A Touch Of Blessing – Maximum Rock Festival la Turbohalle

39

Fata de editia din toamna lui 2013, cand au fost aduse pe scena nume deloc de neglijat, precum Samael sau My Dying Bride, festivalul Maximum Rock s-a ambitionat sa-si depaseasca performanta precedenta si, in mare parte, a reusit. Oricat de carcotas ai fi, nu poti ramane indiferent cand auzi de nume ca Tristania, Evergrey, Unleashed sau Dark Tranquillity, de aceea cele doua zile din finalul unui octombrie ce se anuntase pana atunci suspect de primavaratic prevesteau numai aspecte demne de luat in seama.

Coincidenta sau nu, “primavara” tomnatica avea sa-si gaseasca sfarsitul abrupt si fara echivoc chiar in prima zi de festival. Vineri a fost o zi rece si aspra ca smirghelul, cu un vant care-ti strapungea si rapunea pana si cele mai ascunse simtiri, asta daca te faceai vinovat de asa ceva. Nu a fost cazul si la Turbohalle, unde cateva sute de oameni au tinut atmosfera calda si si-au lasat pacatele pentru o alta data.

Prima Zi – Beyond The Veil

Asa cum era normal si cum este bine pentru incurajarea scenei de metal de la noi, meritul de a deschide ostilitatile le-a revenit trupelor autohtone. Primii au fost bucurestenii de la Neutron, care au in spate un sfert de veac de istorie presarat cu glorie locala si lungi pauze datorate lipsei de interes a caselor de productie de a promova acest gen. Ca o paranteza, este pacat ca pe alte meleaguri fac cariera fulminanta trupe infiintate cu doar cinci ani in urma, in timp ce la noi sunt bagate in fata agresiv specimene cel putin dubioase, asta ca sa nu zic mai mult. In fine, cert este faptul ca Neutron s-au reunit dupa o pauza de vreo 15 ani si bine au facut fiindca au ce arata.

Au urmat alternativii sibieni de la I’m The Trip, pe care am avut ocazia sa-i ascult si in deschiderea concertului lui Billy Idol. Sunt extrem de debutanti ca formatie, insa important pentru ei si pentru viitor este ca se bucura de ceea ce fac si ce simt pe scena, iar asta se vede in prestatia lor. Sunt relaxati, sunt tineri, sunt seriosi si au toata cariera inainte.

Clujenii de la Krepuskul au fost a treia trupa care a bagat caloriferul in inimile celor maturati de vant catre Turbohalle. Ii mai vazusem si in deschiderea Arch Enemy, numai ca atunci avusesera parte de un sunet ceva mai deficitar fata de ce a fost vineri. Ce a ramas la fel a fost comunicarea cu publicul al carui numar incepea sa se ingroase vizibil.

Odata periplul trupelor romanesti incheiat, s-a trecut in a doua jumatate a serii. Primii au fost britanicii de la Threshold, cei care au fost, din punctul meu de vedere, senzatia zilei de vineri. Evident ca opiniile pot varia, insa mie mi s-a parut ca ei au echilibrat cel mai bine raportul dintre voce si instrumente. Parerea mea este ca asta a fost o problema pentru celelalte formatii, unele s-au auzit prea tare, altele prea incet pentru ce ar fi trebuit.

De pilda Tristania, trupa cu o experienta de aproape doua decenii. Au cantat piese excelente si rezultate din intreaga lor cariera. Toate bune si frumoase, numai ca mie mi s-a parut ca vocea vocalistei Mariangela Demurtas (cu origini sarde dupa nume, stiu asta din experienta proprie) n-a fost reglata din butoane asa cum se impune pentru o formatie de goth-metal, adica volumul ei a fost prea mult diminuat. De apreciat insa timbrul de exceptie si extrem de patrunzator al partenerului ei de voce, si anume Kjetil Nordhus, pe care-l banuiesc de oarescare aptitudini de tenor. Pe de alta parte insa, tobele au fost extaz pur si nectar pentrru timpane.

Multi au venit special pentru Evergrey. Multi altii si-au dorit, dar n-au ajuns si au avut ce regreta. Acestia din urma au pierdut o asamblare de lumini si de muzica magica, chiar daca volumul mi s-a parut de data asta excesiv, efectiv aveai senzatia de pierdere a echilibrului daca stateai in dreptul boxelor. Asta nu inseamna ca suedezii n-au incantat prin trecerea de la pasaje melodice si nostalgice la riff-uri destrabalate si degraba pe placul celor putini ramasi. Fiindca batea deja spre ora 2 din noapte, fusese o zi de munca, iar multi se retrasesera spre un confort usor de anticipat.

Setlist Evergrey la Maximum Rock Festival 2014:

1. King Of Errors (Hymns For The Broken – 2014)
2. As I Lie Here Bleeding (Recreation Day – 2003)
3. Obedience (Monday Morning Apocalypse – 2006)
4. Solitude Within (Solitude Dominance Tragedy – 1999)
5. Rulers Of The Mind (In Search Of Truth – 2001)
6. Masterplan (In Search Of Truth – 2001)
7. Blinded (Recreation Day – 2003)
8. Im Sorry (Recreation Day – 2003)
9. Monday Morning Apocalypse (Monday Morning Apocalypse – 2006)
10. Leave It Behind Us (Glorious Collision – 2011)
11. Words Mean Nothing / Missing You (Solitude Dominance Tragedy – 1999 + Hymns For The Broken – 2014)
12. A Grand Collapse (Hymns For The Broken – 2014)
Encore
13. When The Walls Go Down (The Inner Circle – 2004)
14. Recreation Day (Recreation Day – 2003)
15. Broken Wings (Torn – 2008)
16. A Touch Of Blessing (The Inner Circle – 2004)

A Doua Zi – Death Metal Victory

Daca vineri a fost doar vantul, sambata s-a declansat urgia peste Bucuresti. Tone de zapada s-au cernit si au facut ce-au vrut ele in doar cateva ore. Asta s-a regasit si pe scena. Daca in prima seara a mai fost lasat loc pentru compromisuri, in a doua a fost bestializare totala.

Tocmai din cauza vremii haine si a traficului dat la modul traditional peste cap la prima ninsoare, am ajuns prea tarziu ca sa vad trupele din deschidere, si anume Open Mind si Code Red, astfel incat cu regret nu pot spune ce a fost acolo. Lumea era adunata in numar relativ mic si chiar m-am temut de o asistenta scazuta avand in vedere ce era afara. M-am temut degeaba pana la urma si-mi pare extrem de bine ca am luat teapa.

Primii la care am asistat au fost slovenii extremi de la Noctiferia, trupa ce dateaza de la apusul anilor 90 si, care de-a lungul istoriei lor, au performat alaturi de nume imense de pe scena metal, iar aici ar trebui mentionate doar Deicide, Cannibal Corpse, Danzig sau In Flames pentru a-ti face o idee despre parcursul exploziv al acestei formatii. Foarte antrenanta prestatia lor, chiar a avut darul de a baga putin in priza sufletele rebegite de viscol a celor prezenti.

Elvenking este o trupa cu ceva vechi state de plata, cu vreo opt albume de studio la activ, iar asta s-a vazut pe scena. Desi numele le-ar putea trada ceva origini boreale, ei apartin de Italia si au reusit sa dezvolte o combinatie foarte interesanta care sa imbine folclorul cu metalul si asta s-a auzit in ceea ce au aratat, atentia fiind atrasa in mod deosebit a fost vioara V rosie si extrem de prezenta a lui Lethien. Cert este faptul ca Elvenking a bagat niste grade in plus in sangele celor care deja cotropisera cam doua treimi din sala de la Turbohalle.

A urmat Unleashed. Ei bine, acesti suedezi au adus istoria in Militari fiindca ei exista de pe vremea in care noi inca ne uitam la Telejurnal. Alt nume greu care ne-a pasit pragul pentru prima oara si care a declansat cataclismul inspre auditoriu, alt nume care are in spate nu mai putin de 11 albume de studio si nu numai atat. Un nume caruia trupele death-metal ce n-au vazut inca lumina zilei poate ii vor fi recunoscatoare peste timp, asa cum trupe deja legendare de death spun ca piatra fundamentala si izvorul succesului lor a fost albumul “Reign In Blood”. A fost brutal si cu un instrumental pe masura genului.

Dark Tranquillity… Dark Tranquillity… De cand ii asteptam pentru un show complet. Au fost pentru a patra oara la noi, insa doar o data ii prinsesem, iar atunci doar partial. Se intampla la ArtMania 2010, cand am stat in afara tarcului. Asa cum am spus si la cronica referitoare la Paradise Lost, oamenii astia merita un concert de sine statator, cu un sunet pe masura, intr-un spatiu deschis si cu vreme potrivita. Poate in mai, poate in iunie, poate chiar la sfarsit de septembrie. Aviz profesionistilor. Revenind la subiectul propriu-zis, a fost un concert de zile mari si care a tinut viu in fata scenei un numar considerabil mai mare de oameni decat in seara precedenta. Cam pana pe la ora ora unu si zece, dupa care a urmat diluviul uman. Care spre cluburi, care spre case, care spre ce a vrut mintea lor.

Ca si concluzie, aplauze organizarii aproape impecabile din toate punctele de vedere. Berea a curs asa cum trebuie, paharele alea de Jack Daniels erau misto, numai ca nu se prea face sa dai apa in ele. Eternele aplauze si pentru Blackhawk Security fiindca sunt de-ai casei si sustin fenomenul, as vrea sa-i vad si la festivaluri mai mari.
Ne vedem data viitoare.

Setlist Dark Tranquillity la Maximum Rock Festival 2014:

1. The Science Of Noise (Construct – 2013)
2. White Noise / Black Silence (Damage Done – 2002)
3. Lost To Apathy (Character – 2005)
4. The Wonders At Your Feet (Haven – 2000)
5. The Mundane And The Magic (Fiction – 2007)
6. Punish My Heaven (The Gallery – 1995)
7. Uniformity (Construct – 2013)
8. What Only You Know (Construct – 2013)
9. Terminus (Where Death Is Most Alive)
10. Lethe (The Gallery – 1995)
11. State Of Trust (Construct – 2013)
12. ThereIn (Projector – 1999)
13. Final Resistance (Damage Done – 2002)
14. Endtime Hearts (Construct – 2013)
15. Miserys Crown (Fiction – 2007)