Prima data au aparut la noi sub forma de Black Label Society la Rock The City 2012, era sambata, era festival si era naucitor de cald. A doua oara a venit doar Zakk Wylde in martie a anului trecut, era Romexpo si a fost “Metal All Stars”, atunci cand toata lumea astepta cu limba scoasa afara de-un cot sa se panterizeze atmosfera si nu a mai fost sa fie. A treia oara s-a intamplat luni si a fost, in sfarsit, ceva de sine statator si desfasurat dupa reguli proprii.
Este absolut, dar absolut inutil sa-i faci o prezentare lui Zakk Wylde fiindca cea mai buna recomandare pe care un chitarist si-o poate lipi pe frunte este aceea de a fi luat in trupa sa de Ozzy Osbourne, “the legend and the godfather of heavy-metal”, cel care a propovaduit de-a lungul timpului calitatea unor instrumentisti de seama. Poate de aceea a si mirat putin faptul ca luni seara nu s-a inregistrat o asistenta mai numeroasa, desi cea prezenta s-a manifestat in cele ce-au urmat ca si cand ar fi fost dubla.
Caldura mare, lume mai multa decat la debutul serii “canibalilor” de vineri. La 19:30 trebuia sa fie gongul de start si, intamplator sau nu, cam pe atunci s-a si petrecut. Pe scena au urcat cei de la Space Needle, infiintati in urma cu doar trei ani in Bucuresti si care au pornit initial la drum ca un proiect al campineanului Alex Purje, inima si vocea trupei. Sunet neasteptat de bine acordat si de clar pentru o trupa de deschidere, care are de multe ori de platit tribut inevitabilelor reglaje si ajustari. Mie, personal, mi-a placut mult atitudinea bassistei Calina Maria Curticapean, fata degaja o asemenea detasare incat tare am impresia ca si-ar putea face treaba pana si in mijlocul traditionalei curse de tauri de la Pamplona fara ca aceasta sa o disturbe prea tare de la actul artistic. Comunicarea cu publicul a fost asidua si, daca in spate lumea mai mult socializa cu altii sau cu berea din dotare decat sa fie atenta la ce se intampla pe scena, in fata erau destui cei care gustau clipa si se manifestau ca atare. Cat despre recitalul propriu-zis, oamenii si-au pus pe tava oferta muzicala si asta a insemnat un grunge din care nu puteai sa nu sesizezi influentele solide pe care si le asuma si care te duc inapoi in prima jumatate a anilor 90, atunci cand Pearl Jam sau Alice In Chains deja dominau scena muzicala a acelor timpuri, dar si anumite tendinte de post-rock. Una peste alta, cred ca pe unii i-a propulsat nostalgic in vremurile in care celebra “masca de gaze” le tinea loc de ghiozdan.
Cincizeci de minute le-a durat concertul si s-a incheiat pe la 20:20 cu anuntul ca abia atunci “au venit negrii”, fapt ce a confirmat intarzierea cu o jumatate de ora a programului, anunt facut de organizator in chiar ziua cu pricina. Au urmat circa saptezeci de minute de asteptare voioasa, rastimp in care fiecare a facut ce i-a soptit inspiratia de moment. Unii au exploatat intens jetoanele care s-au incapatanat sa ramana plafonate la pretul de sapte lei bucata, multi altii au preferat sa ia loc in tribune, iar asta s-a vazut in atmosfera respirabila din ring. Ceva peste o mie de oameni estimez ca se vor fi strans la ora aia in Arene si mai toti duduiau de nerabdare, dar ora 21:30 le-a pus capac febrilitatii.
Muzica de fundal si-a dat obstescul si asteptatul sfarsit si s-a auzit Led Sabbath. Ba nu, pardon, Black Zeppelin. Nu m-as fi gandit vreodata cat de bine suna versurile “War Pigs” pe coloana melodica de la “Whole Lotta Love” si viceversa, dar probabil de aia unii au imaginatie si sunt pe scena, in timp ce altii raman la statutul de bagatori de seama ce chibiteaza pe margine. Acestea fiind auzite si odata cu sirena antiaeriana din aceeasi sabbathica piesa si care le marcheaza debuturile de concert de cativa ani incoace, s-a inceput in forta si deja clasic cu o compozitie de pe primul album al trupei din urma cu aproape saptesprezece ani. Cu aspectul sau de Conan Barbarul, Zakk Wylde a zguduit cu riff-urile sale de chitara Arenele si a umplut timpanele cu forta si complexitatea marca inregistrata Black Label Society. Nu a excelat la capitolul comunicarii cu publicul, insa si-a lasat maiestria sa vorbeasca in locul sau pentru ca – nu-i asa? – doar de aia se adunase acea mie de oameni acolo. Nouazeci de minute oferite noua au insemnat o trecere generoasa prin sapte din cele noua albume de studio ale trupei, o atentie speciala fiind acordata ultimei aparitii discografice din primavara anului trecut, insa piesele de rezistenta care i-au consacrat au fost cele care au electrocutat aproape la propriu asistenta. Momentul serii a fost fara indoiala acela in care Zakk a mangaiat clapele pianului pe “In This River” in amintirea bunul prieten Dimebag, plecat mult prea devreme si abrupt in urma cu aproape unsprezece ani.
Am avut deci parte de o ora si jumatate transpusa intr-un bloc solid, fara prea multa gargara si in care a primat virtuozitatea. O ora si jumatate in care Zakk Wylde si partenerii lui de scena si-au lasat iubitele, a se citi aici intrumentele din dotare, sa fie purtatorii lor de cuvant. O ora si jumatate complexa si fara clasica pauza de bis, o ora si jumatate continua si binefacatoare pentru o seara de luni. Vara este undeva pe la mijlocul ei si nu strica din cand in cand sa-ti acorzi ragazul unei respiratii proaspete de muzica, deci sa mai vina momente din astea ca nu cred ca se va supara cineva.
Nimic de obiectat din punct de vedere organizatoric, cu precizarea ca m-as fi asteptat la o bulucire mai intensa la acest concert. Trebuie insa precizat ca, exceptand celelalte concerte de pana acum ale verii, doar in ultimele sapte zile avusesera loc trei evenimente care duceau, in cazul cel mai fericit, scorul din buzunar la peste 350 de lei, ca sa nu mai zic ca urmeaza Korn si asta presupune alte investitii strategice, alte calcule si repozitionari bugetare.
Una peste alta si dincolo de obisnuitele si inevitabilele carcoteli, a fost bine rau luni seara la Arenele Romane. A fost bine, frumos, energic si intens. Mai vrem, ca doar de aia au fost inventate dorintele!
Setlist concert Black Label Society la Arenele Romane:
Intro: Whole Lotta Sabbath
1. The Beginning… At Last (Sonic Brew – 1998)
2. Funeral Bell (The Blessed Hellride – 2003)
3. Bleed For Me (1919 Eternal – 2002)
4. Heart Of Darkness (Catacombs Of The Black Vatican – 2014)
5. Suicide Messiah (Mafia – 2005)
6. My Dying Time (Catacombs Of The Black Vatican – 2014)
7. Damn The Flood (Catacombs Of The Black Vatican – 2014)
8. Guitar Solo
9. Godspeed Hellbound (Order Of The Black – 2010)
10. Angel Of Mercy (Catacombs Of The Black Vatican – 2014)
11. In This River (Mafia – 2005)
12. The Blessed Hellride (The Blessed Hellride – 2003)
13. Concrete Jungle (Shot To Hell – 2006)
14. Stillborn (The Blessed Hellride – 2003)
