19 Jan 2022
spot_img

Mr. Big is back! – live in Hard Rock Cafe

Citește și

Un eveniment prea putin mediatizat a avut loc vineri, 17 iunie, intr-un loc mult prea mic fata de cat ar fi meritat de fapt. Formatia americana Mr. Big ne-a incantat in atmosfera deosebit de primitoare care domneste in permanenta la Hard Rock Cafe, in compania a aproximativ 600 de fani. Concertul a inceput la ora exacta inscrisa pe bilet, lucru cu care cei care frecventeaza evenimentele tinute in Hard Rock Cafe s-au obisnuit deja.

“Undertow” si “American Beauty”, primele piese de pe cel mai recent album, “What If…”, au fost si primele piese ale serii, iar pana pe la a treia sau a patra piesa publicul parea putin cam prea inert, in timp ce oamenii isi dadeau sufletul pe scena. Totusi, candva, intre timp, totul a fost brusc animat. Sa fi fost de la bormasinile cu care au cantat la chitarele lor Paul Gilbert si Billy Sheehan pe melodia “Daddy, Brother, Lover, Little Boy”, sau pur si simplu de la faptul ca fanii ceva mai recenti (mai tineri, adica) nu prea stiau de unde sa inceapa si cu ce sa continue, iar pe parcurs au inceput sa-si dea seama ce si cum? Un alt motiv ar putea fi si faptul ca scena din Hard Rock este prea joasa si nu se vede bine din spate. In orice caz, lucrurile s-au remediat singure, o data intrata toata lumea in atmosfera.

Au alternat melodiile mai vechi, precum “Green Tinted Sixties Mind”, “Take Cover” sau “Just Take My Heart” cu piese de pe noul album, precum “Stranger In My Life”, “I Won’t Get In My Way” sau “Once Upon A Time”. Am avut parte si de doua dueluri instrumentale improvizate de Sheehan si Gilbert, unul in prima jumatate a concertului, iar celalalt ceva mai tarziu, cand li s-a alaturat si Pat Torpey, bateristul, pentru a le tine isonul. Am avut parte si de un scurt moment in care Sheehan a cantat la muzicuta, in timp ce Martin canta la chitara bass agatata inca de umarul proprietarului sau de drept. Insa unul dintre lucrurile pe care, in mod evident, le astepta toata lumea a fost solo-ul de chitara al lui Paul Gilbert. Votat al patrulea in “Topul Celor Zece Virtuozi Ai Chitarei Electrice” realizat de revista Guitar One, posesor al unei pozitii pe “Lista Celor 50 Cei Mai Rapizi Chitaristi Ai Tuturor Timpurilor” facuta de revista “Guitar World” si unul dintre invitatii turneului G3 din 2007, Gilbert a mai fost in Romania de doua ori, insa nu alaturi de Mr Big. Solo-ul a fost dincolo de cuvinte, un moment in fata caruia nu ai fi putut sa nu ramai cu gura cascata fie si daca nu ai fi avut nici cea mai mica idee despre cum se canta la o chitara. Mi-e si greu sa trec mai departe cu povestitul acum, ca mi-am amintit prestatia extraordinara a acestui chitarist deosebit.

“Still Ain’t Enough” a tinut sa ne aminteasca faptul ca pentru Mr. Big nu fusese de ajuns tot ce se intamplase pana atunci pe scena si ca aveau sa mai urmeze si alte momente asemanatoare, asa incat, dupa “Around The World”, inca una dintre piesele noi, am avut parte de un solo de chitara bass sustinut cu brio de catre Billy Sheehan. Inca un muzician de exceptie si, de asemenea, un fost invitat atat in turneul G3, dar si in mai recentul Bx3 si de cinci ori desemnat “Cel Mai Bun Chitarist Bass De Muzica Rock” de catre revista “Guitar Player”, Sheehan ne-a oferit un alt solo superb, urmat de aplauze furtunoase si de intrebarea pusa pentru prima oara in Romania de catre Eric Martin: “Are you addicted to that rush?”. Drept raspuns multimea a urlat din toti rarunchii, iar piesa “Addicted To That Rush” a incheiat lista oficiala a melodiilor din acea seara. Cu toate acestea, bis-ul ne-a mai adus cateva surprize.

“To Be With You” a introdus pe scena o chitara clasica in mainile lui Gilbert, iar cover-ul dupa “Smoke On The Water” a celor de la Deep Purple a fost demonstratia de polivalenta a tuturor membrilor trupei si confirmarea faptului ca sunt cu totii niste muzicieni pana in maduva oaselor. Concret, Paul si-a asumat rolul de baterist, cedandu-i chitara sa lui Eric, Pat a luat chitara bass a lui Billy, lasandu-i acestuia din urma rolul de vocalist. Pe la jumatatea melodiei, Billy ne-a aratat ca poate manui o chitara normala la fel de bine ca si pe cea bass, Pat a preluat partea vocala, iar Eric pe cea ritmica, la chitara lui Billy. A fost ceva ce n-am mai vazut pana acum, desi mi-am dorit intotdeauna asta, un moment purtand izul nasterii acestui album, despre care trupa a afirmat ca ar fi un jam session de colo pana colo. “Orice pentru zambetul dumneavoastra!” a spus Billy la finalul acestui numar.

Comunicarea cu publicul a fost, intr-adevar, una rar intalnita, pana intr-acolo incat solistul Eric Martin a si coborat in public in timp ce canta “Colorado Bulldog”, unde a stat cam jumatate din melodie. Seara s-a incheiat tot cu un cover dupa o melodie pe care mi-am dorit de foarte multa vreme sa o ascult cantata de niste muzicieni de calibrul celor de la Mr Big, si – de ce nu? — poate in curand o vom asculta si de la cei care au creat-o: “Baba O’Riley”, una din piesele de rezistenta a trupei The Who.

O seara perfecta, dupa parerea mea, o seara despre care am avut impresia ca a durat mult mai mult decat acele doua ore si cateva minute. Concluzia: “Mr. Big is back!”

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

Urmareste noul videoclip Annihilator, Romeo Delight

Annihilator, probabil cea mai cunoscuta formatie de metal din Canada, va lansa pe 18 februarie 2022, noul album intitulat...
- Advertisement -spot_img

Articole similare

- Advertisement -spot_img
X