O noapte intensa si lunga de muzica underground – cam asa s-ar putea caracteriza Labyrinthic Metal Evening, 16 Octombrie. Dar muzica e poate putin spus, in contextul in care 6 trupe au adus fiecare un sound aparte si au avut o imagine cladita pe stilul propriu, pornind de la cel mai simplu cu putinta – Nightingale, pana la cel extrem – Shining.
Ca o integrare in labirintul acestei seri, incepem cu Nightingale, unde doar muzica si-a spus cuvantul, fara alte “distorsiuni” vizuale. Nu cred ca exista muzician dedicat care sa nu fi auzit de Dan Swano, un nume mult prea cunoscut in conceptia a celebre materiale de studio (Marduk, Opeth, Katatonia) si unul dintre cei mai complecsi artisti, cu un aport considerabil in death metal si progressive metal.
Nightingale, adica Dan Swano (chitara, voce), Dag Swano (chitara, bass), bateristul Tom Bjorn (Memento Mori) si Erik Oskarsson (bass), performeaza un rock/ metal progresiv, intr-unul din cel mai pur si direct stil, cu un sunet perfect, reglat in prealabil minutios, fara artificii sau orice alt efect care sa le incarce imaginea. Trupa a avut un setlist impresionant, cei 4 performeri pareau ca se simt foarte bine si au apreciat publicul din Romania, printre piesele interpretate numarandu-se: Revival, Stalingrad, Glory Days, Shadowland, Eternal, Scarred, Fields, Eternal, Alonely.
Indian Fall, aflati si ei in perimetrul lipsit de “sange, vopsea, pudra sau haine rupte”, au deja state vechi in undergroundul romanesc, iar aria de fani se intinde chiar dincolo de granite, brasovenii avand succes bine meritat datorita consecventei creative si a unui unui dark/black metal care s-a demarcat pe fondul ofertei balcanice de profil. Cu un nou vocal cooptat la inceputul acestui an – Djeeckx, trupa si-a lansat recent albumul Fear 4 Stages, acesta fiind al 4-lea material de studio, de pe care au avut ocazia sa-si prezinte sambata seara compozitii.
Urmeaza o schimbare de sound, asteptata de o mare parte a celor prezenti, Vulture Industries, cu un vocal parca mai ingenios si iute in miscari decat un spiridus. Nilsen a acaparat dintr-o data scena topaind descult, dezmeticindu-ne din atmosfera dark impregnata cu mult fum de tigara si a dat startul unui adevarat spectacol cu elemente de industrial, progressive si un black metal avantgardist, incitand audienta sa intre intr-un ritm ametitor si nebunesc. Norvegienii, aflati in turneu de promovare a noului album “The Malefactor’s Bloody Register”, stiu sa combine toate aspectele necesare unui show cu tendinta malefica si psihopata, dar totodata sunt o revelatie prin prisma genului vizionar. Cantecele au titluri scurte, ducandu-ne cu gandul la personaje dintr-un ospiciu: Race, Blood, Pills, Hangmans, Grim, Bolted, Hung My Heart, Path. Si acest periplu prin cotloane ascunse ale mintii ne-a lasat perfect pregatiti pentru urmatoarea trupa pe afis.
Pierduti in labirintul de sunete, ne reintoarcem insa in timp. Si poposim la proiectul Kistvaen, aparut de doar 1 an pe scena underground romaneasca, in care-i regasim pe Fane, Fenrir, Vlad, Lev si Alex. Primul dintre ei si-a ales o tinuta scenica cu haine zdrentuite, vopsea pe maini si fata, fiind de laudat initiativa lui de a se face remarcat in peisajul clasic si oarecum conservator al performerilor din Romania, el avand in acelasi timp si calitati vocale promitatoare. Inovative prin genul abordat la noi (suicidal black metal), compozitiile Kistvaen au sunat bine, concertul lor fiind onorat si de aparitia lui Niklas de la Shining, pe piesa Canitude. Pentru grupul bucurestean concertul a dat startul turneului national “A Pale Portrait Of Imperfection”.
The Vision Bleak, a 4-a trupa pe lista, a intrat pe scena in jurul orei 23.30. Avem ocazia sa intram o data cu ei intr-o lume horror, in primul rand inspirati de aspectul celor 4 membri, intruchiparea unor zombie.
Incadrandu-se undeva intre gothic/ horror/ symphonic metal si punk, cu accente clare teutone, The Vision Bleak m-a dus imediat cu gandul la festivalurile de gen din Germania – M’era Luna, Wave Gothic Treffen, unde de altfel au si fost prezenti de mai multe ori. Un amestec interesant, straniu, care a deschis portile imaginatiei chiar la miezul noptii, cu interpretari precum Kutulu, Night of The Living Dead, Carpathia, Wolfmoon, A Romance with the Grave, Seth. Se poate spune ca nemtii au fost o reala delectare pentru campul vizual si auditiv, mai ales ca Niklas si-a facut iar aparitia, de aceasta data cu un trabuc in mana.
Despre Shining s-au spus si se mai spun multe: controversati prin disparitia lui Kvaforth si reaparitia lui sub pseudonimul Ghoul, extremi prin “jocurile” de pe scena, criticati si admirati totodata pentru nonconformism, n-au omis nici sambata seara o parte din arsenalul lor – un sarut pasional intre noul basist si Niklas, noi taieturi pe mainile siroind de sange ale acestuia din urma, plus sticla de whisky de care nu s-a despartit aproape deloc. Publicul a asistat pana aproape de ora 5 dimineata la un show cu adevarat special, urmarindu-i cu interes maxim pe suedezi si prestatia lor depresiva. Desi muzica lor promoveaza suicidul si autovatamarea, cei prezenti au parut mai degraba bine dispusi si incantati sa vada Shining pe scena din Silver Church, in ciuda orei tarzii si a timpului indelungat petrecut in picioare.
Concluzie: nimic nu parea mai potrivit pentru o dimineata ploioasa de octombrie decat un black metal combinat cu doom metal, la sfarsitul unei nopti lungi in care am auzit o multitudine de genuri pe fondul unor imagini sugestive care au sfidat mai mult sau mai putin normalitatea.
