Dark Bombastic Evening 2010!

74

Am vrea ca acest text sa nu fie doar o cronica de concert. Am vrea ca, dupa ce ati citit acest text, sa va doriti sa aflati mai multe despre muzica ambientala si despre artistii care o interpreteaza. Pentru ca, de regula, este vorba de artisti in adevaratul sens al cuvantului, nu neaparat de muzicieni. Evenimentul oferit in serile de 10 si 11 decembrie a fost extrem de complex, imbinand elemente de arta dramatica, vizuala, ambianta, muzica desavarsind specatcolul, iar Kulturhaus s-a potrivit perfect specificului celor doua seri.

Donisart s-au remarcat din nou ca sustinatori ai miscarii underground, organizand parca din nimic aceasta a doua editie a Dark Bombastic Evenings: cei o suta si ceva de oameni prezenti au fost in buna parte trupeti si invitati. Dupa cum ma asteptam, am remarcat in public destul de multi straini.

In prima seara au fost pe scena in ordine: Desiderii Marginis (proiect dark ambient al suedezului Johan Levin, infiintat in 1993); Dirty Granny Tales (un proiect complex, dark acustic insotit de teatru de marionete, dans si animatie, din Grecia, format in 2005); Irfan ( muzica cu caracter sacru, cantata la instrumente traditionale orientale, din Bulgaria) si Simone H. Salvatori (initiatorul proiectului Spiritual Front, din Italia).

Desiderii Marginis a deschis prima seara a Dark Bombastic Evenings (DBE), creand o atmosfera statica si apasatoare. Show-ul a durat ceva mai mult de jumatate de ora, timp in care pe ecranul din spatele scenei au rulat secvente din “Metropolis”-ul lui Fritz Lang. Muzica lui te indeamna la visare, la explorarea subconstientului (chiar semnificatia numelui proiectului este “limita visarii”), fara a fi limitata de cuvinte; singurele “vorbe” au fost cele din filmul rulat pe ecran. Simplitatea si accesibilitatea muzicii.
Desiderii Marginis (mesajul este comunicat cu mijloace minime – in speta, doua sintetizatoare si un cocktail) n-au atras totusi decat foarte putini spectatori – dovada ca genul nu e prea popular la noi. Am remarcat, pe deasupra, ca Desiderii Marginis a venit la Bucuresti numai cu cd-uri si vinyl, fara alte materiale de promovare. Am fost insa placut surprinsi sa-l vedem pe Johan Levin evoluand pe scena si in urmatoarea seara alaturi de Arcana.

Dirty Granny Tales a fost, fara indoiala, senzatia serii. Este o trupa avangardista ce imbina exceptional muzica acustica cu influente dark si gothic, teatrul de marionete, dansul, animatia, elemente specifice black metalului, infiintata in 2005. Primul spectacol – in 2006 la Atena; in 2008 – primul album, “Inversed World”; in 2009 – au creat show-ul “Didi`s son”, lansat in 2010 atat pe suport audio, cat si ca DVD. Spectacolul de la Bucuresti a fost “Jealous” – in care Didi este invidios pe dragostea dintre Scriitor si Personajul principal al operei lui – adaptat, se pare, dimensiunii reduse a scenei din Kulturhaus. In orice caz, publicul a fost extrem de incantat de prestatia grecilor, pe buna dreptate. Pentru ca printre influentele declarate ale celor de la Dirty Granny Tales se numara mai celebrii Danny Elfman (muzicianul hollywoodian colaborator apropiat al lui Tim Burton) si The Tiger Lillies (nominalizati la Grammy, pe care poate i-ati vazut la Bucuresti in 2009 si in 2010 intr-un cadru cultural
elevat), pentru ca un nou album sta sa apara, pentru ca website-ul pe care urmeaza sa-l lanseze le-ar aduce un plus de promovare si mai ales pentru ca sunt o trupa deosebita convingerea noastra e ca o sa mai auzim de “dirty granny”.

Dupa aproape o jumatate de ora de pregatiri, probe de sunet si aranjamente, au urcat pe scena cei de la Irfan, din Bulgaria – etaland o combinatie de muzica medievala si elemente traditionale balcanice si orientale. Numele trupei are radacini arabe si persane si s-ar traduce prin “gnoza” sau “intelepciune mistica”. De la primele acorduri, Irfan ne-a invitat la o calatorie spirituala intr-un spatiu mistic, creeata de sunetele magice de saz, santor, viola, caval si insotie de vocea calda a Cristinei, noua cantareata a trupei. Au cantat piese din cele doua albume lansate deja, printre care am recunoscut Salome, Hagia Sofia, Return to Outremer, Peregrinatio si un cover dupa piesa Matawa a celor de la Dead Can Dance. Au cantat si cateva piese noi care au fost foarte apreciate, una dintre ele, “Burana”, fiind inspirata de peisajul muntos balcanic.
Am remarcat multitudinea de instrumente si precizia in manuirea acestora, armonia deosebita, atmosfera solemna creata, linistea indusa, mai ales prin contrast cu povestile lugubre ale grecilor de la Dirty Granny Tales.

In finalul primei seri, la o ora destul de inaintata (showul a inceput considerabil mai tarziu decat era programat) a urcat pe scena italianul Simone Hellvis Salvatori, liderul trupei Spiritual Front. Cu chitara agatata de gat, acesta ne-a anuntat de la bun inceput ca vom asculta cateva cantece de dragoste. Si in ciuda faptului ca publicul se rarise, providenta (sau intelegerea dintre DonisArt si Kulturhaus ca prima seara sa se incheie la o anumita ora) a facut ca Simone Salvatori sa aiba parte de un alt public, mult mai numeros si poate mai pe gustul lui. Mai exact, salile unde avea loc concertul s-au umplut brusc, la miezul noptii, de clubberi, ceea ce a dus la un minus de confort pentru toata lumea prezenta. Oricum, Salvatori a interpretat cateva piese Spiritual Front in versiune acustica, unele greu de recunoscut chiar si de cei mai infocati fani.

Ar mai fi de spus ca in aceeasi seara ar fi trebuit sa cante si Sunset in the 12th House, proiect ambient al celor de la Dordeduh, dar din motive personale ale unor membri, concertul acestora nu a mai avut loc. Totusi Hupogrammos si Sol Faur au fost prezenti in ambele seri, in public.

Ziua 2

Am presupus ca seara de sambata, a doua a Dark Bombastic Evening 2, o sa aiba parte tot de un inceput decalat, motiv pentru care am ajuns in Kulturhaus in jur de 8. Unde, surpriza, tocmai incepea sa se desfasoare pe scena cea de-a doua trupa din program, Arcana.
Am pierdut asadar reprezentatia Seventh Harmonic, cu parere de rau o spunem, dar in pauza am aflat ca Ann Mari, datorita unor problem de sanatate, nu a sustinut decat partiturile de harpa, iar vocea i-a fost cumva suplinita de vioara, deci neoclasicul promovat de trupa a fost in totalitate instrumental.

Arcana a fost, surprinzator, a doua trupa din program. Surprinzator – deoarece, conform afisului, urma Ataraxia si, mai mult decat atat, Arcana trebuia sa fie cap de afis. Un show intens, emotionant, destul de scurt totusi comparativ cu concertele anterioare sustinute in Romania, ultima oara la Brasov anul trecut. De remarcat ca de data aceasta totul a fost live, fara samplinguri, datorita prezentei pe scena alaturi de cei patru membri stabili (Peter Bjargo – initiatorul proiectului, compozitorul ei, chitara si voce; Ia Bjargo – voce si tot felul de instrumente aditionale; Mattias Borgh – percutie; Ann-Mari Thim – voce si instrumente aditionale, aceeasi Ann Mari cu cea din Seventh Harmonic, de data asta neparticipand si vocal) a lui Johan Levin de la Desiderii Marginis – instrumente de suflat, Nuria Luis – vioara electrica, Sergio Gamez Martinez – clape. Probabil ca daca cei sapte nu ar fi fost imbracati in alb, scena ar fi parut foarte aglomerata. In aplauzele insistente ale publicului, concertul s-a incheiat extreme de emotionant pentru toata lumea, cei de pe scena imbratisandu-se indelung, fiecare cu fiecare, parca pregatindu-se de vreo despartire. Intr-adevar, Peter ne-a marturisit cu regret ca urmeaza o pauza in activitatea Arcana, cel mai probabil legata de chestiuni financiare, anunt care i-a facut pe unii spectatori sa izbucneasca in lacrimi. Speram totusi ca trupa va gasi resurse sa continue intr-un fel sau altul.

Ca si in seara de vineri, si sambata am avut parte de o anulare de concert, de data asta una de marca: Sol Invictus nu a putut sustine recitalul anuntat tot din cauza unor probleme de sanatate, ale liderului trupei, Tony Wakeford. Astfel incat, in pauza de dupa concertul Arcana, organizatorii au rulat pe ecran un clip in care Wakefold isi exprima regeretul si explica motivul anularii show-ului si, ca o consolare pentru public, facea cadou acestuia prima auditie a unei piese noi Sol Invictus.

In lipsa celor de la Sol Invictus si a unui concert consistent Arcana, atractia serii a fost Ataraxia. A nu se intelege ca in alte conditii nu ar fi fost tot ei prezenta cea mai interesanta de sambata. Ataraxia a venit la Bucuresti cu un program foarte complex, neasteptat de interesant, impartit in doua showuri diferite atat ca stil cat si conceptual.

Prima parte – “Llyr” – este strans legata de cea mai noua realizare discografica a “trubadurilor” italieni, LP-ul cu acelasi nume, scos pe piata in martie 2010 dupa o munca de doi ani si jumatate, dintre care mai bine de un an in studioul de inregistrari – astfel incat muzica sa ia forma ideala pentru sustinerea povestii: samanul, tamaduitorul , cautatorul Siqillat care calatoreste in timp si in diferite forme, asista la degradarea speciei umane in tranzitita ei de la perfectiunea din epoca de aur (“Age of Gold”) la lipsa de sacru din timpurile noastre (“Age of Iron”), pastrand speranta unei noi
“treziri” – prin muzica. Stilul abordat este un folk pe drept cuvant denumit “cosmogonic”, in care cei patru componenti se folosesc de o serie intreaga de instrumente traditionale si moderne, totul fiind intregit exceptional de vocea foarte expresiva a charismaticei Francesca Nicoli. O calatorie aproape imposibil de descris, deoarece spectacolul Ataraxia este unul complex si profund, cu versuri (probabil “poezie” ar fi cuvantul potrivit) scrise in mai multe limbi (unele stravechi, altele contemporane), cu trimiteri mistice avand radacini in miturile popoarelor, cu sunete variate, cu siguranta indelung cautate si experimentate, care parca dau forma trairilor umane, obiectelor, povestilor.

Dupa o pauza destul de consistenta, Ataraxia a revenit pe scena cu un show diferit, urban, burlesc, baudelairian, evident cu o alta recuzita (doar Francesca a pastrat ornamentele microfonului din aparitia anterioara, parca pentru a fi recunoscuti), alaturi de un clow – show construit pe baza albumului din 2006, “Paris Spleen”. Spectacolul a castigat considerabil in culoare, in prezenta scenica, in interactiune cu publicul, in dramatism, iar cei prezenti in fata scenei deja in numar mare au reactionat pe masura, cerand chiar un bis la sfarsit. In concluzie, Ataraxia si-a meritat din plin statutul (chiar si conjunctural) de cap de afis al celei de-a doua seri a Dark Bombastic Evening 2.

Ultima prezenta pe scena din Kulturhaus a fost Naevus, mai exact “ceea a ramas din Naevus”, ca sa-l citam aproximativ pe Lloyd James – vocalul, compozitorul formatiei si singurul “supravietuitor” pana in seara concertului. Trupa s-a desfiintat putin inaintea Dark Bombastic Evening 2, asa ca tot ce-a mai putut face Lloyd James a fost sa isi agate si el o chitara de gat, cum facuse Simone Salvatori cu o seara inainte, si sa sustina un recital acustic, nu foarte lung considerand orele inaintate, linear, sobru, cu piese atat Naevus cat si de pe urmatorul material solo al lui James. Nu sunt prea multe de zis: poate doar ca de pe la a doua sau a treia piesa, lui James i-a “tinut de urat” pe scena o domnisoara imbracata foarte potrivit cu evenimentul, care l-a acompaniat pe ici pe colo si vocal. Oricum, dupa Ataraxia, a fost greu sa mai tina cineva publicul in sala si mai ales sa-l faca sa participle la un spectacol atat de static.

Dark Bombastic Evenings 2 s-a dorit probabil un eveniment de referinta, mai ales ca venea dupa succesul de anul trecut. Doru si Andreea (ca sa nu ne mai ascundem dupa DonisArt sau Kogaionon) au marele merit ca tot incearca sa educe publicul. Se pare ca anul asta a fost deosebit de greu, tinand cont si de ghinioane. Oricat de carcotasi am fi, trebuie sa admitem ca DBE este un eveniment singular, ceea ce ii confera greutate in ciuda neajunsurilor de tot felul.
Una peste alta, trupele care si-au putut onora intelegerile 100% au fost prezente marcante pe scena (oarecum in ordinea preferintelor personale: Dirty Granny Tales si Ataraxia, Irfan, Arcana si Desiderii Marginis). Inafara de spectacolele propriu-zise, am gasit o familie din care multi dintre artistii si spectatorii prezenti fac parte.

…si asteptam cu interes Dark Bombastic Evening 3.