2014 a reprezentat al doilea an pentru Artmania unde majoritatea evenimentelor concertistice s-au desfasurat in locatii diferite, altele decat Piata Mare din Sibiu. Nu stau acum sa analizez cine sau de ce a luat decizia de a muta evenimentele in afara perimetrului Pietei Mari, insa consider ca simbolul Artmania a disparut o data cu aceasta schimbare esentiala. Doar patru concerte au avut loc acolo, cu doua capete de afis din Republica Moldova, adica Alternosfera si Zdob si Zdub. Artmania 2014 a stat, totusi, sub semnul diversitatii. Au existat 4 scene, unde puteai sa audiezi genuri diferite de muzica Dezavantajul a fost, insa, distanta mare intre scene, fiind imposibil sa aprofundezi muzica trupelor favorite. Aveai totusi nevoie si de ceva finante ca sa achizitionezi bilete sau abonamente la toate cele 3 scene.
Joi, 7 august
Seara inaugurala a debutat cu doua concerte foarte interesante, unul pe scena Brukenthal, iar altul cativa metri mai incolo, pe scena Altemberger, in curtea interioara a casei omonime, transformata acum in muzeu de istorie.
Peter Hammill este unul dintre artistii de seama care a pus bazele apreciatului proiect progressive rock Van der Graaf Generator. De data asta publicul super avizat a avut oportunitatea de a-l asculta in varianta solo, in cadrul unui decor select. Concertul lui Hammill a reprezentat, pentru circa o ora si jumatate, o experienta asemanatoare unui eveniment petrecut in paradis, asa cum s-a intamplat cu paradisul lui Salvador Dali, din cadrul expozitiei muzeale de la etaj. Show-ul a stat sub semnul interpretarii unor partituri foarte complexe de pian, cu dese schimbari de timbru vocal, dar si piese alambicate cantate la chitara, acompaniate de vocea sa inconfundabila fara cusur.
Recitalul de exceptie s-a incheiat apoteotic, dupa ce la bis a performat piesa “Refugees”, scrisa initial pentru Van Der Graaf Generator. Pe scena Altemberger am descoperit o trupa foarte interesanta de post/experimental rock. Englezii de la 65daysofstatic m-au tinut in priza pe toata durata concertului, interpretand ca la carte piese originale, acompaniati de sintetizatoare, asta pe langa instrumentele conventionale de rigoare. Jocul de lumini a reflectat muzica lor lina, specifica genului, dar cu explozii neasteptate, iar echilibrul si ritmul s-au contopit reciproc. Au participat 100 de spectatori de toate varstele, parca predominat publicul tanar, spre deosebire de cei aproximativ 200 de spectatori mai in varsta de la Peter Hammill.
Vineri, 8 august
De data asta am poposit exclusiv la scena Vampires Den, din cadrul Complexului Balanta. Scena principala se afla in incinta unei hale dezafectate, iar vizavi se afla o alta hala, care parea ceva mai intretinuta, insa unde puteai sa vizitezi merchandise, un stand de carti horror si SF, dar si o sala de cinema amenajata in spate, unde se puteau viziona cateva filme clasice horror. Un alt element original l-a reprezentat expozitia de tablouri suflate cu grafitti. Un amanunt haios a fost in momentul cand am descoperit baritai cataroaiele pe jos, langa scena mare, probabil resturi din ruinele acelui complex, asta in conditiile in care la intrare erai controlat de catre firma de securitate de eventualele obiecte contondente.
Am ajuns acolo in momentul in care galatenii de la Hathor se dezlantuiau pe scena principala. Trupa abordeaza acelasi black/death metal, cu elemente simfonice, insa cu un sunet peste medie. Grupul parea neschimbat fata de ce am urmarit in 2006, in deschidere la Nokturnal Mortum.
Au urmat bulgarii de Wartime, cu un progressive/thrash metal comun, ceva in genul Nevermore. Este genul de trupa care jubileaza atunci cand au sansa de a sustine un concert in afara tarii lor de bastina, avand in repertoriu un set de piese care par autoplagiate.
Diary Of Dreams, pentru a treia oara in Romania, au cantat de data asta piese in majoritate facand parte de pe ultimul album, intitulat “Elegies In Darkness”. Cu acelasi stil de darkwave melancolic, parca setat pentru publicul feminin, insa cu ceva elemente de metal specifice zonei teutone, Adrian Hates & Co. s-au exprimat muzical sincer si in forta. Au fost aclamati la scena deschisa de catre publicul din fata, venit parca special pentru ei din toate colturile tarii.
Circa 2000 de oameni, majoritatea din zona Ardealului, au fost prezenti la recitalul Eluveitie, probabil fanii devotati ai trupei. Se pare ca in Romania a prins foarte bine genul acesta de folk cu elemente de melodic death metal. Originalitatea elvetienilor consta in folosirea unor instrumente neconventionale, precum flasneta, cu cimpoiul aferent, mandolina, dar si tamburina. Uneori interpretarea versurilor se face in limba galica. Am mai remarcat, de asemenea, felul foarte intim in care Chrigel Glanzmann comunica cu publicul, cel putin intre piese.
La Rage, cunoscutul trio german de heavy/power metal, publicul s-a mai rarit. Trupetii au sarbatorit cei 30 de ani de existenta cu un set de piese pregatite de obicei pentru festuri, precum “Higher Than The Sky”, “Great Old Ones”, “War of Worlds” sau “Enough is Enough”.
Sambata, 9 august
Ziua a inceput cu QuantiQ, o trupa de adolescenti de progressive metal cu influente hard rock din Brasov. M-a frapat faptul ca bateristul trupei este nimeni altul decat Flavius Hosu, unul dintre finalistii concursului Next Star. Nu au lipsit nici solourile de baterie, insa nici partile melodice pe chitara si clapa, interpretate intr-o maniera sincera, dar si cu versuri in romana.
Au urmat octetul de la Tiarra, cu o solista a la Marie Fredriksson in prim plan. Trupa abordeaza acelasi stil gothic metal cu influente melodic death metal. Momentul culminat al recitalului a fost Mihu de la Abigail, invitat special la voce, care a facut un duet in forta, dovedind astfel ca trupa are mult mai multa vana cu o astfel de interpretare mai alerta. Se pare ca formatia este apreciata in Romania, mai ales ca se stransesera deja circa 1000 de oameni in fata scenei.
Au urmat grecii de la Shattered Hope, pe care i-am mai vazut la lucru in Rasnov la Ghost Fest in 2012. Au avut un show devastator, cu o atitudine mai prietenoasa a vocalistului fata de cel dinainte, prestand un funeral doom cu ceva influente sludge. Pacat ca au ramas in fata scenei doar cateva sute de spectatori pentru acesti foarte talentati eleni.
Italienii de la Riul Doamnei m-au zgariat pe creier cu o microfonie deranjanta la chitara a doua, insa cu un vocalist extrem de comunicativ cu publicul, la inceput in romana, apoi in engleza. Black metal-ul simfonic interpretat de ei mi s-a parut monoton, insa probabil ca prezenta scenica le-a mai acoperit acoperit din deficiente.
Razboinicii de la Equilibrium ne-au bombardat cu un german epic metal, asa cum insusi vocalistul a denumit stilul trupei. Show-ul a fost in forta, in prim plan cu bassista Jen Majura, dar si Robse la voce. O persoana de sex feminin la bass pare ca este deja o marca Equilibrium.
Cel mai bun sunet, de departe, l-au avut Therion, aparand cu o mica intarziere pe scena cu deja celebra “The Rise of Sodom and Gomorra”. Trupa a avut acelasi aer monumental, dar si o noua soprana in persoana Sandrei Laureano. Piese despre mitologie sau ocultism precum “Invocation of Naamah”, “Lemuria” sau “Asgard” au fost puse in scena de trupeti cu niste tinute individuale cat se poate de eclectice. Daca Christofer Johnsson avea un aer de conte vampir, atunci Thomas Vikstrom parca ar fi fost unul dintre componentii Village People. Nota discordanta in ceea ce priveste vestimentatia s-a putut remarca si in cazul celor doua soprane. Cu un setlist de 16 piese, recitalul s-a inchiat apoteotic, fara bis, cu piesa “To Mega Therion”. De precizat ca fotografii au avut “permisiunea” trupei sa fotografieze tot concertul, nu cum se intampla de obicei cu “tiparul 3 piese”.
In concluzie, 2014 a dovedit ca Artmania se transforma si supravietuieste, chiar daca nu prea mai are legatura cu ceea ce se intampla acum doi-trei ani. O sugestie pentru organizatori ar fi sa rezolve cumva problema distantei dintre scene.
