a surprins spectatorii in urale si ovatii, iar pe cei de pe scena inclinandu-se minute bune in fata unei sali ce nu era chiar arhiplina, dar la vreo 90% din capacitate tot ajunsese intre timp.

A fost frumos luni seara la Sala Palatului. Ar fi fost si mai frumos daca organizarea s-ar fi dovedit impecabila si toti fotografii ar fi primit acreditari, insa asa se intampla cand alegi sa fii muma pentru unii si ciuma pentru altii. Dincolo de aceste aspecte logistice de bucatarie interna care au lasat de dorit, dar care pot fi perfectibile pe viitor daca exista un dram de bunavointa, cei care au fost acolo si-au oferit un linistit preambul la ceea ce peste trei luni si o idee ar trebui sa se metamorfozeze in ceva mai consistent si mai de amploare, deci tot ce ne ramane de facut pana atunci este sa spargem seminte pe margine si sa asteptam.

Setlist concert Kerry Ellis & Brian May la Sala Palatului:

1. I (Who Have Nothing) (Cover Ben E. King)
2. I Loved A Butterfly (Cover Queen + Paul Rodgers)
3. Dust In The Wind (Cover Kansas)
4. Born Free (Cover Matt Monro)
5. Somebody To Love (Cover Queen)
6. Cant Help Falling In Love (Cover Elvis Presley)
7. Tell Me What You See (Cover The Beatles)
8. The Way We Were (Cover Barbra Streisand)
9. Something (Cover The Beatles)
10. One Voice (Cover The Wailin Jennys)
11. Life Is Real (Song For Lennon) (Cover Queen)
12. Im Not That Girl (Cover Stephen Schwartz)
13. Last Horizon (Cover Brian May + Guitar Solo)
14. Love Of My Life (Cover Queen)
15. Who Wants To Live Forever (Cover Queen)
16. 39 (Cover Queen)
17. Roll With You
18. We Will Rock You (Cover Queen)

Encore
19. No-One But You (Only The Good Die Young) (Cover Queen)
20. Crazy Little Thing Called Love (Cover Queen)