Rock the City Ziua 2 – jurnalul unui rocker in misiune in desert

55

Asa cum ne-am obisnuit de cativa ani, organizatorii de festivaluri de rock de la noi aduc la evenimentele din Romania nume cat mai mari, spre incantarea multor fani care-si doreau de mult timp sa fie in fata scenei pe care canta trupele favorite. S-a intamplat la fel si in weekendul 29 iunie – 1 iulie, cand la Bucuresti, in incinta Romexpo, a avut loc Tuborg Green Fest powerd by Rock the City.

Ziua 1

Prima zi a rezultat mai mult intr-o incalzire pentru festival, fiind dedicata in mare parte formatiilor romanesti, exceptia facand-o germanii de la Heaven Shall Burn. De asemenea, a fost o zi in care publicul (putin la numar) a inceput sa se integreze in atmosfera, aceasta venind cu plusuri si minusuri organizatorice. De la poarta te loveai de agentii de paza care n-aveau nicio urma de bun simt, iar pe masura ce avansai in interiorul perimetrului destinat festivalului, descopereai tot mai multe probleme. Oferta slaba de bauturi dar cu preturi de Centrul Istoric, lipsa cosurilor de gunoi ( si apoi spune lumea ca rockerii fac mizerie), lipsa apei (oare un apropos subtil?!?), toaletele mizerabile (clasic de altfel). Dar a existat si un lucru bun in organizare pentru ziua de vineri. Prevazand, probabil, numarul mic de spectatori, organizatorii au decis sa nu monteze tarcul pentru asa zisul Cerc Auriu… si bine au facut.

Primul nume romanesc care a urcat pe scena a fost OldGreen, pe care nu am reusit sa-i vad din mai multe motive. Au fost urmati de Luna Amara, trupa al carei recital a beneficiat de putini rockeri, una dintre cauze fiind si ora de incepere, aprox 17.45, ora cand multa lume abia se pregateste sa-si incheie ziua de munca. Unul dintre momentele interesante a fost atunci cand solistul Mihnea Blidariu a tinut sa faca o dedicatie si sa reaminteasca jandarmilor prezenti, de evenimentele de la Universitate din ianuarie – februarie 2012 si de “corectiile fizice” aplicate persoanelor nevinovate in acea perioada. Dintre toate formatiile romanesti, din aceasta prima zi, Luna Amara a avut norocul, daca se poate numi asa, sa beneficeze de cel mai bun sunet.

Au urmat trio-ul Timpuri Noi sa dea piept cu publicul vlaguit de caldura. Dupa ce s-au despartit de Artanu si mai apoi de Tica Alexe, locul solistului a fost ocupat de chitaristul Dan Iliescu, singurul membru constant al formatiei de la infintare. Alaturi de Dan Iliescu, actuala formula ii mai include pe Felix Sfura (tobe) si Sabin Penea (chitara bass si vioara). Timp de aproximativ o ora, spectatorii au putut asculta variantele reorchestrate ale melodiilor care i-au facut celebri. Un plus a fost adus de pasajele de vioara interpretate de Sabin Penea.

Incepuse sa se insereze si sa sa mai racoreasca putin, cand a urcat pe scena si ultima trupa romaneasca a festivalului, Celelalte Cuvinte. Nu ii mai vazusem de mult live si chiar m-am bucurat ca am avut ocazia sa ii revad si sa ii reascult. Timpul de cantare fiind limitat, oradenii au inceput in forta pastrand comunicarea cu publicul intre piese la minim, si axandu-se mai mult pe cantat. Cu un Calin Pop intr-o forma buna, Celelalte Cuvinte au parcurs cam toata discografia, dar totusi parca tot melodiile vechi au fost cele mai apreciate. Sunetul recitalului de aproximativ o ora s-a aflat, din pacate, la polul opus celui al clujenilor de la Luna Amara.

Cu o intarziere de numai cateva minute fata de programul anuntat, au urcat pe scena si germanii de la Heaven Shall Burn. O trupa mai putin cunoscuta la noi, dar care a facut senzatie cat s-a aflat pe scena Tuborg Green Fest. Pentru cine nu ii stie, va pot spune ca cei cinci germani abordeaza un death/ hardcore metal (dupa cum ei insisi se autodefinesc) cu unele inflexiuni melodice, cu versuri ce contin un puternic mesaj anti-rasist. Trupa emana enegie pura, energie care s-a transmis imediat publicului. Fiind primul concert in Romania, din setlist au facut parte piese de pe toate albumele lor. Daca publicul a rasplatit cu aplauze recitalul formatiei, nemtii i-au rasplatit pe spectatori cu tricouri. Un moment care a facut deliciul publicului a fost atunci cand a fost invitat pe scena un pusti de cativa ani care era la concert cu tatal sau.

Din pacate acesta ultima cantare a zilei, a scos la iveala doua mari probleme ale festivalului. Prima ar fi locul ales pentru concert. Datorita faptului ca cimentul era acoperit cu un strat gros de praf, cel mai probabil rezultat din macinarea suprafetei, in momentul in care s-a organizat un moshpit (era de asteptat de altfel) , s-a ridicat un nor de praf alb, asftfel incat foarte multa lume a trebuit sa-si acopere fata cu tricourile din dotare cu batiste sau esarfe (cine avea). A doua mare problema, care s-a mai remediat partial in zilele urmatoare, a fost slaba pregatire in materie de concerte de metal a agentilor de securitate. Probabil nu li s-a facut o instruire inainte de concert, in care sa li se spuna ca moshpitul si crowd surfing-ul nu sunt manifestari iesite din comun la concertele de rock si metal.

Ziua 2

Ziua a doua de Tuborg Green Fest powered by Rock the City a inceput mai devreme pe un soare arzator. A fost ziua cu metalele cele mai grele dintre cele trei zile, pe scena bucuresteana urcand, in ordinea numerelor de pe tricou, Sweet Savage, Saxon, Lacuna Coil, Soulfly, Black Label Society si Machine Head.

Datoria de a deschide ziua a cazut asupra Nord Irlandezilor de la Sweet Savage. O formatie mai putin cunoscuta care, cu toate ca a fost infiintata in 1979, a scos primul album abia in 1996. Doua lucruri au marcat istoria trupei, faptul ca Metallica a facut un cover dupa “Killing Time” pe partea B a single-ului “The Unforgiven” din ’91. Al doilea lucru demn de mentionat este ca Vivian Campbell (DIO si Def Leppard) a facut parte din formatie, din 1979 pana in 1983.

Au urcat apoi pe scena legendarii Saxon. Cu toate ca britanicii au avut impresia ca era primul concert in Bucuresti, impresie intarita si de public, ei de fapt se aflau la a doua vizita in capitala, prima avand loc in 1994 la Skip Rock. S-a putut citi usor pe fetele lor si in lejeritatea cu care au performat, ca fac muzica din placere, iar fiecare concert este doar un motiv de a se simti bine alaturi de fani. Fapt dovedit si de prezenta lor dupa concert prin incinta Romexpo, unde au stat de vorba cu spectatorii, au stat la poze si autografe. Un Biff Byford in forma si cu pofta de cantat, care s-a tinut de glume cu mebrii formatiei, dar in special cu Nibbs Carter, bassistul trupei, si care a impartit sticlele lui de apa cu publicul. El a fost primul, dar nu singurul, care a apelat la cateva aluzii la adresa organizatorilor pentru prezenta acelui Golden Circle care a fost mai mult gol, exceptie facand concertul Guns n’Roses din ultima zi. Setlistul a continut in general piese de pe primele albume Saxon, cum ar fi Heavy Metal Thunder de pe Strong Arm of the Law (1984), celebrele Wheels of Steel de pe albumul cu acelasi nume din 1980, si Denim and Leather de pe Denim and Leather din 1981, dar si melodii de pe ultimele albume I’ve Got to Rock (To Stay Alive) regasita pe Inner Sanctum din 2007, precum si Hammer of the Gods de pe ultimul produs discografic al britanicilor, aparut in 2011. Ca sunet, pot spune ca s-a auzit decent, dar cred ca Saxon meritau un sunet mai bun.

In timp ce cautam o cafea sau cel putin o Coca Cola, pe care in mod suparator n-am gasit-o deloc pentru ca nu se afla in oferta furnizorului de bauturi, a inceput si recitalul italienilor de la Lacuna Coil. Imbracati toti la fel cu camasi negre cu cateva patch-uri pe el, printre care o cruce rosie pe maneca stanga, Lacuna Coil pe maneca dreapta, iar in piept numele fiecaruia, cei sase membri au avut un concert corect, fara sa iasa cu ceva in evidenta. Cei doi solisti s-au completat perfect, setlistul multumitor pentru fanii veniti sa-i vada, cu melodii si de pe albumele vechi, dar in special de pe ultimul. Singurul lucru prin care Lacuna Coil s-au facut remarcati, si pe care nimeni nu-l poate nega, este faptul ca solista Cristina Adriana Chiara Scabbia, este o prezenta extrem de placuta si arata mai bine decat in poze, iar, pentru cele 40 de primaveri pe care le-a adunat pana in prezent are o voce excelenta.

Deja cu Soulfly, s-a cam schimbat registrul riff-urilor. Chitarile au fost acordate mai jos, iar ritmul a devenit mai agresiv si mai rapid. Primul lucru pe care este imposibil sa nu-l remarci si sa-l admiri la un concert Soulfly, este patriotismul membrilor (steagul Braziliei agatat de amplificatoarele de chitara, si inevitabil chitara lui Max vopsita cu drapelul national). Din pacate, nici nu a inceput bine show-ul, ca si-au facut aparitia primele probleme de sunet…aproape jumatate din prima piesa microfonul lui Max nu s-a auzit bine. Problemele au persistat pe durata intreaga a recitalului, dar asta nu i-a deranjat pe cei prezenti sa incinga vreo doua moshpituri, cate unul pentru fiecare zona, moment in care celebrul nor alb de praf s-a ridicat si a adus aminte publicului cat de neinspirat a fost ales locul de festival. Soulfly sunt clar o trupa care merita vazuta live, iar Max Cavalera este un entertainer iscusit, care stie sa tina in priza publicul. Din playlist nu au lipsit piese de la Sepultura, “Refuse/Resist” si “Roots Bloody Roots”, si nici hiturile lor: “Prophecy”, “Back to Primitive” sau “Seek’n’ Strike”.

Sincer sa fiu, mi-am dorit sa vad Black Label Society live cam de cand am vazut primul DVD cu ei Boozed, Broozed, and Broken-Boned (2003). Zack chiar este un showman desavarsit, acest talent fiindui intrecut doar de cel de chitarist. Da, e nebun, e seful de trib Crazy Horse ( piesa cu care au inceput concertul), aparand cu podoaba din pene specifica sefilor de trib amerindieni, dar e un nebun genial. Se plimba pe toata scena in timpul soloului de chitara, care n-a durat chiar putin. Ceilalti trei membri, Nick “Evil Twin” Catanese, John DeServio si Chad Szelinga, i-au tinut excelent spatele lui Zakk, pentru a oferi un show de aproape perfect. Playlistul ales, cam acelasi in tot turneul European, cred ca a satisfacut si pe fani, dar si pe cei care venisera sa vada una sau mai multe dintre celelalte formatii. Astfel in afara de Crazy Horse, piesa cu care BLS au deschis recitalul, publicul a mai putut asculta Bleed For Me si Demise of Sanity de pe 1919 Eternal, Funeral Bell si Stillborn de pe The Blessed Hellride, dar si melodii mai noi gen Concret Jungle sau Fire it Up. De fapt daca stau sa ma gandesc mai bine, singurele albume de pe care n-a fost nici o melodie sunt Sonic Brew si Hangover Music Vol. VI. Spectacolul de pe scena a fost completat de cel al publicului, care s-a jucat cateva minute in sir cu baloane imense albe si negre cu logoul BLS. Spuneam ca showul a fost aproape perfect, pentru ca sunetul a avut si de aceasta data probleme. Vocea s-a auzit incet, fiind de foarte multe ori acoperita de instrumente, care nici acestea nu aveau claritatea necesara uneori. Deja a ajuns ca aproape la fiecare trupa sa existe probleme legate de sunet, punandu-mi astfel intrebarea: cand vor asigura organizatorii o sonorizare calitativa, pe masura numelor de pe scena?

Ultimii care au urcat pe scena din Bucuresti, in ziua a doua de festival, au fost americanii de la Machine Head. La fel ca si BLS, ei erau pentru prima oara in Romania, iar publicul abia astepta sa-I vada prestand. Sa mai zic de sunet, iar? Spre deosebire de alte trupe, californienii s-au auzit destul de tare, dar prost. Solistul Robb Flynn a comunicat cu publicul tot timpul concertului si a aruncat pahare cu bere publicului. Inca o data s-a dovedit ca ideea unui Golden Circle a fost una total neinspirata. Lume putina in acest spatiu, iar dintre cei prezenti aici si mai putini care au cantat si s-au manifestat ca si cunoscatori ai trupelor de pe scena. Cei mai multi care au “trait” show-ul se aflau la Normal Circle. Surprinzator la un moshpit au aparut si cateva fete, care chiar au facut fata cu brio nebuniei incinse. Revenind la concert, un moment interesant si impresionant a fost inainte de piesa Darkness Within, cand Robb a tinut un mic discurs referitor la genurile de rock (despre cei care asculta de la Johnny Cash pana la Slayer), si cum acestea ne influenteaza vietile si ne unesc, indiferent de preferintele in materie.

La fel ca in tot turneul European, Machine Head a incheiat concertul cu “Halo” si “Davidian”. Organizatorii au tinut ca pana la ora 23 concertul sa fie incheiat, drept urmare la 22.45-22.50, Machine Head si-au luat la revedere de la primul show din Romania.

Ziua a doua a luat sfarsit, dar multumita numelor mari aduse pe scena, publicul a resimtit mai putin caldura si celelalte incoveniente. Personal, ca reporter care-si doreste sa prezinte o imagine cat mai precisa a unui concert, n-am inteles interdictia accesului in Golden Circle, mai ales ca era spatiu disponibil iar artistii se simt evident mai bine cu publicul aproape de ei.